Antreprenoriatul reprezintă o activitate de sine stătătoare a persoanelor fizice şi a societăţii create cu răspundere materială comună, scopul cărora este primirea unui beneficiu.
Antreprenorul este persoana, care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea întreprinderii.El trebuie să cunoască modul de efectuare al activităţii de antreprenoriat, mediul în care se petrec acţiunile practice, problemele cu care se poate confrunta un businessman în activitatea sa şi şansele pe care le are el pentru a le soluţiona. Antreprenorul e dator să estimeze la justa valoare conjuctura pieţii şi să decidă corect.
În secolele XIX – XX, deseori antreprenorii se echivalau cu managerii întreprinderilor. Numai în a doua jumătate a sec. XX s-a stabilit noţiunea de antreprenoriat ca inovaţie. Antreprenorul se consideră un propagandist al ideilor noi, începînd cu proiectarea unei mărfi noi şi terminînd cu formarea unei structuri organizatorice noi. Astfel, A. Gariman a fost reformatorul căii ferate din S.U.A., J. Morgan – reorganizatorul industriei americane.
Istoria antreprenoriatului în Republica Moldova este legată cu eliminarea antreprenoriatului din viaţa economică.
Pînă în anii ’80, în Moldova funcţiona sistemul administrativ de conducere. Conform acestuia, antreprenoriatul practic a fost scos din sectorul economic şi a devenit un element al “ pieţei negre ”.
Reformele economice din anii ’90 în Moldova au adus la schimbări esenţiale în mentalitatea oamenilor privind proprietatea particulară, concurenţa şi antreprenoriatul. Actualmente, antreprenoriatul este recunoscut de toate organele de resort şi se dezvolta conform legislaţiei R.M. Activitatea de antreprenoriat este considerată, în prezent, un factor primordial în dezvoltarea economiei de piaţă a republicii.
Antreprenoriatul poate fi considerat un proces tehnologic, cuprinzînd următoarele etape:
• elaborarea ideilor şi estimarea posibilităţilor de realizare a lor, prevede importanţa reală şi potenţială a ideii, estimarea riscului şi prognozarea posibilităţilor de realizare a ideii privind primirea unui beneficiu, stabilirea nivelului de corespundere a ideii cunoştinţelor şi scopului ales, compararea producţiei la întreprinderea formată cu producţia concurenţilor;
• elaborarea planului de afaceri cuprinde un complex de planuri ( de producţie, de marketing, financiar ) şi strategii de pătrundere a firmei pe piaţă;
• căutarea resurselor necesare prevede analiza resurselor existente şi căutarea furnizorilor potenţiali pentru a asigura cu resurse, precum şi metodele de atracţie a resurselor necesare;
• conducerea cu întreprinderea formată prevede respectarea stilului şi structurii de dirijare, determinarea locurilor slabe în dirijarea şi găsirea căilor de lichidare a neajunsurilor, organizarea sistemului de control asupra activităţii de antreprenoriat a întreprinderii.
Toate etapele de antreprenoriat sus – numite sunt integrate şi nu pot fi aplicate în practică una fără cealaltă.
Antreprenorul primeşte decizia despre sfera de activitate şi alege aşa un “cuib” pe piaţă, care depind de raportul între trei elemente: posibilitatea pieţii, sarcinile firmei, resursele disponibile ale firmei. Astfel, antreprenorul nu numai determină pentru sine piaţa, ci caută pe piaţă acel segment sau acel domeniu îngust care nu este ocupat sau este nefolosit de concurenţi.
Procesul de alegere a “cuibului” este problema – cheie în activitatea de marketing. Antreprenorul, alegînd “cuibul”, trebuie să se orienteze în spaţiul posibilităţilor în baza: evidenţierii limitelor economice; estimării corelaţiei între resursele şi cheltuielele firmei; garanţiei succesului întreprinderii.
Antreprenorul începător trebuie să aleagă “nişa” pieţei în baza studierii profunde a pieţei mărfii prin metodele analizei cererii şi ofertei, alegerii segmentului scop al pieţei care ar corespunde perfect acestui produs; poziţionării mărfii în comparaţie cu mărfurile analogice ale concurenţilor pe acelaşi segment al pieţei; calculului variantei optime de realizare a activităţii de antreprenoriat. E important ca antreprenorul să determine strategia ieşirii întreprinderii pe piaţă şi posibilităţile de a menţine competitivitatea sa în baza folosirii măsurilor de marketing.
Antreprenorul este obligat să evidenţieze factorii ce influenţează asupra activităţii de antreprenoriat al întreprinderii. Astfel, analizînd situaţia antreprenoriatului pe piaţa globală, putem evidenţia două grupe de factori:
• factorii interni ai întreprinderii – resursele financiare, scopurile şi sarcinile firmei, cadrele, furnizorii;
• factorii externi ai mediului înconjurător – economici, demografici, tehnologici, culturali, lagislativi etc., asupra cărora întreprinderea nu poate influenţa şi trebuie să-i evidenţieze în activitatea sa.
Pentru antreprenorul începător o problemă cheie este elaborarea şi realizarea planului de afaceri. Planul de afaceri reprezintă un document de perspectivă, care descrie consecutiv toate direcţiile de activitate ale firmei pe piaţă, analizează problemele cu care se poate confrunta întreprinderea şi determină căile de rezolvare a acestor probleme.
Scopul elaborării planului de afaceri este pronosticarea activităţii economice a întreprinderii pe un termen de 2 – 3 ani în baza cercetărilor de marketing conform cerinţelor pieţei.
Necesitatea elaborării planului de afaceri a oricărei întreprinderi reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte:
• planul de afaceri poate fi folosit pentru elaborarea concepţiei de conducere cu businessul în scopul preîntîmpinării greşelilor care pot să apară în viitor;
• planul de afaceri este un instrument principal cu ajutorul căruia antreprenorul soluţionează următoarele probleme: estimează rezultatele activităţii întreprinderii pe o anumită perioadă; determină direcţiile principale de activitate a firmei; formulează scopurile firmei şi strategia realizării lor; determină măsurile de marketing a întreprinderii în domeniul studierii pieţei, aplicării reclamei în practică, stimulării desfacerii etc.
Planificarea activităţii firmei în baza planului de afaceri are următoarele avantaje:
• îi obligă pe conducători să se ocupe de problemele strategice de dirijare ale firmei;
• permite coordonarea activităţii întreprinderii pentru a distinge scopurile sale de activitate;
• permite antreprenorului să determine rentabilitatea activităţii întreprinderii în condiţiile competitivităţii pe piaţă;
• conţine orientări şi recomandări de acţiune a întreprinderii în condiţiile concurenţei şi în procesul formării ei.
Pentru a controla îndeplinirea planului de afaceri trebuie de stabilit punctele de control şi anume: controlul stocurilor de mărfuri, controlul respectării devizului de cheltuieli, controlul calităţii mărfurilor şi vînzării lor.
Formarea calităţilor personale de antreprenor este complexă şi depinde de următoarele principii:
1. Ocuparea cotei de piaţă cu mărfuri noi pentru atragerea consumatorilor potenţiali. E important de a păstra avantajele competitive ale mărfii sale, inclusiv caracteristicile tehnice şi poziţia activă pe piaţă faţă de concurenţi. Antreprenorul trebuie să asugure reînoirea producţiei, să formeze noi necesităţi la cumpărători, să pătrundă activ cu produsul său pe piaţă. Concurenţa trebuie să fie organizată cultural în corespundere cu nivelul general de gospodărie.
2. Antreprenorul trebuie să primească decizii privind cucerirea pieţii cu marfă, inclusiv introducerea tehnologiilor noi în procesul de producţie.
3. Formarea preţurilor pentru a ieşi pe piaţă cu produsul său propriu. Preţul trebuie să fie de aşa mărime, ca să putem vinde acest produs, să acoperim cheltuielile şi să primim un beneficiu cît mai mare. La etapa iniţială poate fi stabilit un preţ mai mic ca întreprinderea să pătrundă cu produsul său piaţa şi să cucerească o pondere a ei. Treptat poate proceda la stabilirea unui preţ mai înalt după formarea imaginii firmei şi ridicarea reputaţiei ei pe piaţă.
4. Antreprenorul trebuie să calculeze punctul critic al recuperării unei întreprinderi noi.
Pentru a atinge punctul critic de recuperare şi a realiza cu succes planul de afaceri, antreprenorul trebuie să cunoască aspectele teoretice şi practice ale marketingului: canalele de distribuţie folosite la vînzarea mărfii; modul de stabilire a preţurilor la mărfuri; organizarea activităţii de reclamă în cadrul politicii de comunicaţie în marketing etc. Deci problemele măsurărilor de marketing ocupă un loc primordial în pregătirea antreprenorului.
Marketingul reprezintă filosofia businessului modern, care dă posibilitatea de a elabora o strategie şi o tactică eficace de atingere a scopului pentru a orienta lucrul tuturor antreprenorilor spre cerinţele pieţei. Marketingul, în primul rînd, se formează ca o sistemă de gîndire şi de concepţii intelectuale, îndreptate spre adaptarea optimă a scopurilor concrete la posibilităţile reale de atingere a lor.
În al doilea rînd, marketingul crează un sistem nou de promovare a mărfurilor, în care se foloseşte o bogată varietate de instrumente: perfecţionarea parametrilor mărfii, influenţa asupra consumatorilor, eficacitatea canalelor de distribuţie a mărfurilor.
Orientarea economiei R.M. spre economia de piaţă deschide pentru teoria şi practica economică noi preocupări de cercetare, analiza şi propuneri de soluţii privind activitatea antreprenorială. Obiectul major al acestor preocupări este prezentarea căilor, metodelor şi instrumentelor de sporire a eficienţei şi calităţii antreprenoriale.
Tranziţia schimbă cardinal relaţiile dintre întreprindere şi mediul sau de activitate.
Cum este structurată întreprinderea? Care sunt caracteristicile sistemului de conducere a întreprinderii şi a subsistemelor decizionale ( cuprinde ansamblul funcţilor de conducere ), operaţional ( cuprinde ansamblul funcţilor de execuţie ) şi informaţional ( permite acţiunile de dirijare a subsistemului operaţional de către cel decizional )? Filosofia managerială este inovativă şi primitoare de riscuri? Se intenţionează promovarea unui management anticipativ, prevederea şi cunoaştere permanentă a modificărilor în perspectiva pieţei, depistarea strategiilor optime de acţiune? Este firma puternic polarizată de către obiective care ar contribui la mărirea solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului, la menţinerea şi cucerirea de noi pieţe?
Răspunsurile la întrebările evidenţiate dau posibilitatea, de pe o parte, de a identifica caracteristicile organizaţionale, de a determina corespunderea, potrivirea dintre diverse subsisteme ale întreprinderii. Pe de altă parte, se crează premisele de a rezolva problemele activităţii antreprenoriale legate de incertitudine şi risc, obţinere a profitului.
PROMOVAREA vînzărilor constituie în prezent o disciplină şi o profesie distinctă, dar ale cărei contururi nu sunt bine precizate datorită utilizării ei în numeroase domenii de aplicare şi în exploatarea unora dintre tehnicile ei de către alte discipline, cum sunt publicitatea prin mass-media, publicitatea prin evenimente, stimularea reţelelor sau marketingul direct.
EXISTĂ patru mari abordări posibile: comercială, tehnică, marketing şi comunicare.
Antreprenorul este persoana, care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea întreprinderii.El trebuie să cunoască modul de efectuare al activităţii de antreprenoriat, mediul în care se petrec acţiunile practice, problemele cu care se poate confrunta un businessman în activitatea sa şi şansele pe care le are el pentru a le soluţiona. Antreprenorul e dator să estimeze la justa valoare conjuctura pieţii şi să decidă corect.
În secolele XIX – XX, deseori antreprenorii se echivalau cu managerii întreprinderilor. Numai în a doua jumătate a sec. XX s-a stabilit noţiunea de antreprenoriat ca inovaţie. Antreprenorul se consideră un propagandist al ideilor noi, începînd cu proiectarea unei mărfi noi şi terminînd cu formarea unei structuri organizatorice noi. Astfel, A. Gariman a fost reformatorul căii ferate din S.U.A., J. Morgan – reorganizatorul industriei americane.
Istoria antreprenoriatului în Republica Moldova este legată cu eliminarea antreprenoriatului din viaţa economică.
Pînă în anii ’80, în Moldova funcţiona sistemul administrativ de conducere. Conform acestuia, antreprenoriatul practic a fost scos din sectorul economic şi a devenit un element al “ pieţei negre ”.
Reformele economice din anii ’90 în Moldova au adus la schimbări esenţiale în mentalitatea oamenilor privind proprietatea particulară, concurenţa şi antreprenoriatul. Actualmente, antreprenoriatul este recunoscut de toate organele de resort şi se dezvolta conform legislaţiei R.M. Activitatea de antreprenoriat este considerată, în prezent, un factor primordial în dezvoltarea economiei de piaţă a republicii.
Antreprenoriatul poate fi considerat un proces tehnologic, cuprinzînd următoarele etape:
• elaborarea ideilor şi estimarea posibilităţilor de realizare a lor, prevede importanţa reală şi potenţială a ideii, estimarea riscului şi prognozarea posibilităţilor de realizare a ideii privind primirea unui beneficiu, stabilirea nivelului de corespundere a ideii cunoştinţelor şi scopului ales, compararea producţiei la întreprinderea formată cu producţia concurenţilor;
• elaborarea planului de afaceri cuprinde un complex de planuri ( de producţie, de marketing, financiar ) şi strategii de pătrundere a firmei pe piaţă;
• căutarea resurselor necesare prevede analiza resurselor existente şi căutarea furnizorilor potenţiali pentru a asigura cu resurse, precum şi metodele de atracţie a resurselor necesare;
• conducerea cu întreprinderea formată prevede respectarea stilului şi structurii de dirijare, determinarea locurilor slabe în dirijarea şi găsirea căilor de lichidare a neajunsurilor, organizarea sistemului de control asupra activităţii de antreprenoriat a întreprinderii.
Toate etapele de antreprenoriat sus – numite sunt integrate şi nu pot fi aplicate în practică una fără cealaltă.
Antreprenorul primeşte decizia despre sfera de activitate şi alege aşa un “cuib” pe piaţă, care depind de raportul între trei elemente: posibilitatea pieţii, sarcinile firmei, resursele disponibile ale firmei. Astfel, antreprenorul nu numai determină pentru sine piaţa, ci caută pe piaţă acel segment sau acel domeniu îngust care nu este ocupat sau este nefolosit de concurenţi.
Procesul de alegere a “cuibului” este problema – cheie în activitatea de marketing. Antreprenorul, alegînd “cuibul”, trebuie să se orienteze în spaţiul posibilităţilor în baza: evidenţierii limitelor economice; estimării corelaţiei între resursele şi cheltuielele firmei; garanţiei succesului întreprinderii.
Antreprenorul începător trebuie să aleagă “nişa” pieţei în baza studierii profunde a pieţei mărfii prin metodele analizei cererii şi ofertei, alegerii segmentului scop al pieţei care ar corespunde perfect acestui produs; poziţionării mărfii în comparaţie cu mărfurile analogice ale concurenţilor pe acelaşi segment al pieţei; calculului variantei optime de realizare a activităţii de antreprenoriat. E important ca antreprenorul să determine strategia ieşirii întreprinderii pe piaţă şi posibilităţile de a menţine competitivitatea sa în baza folosirii măsurilor de marketing.
Antreprenorul este obligat să evidenţieze factorii ce influenţează asupra activităţii de antreprenoriat al întreprinderii. Astfel, analizînd situaţia antreprenoriatului pe piaţa globală, putem evidenţia două grupe de factori:
• factorii interni ai întreprinderii – resursele financiare, scopurile şi sarcinile firmei, cadrele, furnizorii;
• factorii externi ai mediului înconjurător – economici, demografici, tehnologici, culturali, lagislativi etc., asupra cărora întreprinderea nu poate influenţa şi trebuie să-i evidenţieze în activitatea sa.
Pentru antreprenorul începător o problemă cheie este elaborarea şi realizarea planului de afaceri. Planul de afaceri reprezintă un document de perspectivă, care descrie consecutiv toate direcţiile de activitate ale firmei pe piaţă, analizează problemele cu care se poate confrunta întreprinderea şi determină căile de rezolvare a acestor probleme.
Scopul elaborării planului de afaceri este pronosticarea activităţii economice a întreprinderii pe un termen de 2 – 3 ani în baza cercetărilor de marketing conform cerinţelor pieţei.
Necesitatea elaborării planului de afaceri a oricărei întreprinderi reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte:
• planul de afaceri poate fi folosit pentru elaborarea concepţiei de conducere cu businessul în scopul preîntîmpinării greşelilor care pot să apară în viitor;
• planul de afaceri este un instrument principal cu ajutorul căruia antreprenorul soluţionează următoarele probleme: estimează rezultatele activităţii întreprinderii pe o anumită perioadă; determină direcţiile principale de activitate a firmei; formulează scopurile firmei şi strategia realizării lor; determină măsurile de marketing a întreprinderii în domeniul studierii pieţei, aplicării reclamei în practică, stimulării desfacerii etc.
Planificarea activităţii firmei în baza planului de afaceri are următoarele avantaje:
• îi obligă pe conducători să se ocupe de problemele strategice de dirijare ale firmei;
• permite coordonarea activităţii întreprinderii pentru a distinge scopurile sale de activitate;
• permite antreprenorului să determine rentabilitatea activităţii întreprinderii în condiţiile competitivităţii pe piaţă;
• conţine orientări şi recomandări de acţiune a întreprinderii în condiţiile concurenţei şi în procesul formării ei.
Pentru a controla îndeplinirea planului de afaceri trebuie de stabilit punctele de control şi anume: controlul stocurilor de mărfuri, controlul respectării devizului de cheltuieli, controlul calităţii mărfurilor şi vînzării lor.
Formarea calităţilor personale de antreprenor este complexă şi depinde de următoarele principii:
1. Ocuparea cotei de piaţă cu mărfuri noi pentru atragerea consumatorilor potenţiali. E important de a păstra avantajele competitive ale mărfii sale, inclusiv caracteristicile tehnice şi poziţia activă pe piaţă faţă de concurenţi. Antreprenorul trebuie să asugure reînoirea producţiei, să formeze noi necesităţi la cumpărători, să pătrundă activ cu produsul său pe piaţă. Concurenţa trebuie să fie organizată cultural în corespundere cu nivelul general de gospodărie.
2. Antreprenorul trebuie să primească decizii privind cucerirea pieţii cu marfă, inclusiv introducerea tehnologiilor noi în procesul de producţie.
3. Formarea preţurilor pentru a ieşi pe piaţă cu produsul său propriu. Preţul trebuie să fie de aşa mărime, ca să putem vinde acest produs, să acoperim cheltuielile şi să primim un beneficiu cît mai mare. La etapa iniţială poate fi stabilit un preţ mai mic ca întreprinderea să pătrundă cu produsul său piaţa şi să cucerească o pondere a ei. Treptat poate proceda la stabilirea unui preţ mai înalt după formarea imaginii firmei şi ridicarea reputaţiei ei pe piaţă.
4. Antreprenorul trebuie să calculeze punctul critic al recuperării unei întreprinderi noi.
Pentru a atinge punctul critic de recuperare şi a realiza cu succes planul de afaceri, antreprenorul trebuie să cunoască aspectele teoretice şi practice ale marketingului: canalele de distribuţie folosite la vînzarea mărfii; modul de stabilire a preţurilor la mărfuri; organizarea activităţii de reclamă în cadrul politicii de comunicaţie în marketing etc. Deci problemele măsurărilor de marketing ocupă un loc primordial în pregătirea antreprenorului.
Marketingul reprezintă filosofia businessului modern, care dă posibilitatea de a elabora o strategie şi o tactică eficace de atingere a scopului pentru a orienta lucrul tuturor antreprenorilor spre cerinţele pieţei. Marketingul, în primul rînd, se formează ca o sistemă de gîndire şi de concepţii intelectuale, îndreptate spre adaptarea optimă a scopurilor concrete la posibilităţile reale de atingere a lor.
În al doilea rînd, marketingul crează un sistem nou de promovare a mărfurilor, în care se foloseşte o bogată varietate de instrumente: perfecţionarea parametrilor mărfii, influenţa asupra consumatorilor, eficacitatea canalelor de distribuţie a mărfurilor.
Orientarea economiei R.M. spre economia de piaţă deschide pentru teoria şi practica economică noi preocupări de cercetare, analiza şi propuneri de soluţii privind activitatea antreprenorială. Obiectul major al acestor preocupări este prezentarea căilor, metodelor şi instrumentelor de sporire a eficienţei şi calităţii antreprenoriale.
Tranziţia schimbă cardinal relaţiile dintre întreprindere şi mediul sau de activitate.
Cum este structurată întreprinderea? Care sunt caracteristicile sistemului de conducere a întreprinderii şi a subsistemelor decizionale ( cuprinde ansamblul funcţilor de conducere ), operaţional ( cuprinde ansamblul funcţilor de execuţie ) şi informaţional ( permite acţiunile de dirijare a subsistemului operaţional de către cel decizional )? Filosofia managerială este inovativă şi primitoare de riscuri? Se intenţionează promovarea unui management anticipativ, prevederea şi cunoaştere permanentă a modificărilor în perspectiva pieţei, depistarea strategiilor optime de acţiune? Este firma puternic polarizată de către obiective care ar contribui la mărirea solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului, la menţinerea şi cucerirea de noi pieţe?
Răspunsurile la întrebările evidenţiate dau posibilitatea, de pe o parte, de a identifica caracteristicile organizaţionale, de a determina corespunderea, potrivirea dintre diverse subsisteme ale întreprinderii. Pe de altă parte, se crează premisele de a rezolva problemele activităţii antreprenoriale legate de incertitudine şi risc, obţinere a profitului.
PROMOVAREA vînzărilor constituie în prezent o disciplină şi o profesie distinctă, dar ale cărei contururi nu sunt bine precizate datorită utilizării ei în numeroase domenii de aplicare şi în exploatarea unora dintre tehnicile ei de către alte discipline, cum sunt publicitatea prin mass-media, publicitatea prin evenimente, stimularea reţelelor sau marketingul direct.
EXISTĂ patru mari abordări posibile: comercială, tehnică, marketing şi comunicare.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
