Oportunitatea construirii unor zone libere în România

În ceea ce priveşte amplasarea zonelor libere în România, sunt considerate oportun următoarele zone:
• Constanţa Sud – Agigea
• Canalul Dunăre – Marea Neagră(subzona 1-Basarab, subzona 2-Megidia)
• Aeroportul Internaţional Otopeni
• Galaţi
• Brăila
• Sulina
• Giurgiu
Se au în vedere aceste oraşe ţinând cont de următorii factori :
– Reţeaua de transport feroviară şi auto este relativ densă şi bine reprezentată, fapt dovedit şi de intensul trafic de mărfuri atât la export, cât şi în tranzitul internaţional;
– Reţeaua aeriană densă şi având în vedere unele aeroporturi care permit aterizarea unor avioane de mare capacitate, posibilitatea efectuării unor curse “charter pasager”,de marfă şi conexiunile care se pot realiza cu capitala ţării precum şi cu alte oraşe;
– Agenţii Romtrans şi eventualii agenţi economici care acţionează ca expeditor şi transportor internaţional, precum şi vămile care asigură aplicarea regimului vamal al României.
Oportunitatea constituirii unei zone vamale libere este favorizată de principalul factor de producţie avantajos – forţa de muncă calificată pentru activităţile industriei prelucrătoare. Nivelul de calificare şi disciplina, precum şi salariile mici comparativ cu piaţa internaţională a forţei de muncă sunt de natură să stimuleze investitorii străini dacă acestora li se acordă facilităţile uzuale zonei libere care operează pe plan internaţional.
Stimularea activităţii comerciale şi industriale prin crearea facilităţilor de zonă vamală liberă este benefică economiei naţionale atât prin creşterea încasărilor valutare, cât şi prin valorificarea superioară a principalului factor de producţie abundent – forţa de muncă – şi atragerea unor tehnologii şi echipamente industriale de înalt randament. Industria regimului de zonă liberă şi administrarea acesteia printr-un management adecvat ar stimula interesele firmelor comerciale. Valorificând structurile industriale existente, ar fi deosebit de avantajos pentru economia naţională ca aceste zone libere să se orienteze cu prioritate pentru atragerea investiţiilor unor firme prestigioase care operează în domeniul electronicii şi microelectronicii. Acesta ar prezenta avantajul “absorbirii” din mers a unor tehnologii de vârf de către unităţile economice româneşti. Concomitent, s-ar putea avea în vedere crearea cu capital străin sau mixt a unor noi structuri de producţie axate pe tehnologii de vârf orientate spre reexport, în mod deosebi în domeniul bunurilor industriale şi agroalimentare de larg consum.
Dintre avantajele oferite de România investitorului extern, prin zonele libere, se pot menţiona:
1. O poziţie geografică favorabilă pe plan european, îndeosebi pentru regiunile europene fără ieşire la mare(susul Germaniei) şi pentru cele din Africa de Sud şi Orientul Îndepărtat(exemplu: japonezii sunt atraşi de porturi pentru a investi în unităţi de prelucrare a peştelui, un lanţ de cazinouri pe litoral, producţia şi comerţul cu vin şi mobilă, producţia de marmură românească; coreenii au manifestat interes ferm faţă de zona liberă din apropierea localităţii Turnu Severin, regiune favorabilă pentru producţia de mărfuri ce urmează a fi exportate în ţările de amonte).
Este de remarcat faptul că zona liberă din spaţiul portuar Constanţa – Sud va constitui unul dintre cele mai importante centre de transbordare a containerelor, având o capacitate de 700.000 de containere pe an.
Legătura directă pe care canalul Dunăre – Main – Rhin o va realiza între Marea Neagră şi Marea Nordului, va face din canalul respectiv un pol de gravitaţie în peisajul economic românesc. În aceste condiţii, România beneficiind de calea navigabilă dunăreană, devine o poartă importantă către Orientul Apropiat şi, în acelaşi timp, asigură accesul spre Europa Centrală.
Pentru firmele care folosesc calea de navigaţie Dunăre – Rhin, crearea unui punct propriu de transbordare în portul modern Constanţa – Sud le-ar asigura un avantaj major ( exemplu: firma austriacă VOEST Alpine care a participat la modernizarea vechiului port şi-a manifestat deja interesul pentru un astfel de punct de transbordare).
2. Existenţa unor capacităţi industriale disponibile.
3. O piaţă internă cu o capacitate de absorbţie importantă(mai mare decât a majorităţii ţărilor vecine).
4. Forţa de muncă competentă, disponibilă la costuri mai reduse.
5. Mărfurile importate sau exportate de către concesionar şi care nu sunt destinate pieţei române, nu fac obiectul taxelor vamale, nici a altor impozite.
Dintre aspectele care tind să frâneze crearea şi dezvoltarea favorabilă a ZEL în România se pot aminti:
– Unele obstacole birocratice;
– Infrastructura insuficientă şi neadecvată(telecomunicaţii, utilităţi, depozite frigorifice), infrastructura generală necorespunzătoare, condiţiile insuficiente pentru cazarea şi deservirea lucrătorilor străini şi a familiilor lor.
Din analiza principalelor curente de schimb din această regiune, în care este situată ţara noastră, rezultă că dacă România nu va face tot posibilul pentru a atrage fluxurile însemnate de investiţii, de mărfuri şi de servicii din Europa, acestea ne vor ocoli.
În prezent, cele mai multe zone libere româneşti sunt profilate pe activitatea de transport. În zonele libere din perimetrul portuar Galaţi şi Brăila se manifestă interesul întreprinderilor ucrainene şi ruse. Există deja o linie ferată cu ecartament mărit(specific fostei U.R.S.S.) care ajunge până aproape de Galaţi şi care ar putea fi prelungită, fără mari cheltuieli, încă 30 km până la Brăila. Singura zonă de pe malul Dunării, care este profilată pe producţie şi montaj, este cea de lângă Turnu Severin.
În legătură cu acest aspect, ar trebui menţionate unele căi de abordare a problemelor mai importante pentru România, şi anume cele privind finanţarea şi administrarea ZEL.
Realizarea unei zone libere impune investiţii substanţiale, al căror volum iniţial(ce trebuie efectuat, în principal de ţara gazdă) se situează, în medie, la 5000 USD/loc de muncă şi se derulează pe o perioadă de 5-10 ani. Atragerea unei investiţii străine însemnate este posibilă numai după acest interval.
În România, la finanţarea zonelor libere se folosesc, pe lângă sursele interne, şi cele externe, printre care:
• Concesionarea administrării ZEL unor societăţi comerciale de stat sau private;
• Implicarea unor organisme financiare internaţionale(BERD) sau a unor instituţii financiare guvernamentale(Banca Greciei);
• Participarea la capital a investitorilor potenţiali în zona liberă, care pot deveni ei înşişi acţionari.
Atât finanţarea realizării ZEL, cât şi a activităţii ulterioare a întreprinderilor din zonă, pot fi facilitate de:
– Înfiinţarea unui centru de investiţii off – shore;
– Operaţiuni de conversie a datoriei externe în participaţii la capitalul social;
– Operaţiuni neparticipative: contracte de management, leasing, franchising, subcontractare, asistenţă tehnică.
În ceea ce priveşte organizarea şi administrarea, cele mai importante aspecte sunt următoarele:
• Este necesar un mecanism de evaluare şi ajustare permanentă a procesului de dezvoltare a ZEL;
• Este preferabilă întocmirea unui nucleu de dispoziţii privitoare la activitatea ZEL, la care să se adauge prevederile specifice fiecărei zone;
• Este recomandabilă utilizarea unor aranjamente pentru participarea sectorului privat, a iniţiativelor private de prestări servicii şi a sistemului B.O.T.(“build-operate-transfer” prin care o firmă particulară construieşte şi administrează o reţea, încasează veniturile pe o perioadă dată, în care îşi recuperează investiţia, după care transferă reţeaua statului în care este construită).
De asemenea, este necesar de menţionat faptul că stabilizarea situaţiei politice din ţara noastră, trecerea la economia de piaţă(ceea ce implică şi schimbarea atitudinii faţă de risc şi de profit) vor constitui un cadru favorabil investiţiilor de capital străin în România.