Obiectul de reglementare a Dreptului mediului.
1. Obiect de reglementare – ce studiază ştiinţa dată, care sînt domeniile ei de investigaţie. Circumscrierea obiectului unei ştiinţe reclamă, întîi de toate, fixarea fenomenelor cercetate, apoi a unghiului de investigare şi a nivelului de generalizare ştiinţifică la care operează studierea fenomenelor date. [I.Humă, p.8]
Obiect de reglementare – categorie de relaţii sociale, reglementate prin o anumită grupă de norme juridice, uniforme, de acelaşi caracter.
Obiect de reglementare a Dreptului mediului – relaţiile sociale ce apar între persoane fizice sau juridice în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia factorilor de mediu.
Pot fi distinse patru grupe de relaţii sociale ce constituie obiectul de reglementare a Dreptului mediului:
1. relaţii legate de folosirea raţională a componentelor mediului;
2. relaţii privitor la conservarea factorilor de mediu;
3. relaţii privitor la dezvoltarea factorilor de mediu;
4. relaţii privitor la protecţia factorilor de mediu.
Totodată, delimităm factorii de mediu ca fiind:
a. factori abiotici (apa, aerul, solul);
b. factori biotici (fauna, flora);
c. factori antropici (creaţi prin activitatea umană).
În funcţie de obiectul nemijlocit protejat, putem delimita trei categorii de raporturi juridice:
a.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea resurselor abiotice;
b.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea componentelor biotice;
c.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea componentelor antropice.
2. Metoda de reglementare a Dreptului mediului – cale, drum, mod de expunere. Metoda este determinată de necesitatea legiferării anumitor relaţii de folosire, conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului, fapt ce impune intervenţia statului în aceste relaţii şi ca rezultat instituirea normelor cu caracter imperativ, dictat de importanţa problemei, cît şi de faptul că această problemă prezintă interes public.
Dreptul mediului are un obiect distinct de reglementare, dispunînd de instituţii juridice specifice, cum ar fi beneficierea asupra resurselor naturale, răspunderea juridică ecologică, expertiza ecologică ş. a.
3. Sarcinile Dreptului mediului:
– în calitate de ramură de drept: instituirea cadrului legal-instituţional ce ar permite soluţionarea principalei probleme: protecţia mediului;
– în calitate de ştiinţă: crearea bazei ştiinţifico-ideologice pentru cadrul de reglementări ce ţin de alt domeniu;
– în calitate de disciplină didactică: asigurarea, în baza noilor realizări ale ştiinţei şi a normelor existente, a instruirii cadrelor calificate în domeniul jurisprudenţei.
4. Funcţiile Dreptului mediului:
– de organizare şi instituţionalizare a acţiunii societăţii în favoarea protecţiei şi ameliorării mediului;
– de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile, ce presupune crearea unui ,,ideal” de dezvoltare umană în cadrul echilibrului ecologic;
– de protecţie, conservare, ameliorare a mediului, precum şi reglementarea folosirii raţionale a componentelor mediului;
– de promovare a cooperării internaţionale în domeniul protecţiei şi folosirii mediului.
Astfel, fiind materializate în normele şi principiile de ramură, funcţiile Dreptului mediului constituie un indicator itinerar spre atingerea unei armonii a activităţii umane şi dezvoltării proceselor în natură, atît pe plan naţional, cît şi pe plan internaţional.
5. Locul Dreptului mediului în sistemul de drept.
Vorbind despre locul Dreptului mediului în sistemul de drept trebuie să fundamentăm poziţia sa ca parte componentă a dreptului public sau a dreptului privat şi care este coraportul Dreptului mediului cu alte ramuri de drept de natură privată sau publică.
Pot fi identificate cîteva particularităţi:
1.) Predominarea normelor cu caracter imperativ. De exemplu, dacă în raporturile de drept privat persoana poate benevol refuza despăgubirea, atunci în Dreptul mediului statul expres, prin lege, impune obligaţia celui ce a cauzat dauna s-o recupereze.
2.) Poziţia de subordonare a beneficiarilor în relaţiile de folosire şi protecţie a componentelor mediului faţă de organele de stat care sînt competente să realizeze controlul şi supravegherea folosirii resurselor componentelor mediului.
3.) Interesul apărat şi interesul utilizării normelor de drept. Prin instituirea unui regim de protecţie a aerului, apelor, solului, precum şi prin obligarea folosirii raţionale se realizează nu numai interesul beneficiarului acestui obiect, dar şi interesul întregii societăţi, care se bucură de folosinţa în comun a acestor resurse.
4.) Modul în care se garantează drepturile subiective. La cauzarea unui prejudiciu mediului, indiferent de faptul a înaintat sau nu proprietarul sau beneficiarul plîngere, aceasta ţine în cele mai dese cazuri, de obligaţia organelor de stat de control şi supraveghere. (art. 33 al Legii…asigurarea sanitaro-epidemiologice a populaţiei)
Concluzie: ramura Dreptul mediului aparţine sistemului de drept public.
2 Rolul Dreptului mediului:
– reglementează folosirea raţională şi protecţia componentelor mediului;
– reglementează relaţiile principale din acest domeniu, realizarea cărora ar duce la armonie, la echilibru ecologic şi la determinarea rolului omului în procesele ce au loc în natură.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
