Sunt considerate cele mai vechi societăţi criminale asiatice. La început au fost grupuri de rezistenţă împotriva dinastiei chineze care a condus China la începutul secolului al XVII-lea, având ca scop protejarea populaţiei sărace de asuprirea claselor bogate şi răsturnarea de la putere a dinastiei Manchu.
Membrii triadelor s-au refugiat în Hong Kong. Anul 1919 părea a fi un an de glorie pentru organizaţie deoarece a căzut dinastia Manchu şi s-a format republica China, dar autorităţile comuniste  care au acaparat puterea nu au fost de acord cu existenţa unor organizaţii secrete chineze care în anumite regiuni aveau o mai mare autoritate ca statul.Cuvântul „triada” este un termen englezesc folosit încă de la începutul dominaţiei engleze asupra unor porturi şi teritorii chineze, el reprezentând emblema sacră a acestor organizaţii respectiv triunghiul cu cele trei mari puteri de bază: aerul, omul şi pământul. După 1912 „triadele” s-au dezvoltat foarte mult în Hong Kong unde se estimează că există în jur de 50-55 de organizaţii, cu un număr de cel puţin câteva zeci de mii de membri. Alt loc unde organizaţia s-a dezvoltat puternic este Taiwanul, unde se estimează că ar exista 700 de bande organizate în şase mari sindicate, în 1984 numărul membrilor depăşea 15000 de oameni; cel mai puternic sindicat al crimei taiwane este „United Bambo”.
              Organizaţiile chineze conduc şi crima organizată din Vietnam, Thailanda, Laos, Birmania, Filipine, Macao şi Malaysia.
              Triadele au o organizare tipic asiatic, toate gradele din triadă au un cod numeric, de la cel mai mic număr la cel mai mare, 49-498.  Un TAI LO 498 este echivalentul unui „naş” de familie italiană, el are cea mai mare putere din triadă şi este cel care hotărăşte  în privinţa unor probleme foarte importante: o afacere importantă, declanşarea războiului împotriva unei alte triade sau uciderea unor persoane importante.
              GROSS SANDOL 432 şi 489 sunt principalii locotenenţi ai unui Tai Lo ei se ocupă de buna funcţionare a  triadei şi de problemele care se ivesc pe teritoriul controlat de organizaţie.
              Organizaţiile chineze lucrează cu sume imense de bani ş de aceea într-o triadă va exista un consilier financiar „White Poper Fan” care va administra banii şi îl va ajuta pe şeful triadei atunci când are de încheiat o afacere.
              El este responsabil şi cu spălarea banilor murdari şi cu investirea lor în afaceri profitabile legale, lucru pe care îl realizează cu ajutorul unor afacerişti importanţi Dragon Head. Aceşti afacerişti investesc banii organizaţiei şi de multe ori contribuie cu relaţiile lor politice la salvarea unui membru important al triadei din mâinile poliţiei.
              Red Pole 426 este omul care se ocupă cu securitatea  internă şi externă a triadei. El este de obicei un expert în arte marţiale şi are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenaţi şi care îl ascultă orbeşte. Cu ajutorul lui Red Pole 426 sunt eliminaţi trădătorii şi este împiedicată infiltrarea agenţilor poliţiei în organizaţie. “Cea mai importantă sarcină a unui Red Pole este de a apăra şi a răzbuna pe membrii triadei atunci când aceştia sunt atacaţi de o grupare rivală. Sunt folosiţi pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari, vestiţii „hit-man” oameni care nu ezită să ucidă pe nimeni, şi care pot organiza asasinate pe tot globul.”
              Penultimul eşalon al triadei este ocupat de şefii soldaţilor (Mah Jais), de stăpânii unor activităţi ilicite precum consumul de droguri şi prostituţia (Pong Jue) şi de omul care se ocupă cu recrutarea soldaţilor.
              La baza triadei se află soldaţii (Szekon, tin  mantoi, 49 jan gud rai) şi un număr apreciabil de vietnamezi şi thailandezi.
                  
              Soldaţii sunt majoritatea adolescenţi care provin din familii sărace şi care intră în triadă deoarece este cea mai uşoară formă de procurare a banilor din Asia. La început execută un fel de ucenicie care constă din bătăi, ameninţări , violuri la comandă. Dacă prezintă calităţi criminale el va depune jurământul de intrare în bandă.
              Intrarea într-o astfel de organizaţie este urmată întotdeauna de un jurământ de credinţă faţă de triadă. În timp acest jurământ a suferit modificări, mai de mult el dura trei zile, acum jurământul este depus în câteva ore.
              Jurământul debutează cu câteva întrebări cheie care evidenţiază loialitatea noului triad faţă de organizaţie, aceste întrebări se pun în faţa templului taoist.
              După ce se întrebă dacă există trădători în templu se trece la înscrierea într-o carte foarte veche a numelui şi adresei recrutului, care va plăti şi o taxa de iniţiere. Incense master va pune în faţa recruţilor trei figurine de ceară care reprezintă trei mari trădători ai triadei, figurinele vor fi apoi decapitate cu sabia Credinţei ş a Dreptăţi. Noii recruţi se vor târâ apoi pa coate şi pe genunchi, acest gest se numeşte trecerea muntelui cuţitelor. Fiecărui recrut îi este atins gâtul cu sabia şi întrebat cine este mai tare, răspunsul este gâtul pentru că recrutul este gata să moară pentru organizaţie.
              Maestrul va arde o foaie de hârtie galbenă ce reprezintă giulgiul sacru care îi protejează pe călugări de focul pu mănăstirii de către dinastia Manchu. Cenuşa este amestecată într-un vas cu vin şi zahăr. Noilor triazi li se împunge degetul cu un ac de argint, iar sângele este amestecat în vasul cu cenuşă, zahăr şi vin,  apoi fiecare recrut îşi înmoaie un deget în vasul cu vin şi îl pune pe buze, este jurământul de sânge. Vasul este spart şi fiecare triad va spune individual cele 36 de jurăminte: Nu voi dezvălui secretele familiei Hung nici măcar părinţilor, fraţilor, soţiei mele, Nu voi dezvălui secretele nici pentru bani şi voi fi ucis de mii de săbii dacă aş face asta, sunt ultimele cuvinte ale noului triad.
              Toţi triazii cunosc vechea regulă care spune: „ Când eşti viu nu te duce la autorităţi, când eşti mort nu te duce în iad”, oricine va încălca codul tăcerii va muri.
              Între triada există numeroase lupte pentru a stăpâni teritoriul şi a realiza venituri şi mai mari. Crimele comise de mafia chineză sunt groaznice deoarece mafioţii folosesc în luptă mai ale satâre şi toporişti, un mod tipic organizaţilor chineze. Se folosesc arme de foc în confruntarea cu alte organizaţii criminale.
               Mafia chineză este implicată în toate activităţile crimei organizate, veniturile ei fiind de miliarde de dolari.
              Principala activitate este traficul de droguri, ea controlează aproape 85% din traficul de heroină mondial. Se bucură de o autoritate indiscutabilă în ţările producătoare de heroină.
              Un domeniu tradiţional al triadelor este prostituţia, ca şi în cazul drogurilor, prostituţia este monopol al mafiei chineze în toată Asia şi mai nou S.U.A şi Europa.
              Mafia chineză s-a specializat mai nou şi în traficul de mână de lucru ilegală. Se scot mai mulţi bani ca din alte domenii. De obicei imigranţii plătesc în jur de 5000 10000 de dolari pentru a ajunge în America, Canada , Europa sau Australia. Avantajul este că toate ţările asiatice sunt controlate de triade şi deci numărul de imigranţi este mai mare.
              Se scot profituri uriaşe şi din executarea unor falsuri. Mafioţii chinezi execută cea mare gamă de falsuri de Rolex-uri, şi genţi Gucci, la cărţi de credit şi CD-uri false care invadează lumea şi care au creat mari tensiuni diplomatice între S.U.A. şi China cu privire la protejarea dreptului de autor.
              Triadele controlează toate jocurile de noroc din Hong Kong, Macao, Taiwan, Filipine, Corea de Sud,Thailanda şi  parte din Australia.
              La fel cum în S.U.A. toate ramurile industriale plătesc o taxă Casa Nostrei, aşa în Asia toată lumea plăteşte triadelor. Restaurantele. Magazinele, discotecile plătesc taxă de protecţie, dacă nu vor plăti atunci localul va lua foc, va fi distrus ori se vor îndepărta clienţi prin orice metode.
              Spălarea banilor murdari ai mafiei chineze se face în băncile din Europa dar şi prin intermediul unui sistem bancar clandestin. Un labirint de bănci chinezeşti internaţionale, agenţii turistice etc. deplasează miliarde de dolari în câteva ore fără să lase urmă.
              Pe teritoriul SUA mafioţi chinezi se ocupă de traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic de arme şi asasinate la comandă. O formă mai deosebită a celor ce au emigrat constă în aşa zisele „ bande de stradă” care sunt dispuse să lucreze pentru cine plăteşte mai mult
              Lupta împotriva mafiei chineze este mai grea decât împotriva mafiilor americane, italiene, ruseşti datorită barierei limbajului şi caracterului dârz, fanatic al celor anchetaţi. Atât în China cât şi în alte ţări sunt executaţi sute de traficanţi anual.
              Mulţi martori ai faptelor comise de mafioţii asiatici au dispărut fără urmă, chinezii folosind o mulţime de metode identice grupării Biancca italiene. Totuşi criminalii chinezi au o imaginaţie şi un sânge rece rar întâlnit, multe victime, pentru a dispărea, sunt tăiate în bucăţi şi tocate, şi părţi din corp sunt dispersate pentru a li se pierde urma.
Singura şansă de a lupta împotriva lor este infiltrarea unor agenţi de origine asiatică, în speranţa că nu vor fi depistaţi,  aceasta având ca urmare decedarea lor, fiind bine ştiut cât de greu pătrunzi în rândul triadei.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships