Formarea unei articulatii clare si precise reprezinta o cerinta de baza in de baza in dezvoltarea si perfectionarea vorbirii. Fiindca artticularea sunetelor se bazeaza in primul rand pe utilizarea corecta a respiratiei cat si pe precizia miscarilor de pronuntare sub controlul permanent al propiului auz prin exercitii se va urmari : educarea respiratiei; educarea miscarilor aricuilatorii; educarea pronuntiei corecte a sunetelor; educarea auzului fonematic. EDUCAREA RESPIRATIEI. Aparatul respirator,pe langa functia de a asigura schimbarile gazoase necesare intretinerii vietii,au un rol hotarator si in actul vorbirii. In timpul EXPIRATIEI suflul atinge corzile vocale aflate in pozitie fonica si prin subordonarea acesteia se produce sunetul. Deci,studiul miscarilor respiratorii si indepartarea dereglarilor lor ocupa un rol primordial in educarea vorbirii.
EXERCITII DE GIMNASTICA RESPIRATORIE: 1. Din pozitia de drepti, se inspira cand se duc ambele maini inainte si indarat, descriind un cerc in jurul capului si se expira odata cu revenirea capului la pozitia initiala.
2. Din pozitia de drepti, cu mainile lipite de corp, se inspira odata cu indoirea coatelor si apropierea lor la spate si se expira odata cu revenirea la pozitia initiala.
3. O mana se lipeste de spate sub omoplat, iar cealalta se duce dupa cap si se inspira. Se executa odata cu revenirea la pozitia initiala.
4. Cu mainile intinse se prind capetele unui bat si se ridica deasupra capului, inspirand. In expir se revine la pozitia initiala.
5. Batul se prinde la spate cu coatele. La expir batul se strange cu coatele si preseaza spatele, stimuland participarea abdomenului.
Treptat, exercitiile de respiratie se asociaza cu pronuntia sunetelor. Expirul aerului se produce prin pronuntia vocalelor si a consoanelor siflante. Sub aceasta forma se sesizeaza mai usor daca
dislalicul expira uniform sau iroseste unda expiratorie neeconomic. In primul rand, cand intensitatea vocii este uniforma pe tot parcursul fonatiei, pe cand in cel de-al doilea caz se produce o slabire a ei. Dupa exersarea sunetelor se trece la pronuntia de propozitiuni pe un singur expir. Exercitiile se aplica prin repetare, de cinci pana la zece ori. Durata lor variaza la inceputul sedintelor logopedice de la doua minute la cinci minute.
20.Defecte de vorbire organice şi funcţionale
“Principala tulburare de vorbire cu care ne confruntăm este DISLALIA. Dislalia constituie o tulburare de articulaţie care se manifestă prin deformarea, substituirea, omiterea sau inversarea anumitor sunete, atât în vorbirea spontană, cât şi în cea reproductivă. Se întâlnesc dislalii fiziologice şi dislalii patologice, revenindu-ne sarcina de a ne ocupa mai ales de prima formă. Deosebirile între cele două deficienţe se referă la cauzele care le-au declanşat, la posibilităţile de înlăturare. Ea poate să afecteze unele sunete izolate, îndeosebi acelea care se pronunţă mai târziu în evoluţia copilului, în cazul acesta este vorba de o dislalie simplă. Ea poate să cuprindă mai multe sunete sau chiar majoritatea sunetelor, aceasta fiind denumită dislalie polimorfa.
Consoanele care prezintă frecvenţa cea mai mare în tulburările de vorbire sunt: s, j, r, g, c, t, s, z. Tipurile de deformare mai des întâlnite sunt sigmatismul (finterdental, dental şi palatal), parasigmatismul (alterarea sunetelor s, z, ş, j, t, c) şi rotacismul (mono sau polivibrant). In afară de aceste deformări, se semnalează betacismul (b, p), capacismul (c), deltacismul (d, t), fitacismul (f, v), gamacismul (g, h), lambdacismul (l), mutacismul (n, m).
Apariţia acestor deficienţe se explică în cele mai multe cazuri prin particularităţile de dezvoltare ale aparatului fonator: lipsa de antrenare a musculaturii fonatorii, a mişcărilor limbii, buzelor, maxilarelor. Trăsătura caracteristică o constituie poziţia deplasată a limbii faţa de locul corect de articulare.
RINOLALIA (nazalizarea sau vorbirea nazonantă) este inclusă de unii autori în cadrul tulburărilor dislalice şi constă în alterarea pronunţiei datorită unor malformaţii ale cavităţii nazale, ale nasofaringelui.
O altă categorie de tulburări se referă la ritmul vorbirii. Întâlnită deseori şi sub numele de LOGONEVROZĂ (nevroză a vorbirii sau bâlbâială), este o tulburare mai gravă de limbaj, care se manifestă prin contracţii, perturbări spastice de diferite grade şi forme ale ritmului de vorbire, care antrenează modificări în sfera personalităţii, îndeosebi în sfera afectivităţii şi a voinţei”3.
Ca şi bâlbâiala, TAHILALIA se înscrie printre tulburările de ritm accelerat de vorbire, ea fiind întâlnită la copiii nervoşi, trădând un sistem nervos slab, inhibitiv şi atenţie insuficient dezvoltată. Întrucât presupune şi alte deficienţe – gândire confuză, auz fonematic slab, perturbare generală a ritmului etc – este recomandabil neapărat tratamentul logopedic.
In contrast cu tahilalia, BRADILALIA se caracterizează printr-o lentoare a vorbirii, care apare astfel mult tărăgănată, total inestetică şi inexpresivă. Această tulburare a vorbirii este prezentă mai ales la copiii cu întârziere în dezvoltarea mintală şi necesită de asemenea tratament logopedic.
Alte tulburări de vorbire care se întâlnesc, însă, mai rar sunt: rinolalia (denaturarea vocii); alalia (nedezvoltarea vorbirii).
căutare personalizată
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
