La 6 mai 1871 a început la Frankfurt pe Main negocierile între Favre şi Bismarck cu privire la încheerea tratatului definitiv. Aceste negocieri includeau şi problema înăbuşirii comunii (rascoalei) din Paris. La 10 mai 1871 la Frankfurt sa încheiat o pace franco-germană. Aici sunt respectate prevederele tratatului preiliminar de la Versailles. Franţa ceda Germaniei Alsacia şi o parte a Lorenei şi se angajau să achite contribuţia de 5 miliarde de franci. Conducătorii germani î-şi dădeau seama că războiul dat nu va pune capăt antagonismului secular dintre Germania şi Franţa. Convinşi că va exista un nou război franco-german nemţii căutau să folosească această victorie p/t a-şi asigura o graniţă cât mai favorabilă, din punct de vedere strategic. Bismarck declara că ar fi absurd să ei Alsacia şi Lorena dacă ai fi încrezut că va exista o pace franco-germană. Aceste regiuni ofereau Germaniei avantaje strategice. Atît timp cît francezii stăpîneau Alsacia ei dispuneau de o bază p/t a invada Sudul Germaniei unde existau puternice sentimente anti-prusace care reprezenta cel mai vulnerabil punct al Germaniei. Anexarea Alsaciei împingea Franţa dincolo de munţii Vosgi, astfel înafara graniţei de pe Rin mai existau un hotar montan greu de parcurs p/t armata franceză. Prin Lorena se deschidea o cale scurtă spre Paris. În urma tratativelor regiunea Lorenei, bogată în minereuri, rămînea Franţei. Germania primea totuşi o regiune bogată în minereuri de fier în schimbul unificării graniţei de la Belfort. În urma acestei păci se identifica o noua mare putere Europeană care reuşise în mai putin de un deceniu să se impună în faţa Danemarcei, Austriei şi Franţei. După aceasta imperiul German reprezenta poate cel mai puternic stat european, totodată făcînd-o pe Franţa să-şi piardă din puterea sa.