Primul Război Mondial a fost numit „Primul Război total al omenirii”. În cele ce urmează vom încerca să vă convingem că dura caracterizare este un trist adevăr. La începutul secolului XX statele din Europa se aflau majoritatea sub conducerea unor monarhii care erau înrudite între ele. O stare de antipatie exista de mai multă vreme între statele acestea. Se pare că monarhii lor erau totuşi o familie relativ unită mai ales datorită reginei Victoria a Angliei care era considerată un fel de „bunică” a tuturor. Dar după moartea acesteia relaţiile dintre aceştia au început să fie subordonate relaţiilor dintre popoarele pe care le conduceau. Totuşi existau şi excepţii: Franţa spre exemplu era o Republică.
La acest început de veac s-au conturat două mari blocuri armate: Antanta şi Puterile Centrale. Cea dintâi formaţiune a fost alcătuită prin voinţa cancelarului Bismarck al Germaniei şi era alcătuită din Germania, Austro-Ungaria şi Imperiul Ţarist. După războaiele balcanice însă Imperiul Ţarist se retrage din alianţă nefiind mulţumită de poziţia Germaniei de la tratativele de pace de la sfârşitul războiului. Locul îi va fi luat de Italia iar alianţa va primi numele de Puterile Centrale referirea făcându-se la faptul că cele trei state ocupau tot centrul Europei. Imperiul Ţarist a început să atragă atenţia restului Europei asupra formării acestei alianţe prea puternică împotriva oricărui alt stat care i s-ar fi împotrivit de unul singur. Rezultatul a fost formarea Triplei Înţelegeri sau Antanta alcătuită din Imperiul Ţarist, Franţa şi Marea Britanie. România avea o alianţă secretă cu Puterile Centrale dar în final va purta războiul alături de Antanta pentru a-şi elibera fraţii din Transilvania. Ulterior Italia se va alătura şi ea Antantei pentru a-şi elibera teritoriile aflate sub guvernarea Imperiului Austro-ungar. Bulgaria şi Imperiul Otoman se vor alătura Puterilor Centrale şi Serbia Antantei. Spania, Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda, Elveţia şi Suedia vor rămâne neutre faţă de noile mişcări din Europa.
Starea de război plutea în Europa deşi exista şi un puternic curent pacifist pentru a cărui dovadă putem aduce crearea premiului Nobel pentru pace. Exista o cursă a înarmărilor între marile puteri şi alianţe. Coloniile erau şi ele pregătite pentru conflict. Japonia se aliază şi ea cu Antanta. În Europa Marile Puteri aveau fiecare câte un interes pentru începerea războiului. Franţa dorea să-şi recupereze Alsacia şi Lorena, Germania şi Austro-Ungaria aveau tendinţe expansioniste în politica lor la fel ca şi Bulgaria şi Imperiul Otoman. Imperiul Ţarist dorea să-şi extindă graniţele înspre Imperiul Otoman şi înspre Austro-Ungaria iar Marea Britanie să-şi apere teritoriile şi coloniile în cazul unui război.
Se poate observa că situaţia era aşadar foarte tensionată şi cu toate acesta echilibrul şi starea de pace tensionată s-a păstrat până în 1914. O cauză ar putea fi alcătuirea alianţelor. Englezii de rând şi germanii spre exemplu nu puteau înţelege cum dintr-o dată sunt în război unii cu alţii când ei fuseseră aliaţi tradiţionali de atât de multă vreme. Starea era cu atât mai bulversantă pentru englezi care se vedeau aliaţii Franţei, ţara care le fusese inamică încă de la procesul acesteia de formare. Apoi comerţul dintre state era totuşi foarte profitabil. Fiecare stat al Antantei avea legături multiple de comerţ cu statele Puterilor Centrale şi relaţia era valabilă şi pentru statele Puterilor Centrale. Comerţul era practicat însă mai ales de către oamenii marilor trusturi şi marilor bănci. Celor care conduceau financiar statele nu celor care conduceau statele în mod concret. Bineînţeles că această clasă dominantă a lumii putea să întârzie războiul dar nu ar fi putut împiedica producerea lui care ajunsese să fie dorită nu numai de oamenii de stat şi politicienii vremii ci şi de populaţiile de atunci. O mulţime de popoare doreau să se elibereze de sub conduceri străine cum ar fi românii, slovacii, cehii, polonezii şi italienii din nord-estul Italiei. Aceştia au fost obligaţi să lupte împotriva celor de-un sânge cu ei sau să poarte un război pe care nu-l considerau al lor ca şi în cazul cehilor care au trebuit să acţioneze împotriva voinţei lor şi a căror atitudine o vom putea oricând deduce cu uşurinţă din nemuritoarea operă a lui Iaroslav Hasek: Aventurile bravului soldat Svejk.
Iată însă că războiul s-a produs. Acel eveniment aşteptat de toată lumea a cuprins întreaga Europă. Începutul războiului s-a produs sub un pretext care nu va mai avea nici o legătură cu războiul în continuare alta decât de a-l fi pornit.
În Serbia funcţiona o formaţiune numită „Mânuşa Neagră” care îşi recruta membrii din rândurile studenţilor sârbi sau ţăranilor sârbi săraci şi deseori bolnavi de tuberculoză sau alte boli ale vremii. Membrii jurau să-şi elibereze neamul sub orice formă, şi folosind violenţa. Aşa că atunci când au auzit de vizita arhiducelui Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al Austro-Ungariei la Sarajevo pentru a verifica starea diviziei armate de aici în iunie 1914, membrii organizaţiei au întrevăzut o ocazie pentru a-şi pune în aplicare o parte a planurilor. Mai mulţi membrii au fost mobilizaţi pentru a avea mai multe şanse de reuşită. Cel care reuşeşte să-i asasineze pe arhiduce şi pe soţia acestuia la 28 iunie 1914 este studentul Gavrilo Princip. Acesta va fi judecat de poporul sârb şi condamnat la moarte doar pentru ca după război trupul să-i fie dezgropat şi reîngropat cu mare fast în locul de unde a tras înspre familia regală, ca un erou al noului stat format Yugoslavia.
Evenimentele s-au precipitat după această întâmplare. Franz Joseph nu a reacţionat prea emoţional. Nu s-au organizat funeralii naţionale şi Austro-Ungaria trimite un ultimatum Serbiei în care îi impune nişte condiţii umilitoare şi de neacceptat. O lună mai târziu la 28 iulie 1914 se declară război Serbiei. Rusia, ca apărătoare a popoarelor balcanice declarat război Austro-Ungariei. Germania, jurată să-şi apere aliatul declară şi ea război Rusiei. Franţa va veni în ajutorul Rusiei declarându-se mobilizarea generală pe 3 august 1914. La 4 august 1914 intră în război şi Anglia.
Fronturile principale s-au conturat deja. Exista un Front de Vest şi unul de Est. Fronturi secundare existau în Grecia, Nord – Vestul Italiei, Caucaz şi mai apoi aliaţii încearcă să creeze un front în Asia Mică la Galipolli şi în sudul Imperiului Otoman.
Iată operaţiunile militare principale din timpul războiului din Europa:
1914
Frontul de Vest: 5-12 septembrie – Bătălia de la Marna
Frontul de Est: 26-30 august – Bătălia de la Tannenberg
6-15 septembrie – Bătălia de la lacurile Mazuriene
1915
Frontul de Vest: ofensive franco – engleze în Champagne şi Artois
Frontul de Est: ofensiva germană în Galiţia, Ucraina şi Bielorusia
Frontul italian: lupte grele la Isonzo
1916
Frontul de Vest: februarie – decembrie – Bătălia de la Verdun
Frontul de Est: ofensiva română din Transilvania; respingerea acesteia şi ocuparea Bucureştiului de către inamic
1917
aprilie: intrarea S.U.A. în război de partea Antantei;
Frontul de Est: bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (iulie – august)
1918
Frontul de Est: Rusia încheie pace cu Germania şi aliatele ei la Brest – Litovsk
Frontul de Vest: ofensivă a aliaţilor împotriva germanilor
29 septembrie – capitularea Bulgariei
30 octombrie – Imperiul Otoman cere armistiţiu
3 noiembrie – Austro-Ungaria cere armistiţiu
11 noiembrie – armistiţiu între Germania şi puterile Antantei
Aşa arată tot războiul comprimat de către minţile omeneşti el a fost cu siguranţă mai mult decât atât. Operaţiunile militare nu se pot rezuma la o simplă înşiruire de evenimente pentru că ele au însemnat cu mult mai mult pentru oamenii acelor vremuri, şi pentru cei ce le-au urmat lor, inclusiv noi.
Bătăliile s-au purtat cu un armament nou performant şi cu scopul precis de a ucide în masă. Războiul este considerat primul război industrializat al omenirii. O industrie terifiant de precisă cu obiectivul unic de a secera vieţi. Putem lua orice bătălie de pe parcursul acestui război pentru a ne asigura de ferocitatea acestuia.
Putem să ne gândim la ofensiva englezilor de la Galipolli. Aceştia au încercat să creeze în această parte un front de distragere a atenţiei pentru a lansa un atac mai puternic în nord vestul peninsulei. Frontul se întindea pe o fâşie mare de pământ aflată pe malul mării, aşezat pe o faleză. Cucerirea primelor sute de metrii s-a făcut cu pierderi imense de partea trupelor australiene şi neozeelandeze care alcătuiau grosul acestei părţi a armatei. Oamenii erau pur şi simplu nimiciţi de bateriile şi mitralierele turcilor aşezate pe poziţii numai potrivite pentru rolul pe care trebuiau să-l îndeplinească. Aprovizionarea trupelor instalate pe poziţii a fost apoi des oprită aceştia rămânând mult timp cu proviziile proprii neîndestulătoare. Pe front au început să se formeze buzunare, deseori plutoane întregi rămânând pe poziţii în urma retragerilor în dezordine. Într-o zi cele două tabere au convenit la un armistiţiu de două ore pentru a-şi îngropa victimele doar pentru că mirosul acestora nu le mai permitea să respire. Totul s-a terminat oricum cu retragerea englezilor.
O altă bătălie petrecută cu mari sacrificii umane a fost cea de la Verdun. Aici se pare că au murit mai mulţi oameni decât în oricare altă bătălie a istoriei. Să studiem puţin câmpul de bătălie pentru a afla de ce este atât de importantă această parte a Frontului de Vest.
Planul de atac pentru scoaterea Franţei din război a fost făcut de către contele von Schlieffen care plănuia un atac prin teritoriul Belgiei şi eventual prin cel al Olandei cu un atac de învăluire asupra Parisului şi forţarea guvernului francez la capitulare. Planul părea să funcţioneze iniţial, trupele germane trecând prin Belgia cu o viteză respectabilă. Însă în noiembrie 1914 ofensiva germană a fost blocată de trupele aliate la doar 40 km de Paris. Soldaţii Antantei au reuşit apoi să mai împingă armatele inamice câteva zeci de kilometri înapoi fortificând linia frontului pe aceste coordonate. Războiul s-a transformat dintr-un război de manevre într-unul de poziţii. Fiecărei tabere îi era mai uşor să reziste pe poziţii decât să atace. Fiecare atac se solda cu pierderi semnificative. Astfel în februarie 1916 se decide începerea ofensivei de la Verdun de către Imperiul German. Calculele istoricilor estimează că pentru fiecare kilometru pătrat de teritoriu pierdut sau câştigat de Puterile Centrale în zonă s-au pierdut sute de oameni. Măcelul a culminat cu nopţile de groază în care s-au pierdut câteva zeci de mii de oameni în doar două nopţi. Ceva trebuia făcut pentru că Puterile Centrale nu păreau să oprească ofensiva. Soluţia a apărut dintr-o parte probabil neaşteptată. Antanta a făcut o cerere majoră României de intrare în război de partea ei în schimbul Transilvaniei în cazul victoriei. România a intrat aşadar în război în vara anului 1916 înaintând mult în teritoriul Austro-Ungariei, aliatul Germaniei. Aceasta, trebuind să-şi apere aliatul este forţată să aducă trupe de pe Frontul Vest pe cel din Est. Relocarea acesta pune capăt ofensivei de la Verdun bilanţul final ajungând la fel de tragic pentru ambele blocuri militare.
Pe Frontul de Est războiul avea o tendinţă spre unul de manevre dar a degenerat într-unul de poziţii mai ales în zona României care folosea armament cumpărat de la Antanta şi instructori veniţi de pe Frontul de Vest unde acest tip de război se practica deja de doi ani.
Blocada instaurată de către Antantă Puterilor Centrale a început însă să-şi facă efectul. Acum şi România fiind în război Tripla Alianţă rămâne fără o altă sursă importantă de hrană orice comerţ cu aceasta oprindu-se. Aceasta şi războiul de uzură încep să-şi facă efectul. Însă când toate păreau să arate căderea Germaniei evenimentele din Rusia unde Lenin reuşeşte să instaureze comunismul produc încheierea păcii de la Brest – Litovsk. România va fi forţată astfel să capituleze şi ea.
Acum Puterile Centrale aveau majoritate pe Frontul de Vest. Aceasta părea să-i avantajeze. Are loc o ultimă ofensivă care mai împinge puţin linia frontului. Însă apariţia tancului pune capăt războiului de tranşee. Aceasta va produce semnarea armistiţiului dintre Germania şi Antantă, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria erau deja ieşite din război.
Nu se pune însă mult accent pe ceea ce face Antanta în continuare şi anume: ea nu ridică blocada impusă foştilor aliaţi. Scopul era evident: forţarea acestora la a accepta orice condiţii de pace impuse de Antantă. Însă acest nou război este îndreptat împotriva copiilor, bătrânilor şi civililor în general. Nu se mai luptă două armate ci este vorba doar de asuprirea unor naţiuni de către altele. În final Puterile Centrale sunt obligate să plătească mari datorii de război şi le sunt luate anumite teritorii.
România îşi va înfăptui în sfârşit „Marea Unire” prin alăturarea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei statului unitar România. Astfel se îndeplinesc şi ultimele cerinţe ale revoluţionarilor de la 1848. Polonia îşi va câştiga independenţa, la fel Cehia şi Slovacia care se vor uni alcătuind Cehoslovacia. Italia îşi va primi teritoriile din Nord – Vest. Statele slave din Balcani se vor elibera şi se vor uni într-un stat unic federal: Yugoslavia. Franţa va primi Alsacia şi Lorena. Imperiul Otoman pierde unele teritorii la fel şi Austro-Ungaria care se dezmembrează aproape total. Se poate spune că războiul a fost unul al naţiunilor datorită efectelor lui. Oricum adevăratul câştigător al său a fost S.U.A. care îşi schimbă raportul de putere cu celelalte naţiuni slăbite de război.
Acestea au fost evenimentele. Dar ele au fost posibile datorită acelui armament performant de care spuneam. Să-l analizăm puţin.
Începutul războiului a fost caracterizat de un entuziasm nemaivăzut. Asta se putea vedea şi din neglijenţa iniţială a comandanţilor. Este celebru un film de epocă al unui reporter de război în care este filmat un cercetaş călare în recunoaştere în teritoriul inamic în primele zile ale războiului. Acesta e atacat de tunuri de artilerie. Dovadă că nici una dintre părţi nu ştia exact cum va folosi armele în noul război. Se agăţau de idei vechi sau foloseau ineficient noile invenţii. Mai târziu cercetările se vor face exclusiv cu spioni sau avioane. De aici şi apariţia avioanelor de vânătoare iniţial create pentru atacul celor de recunoaştere mai apoi angajându-se în reale lupte aeriene.
Fiecare armată îşi folosea aviaţia ca un obiect de propagandă datorită multor simboluri pe care aceasta le reprezintă. Avionul este o formă a libertăţii de care soldaţii înrobiţi în tranşee trebuiau să-şi aducă aminte şi tot ele reprezentau vârful de lance al tehnologiei vremii. Împotriva lor se folosea foarte eficient artileria anti aeriană de la acea vreme.
Grenadele folosite de ambele tabere erau de mai multe varietăţi. S-au folosit de la grenade fumigene până la grenadele explozive şi grenadele cu schije toate tipurile. Datorită acestora se cunosc încă cel puţin două accesorii inventate pentru a le contracara: masca de gaze şi casca metalică împotriva schijelor. Folosirea lor a emis greutăţi de ambele părţi datorită sistemului de numărare şi aruncare. Mobilizarea fiind generală de ambele părţi, mulţi soldaşi nu ştiau să numere destul de repede sau se încurcau declanşând explozia unei grenade în propria lor tabără.
Fără îndoială cele mai folosite arme au fost piesele de artilerie. Au existat în toate calibrurile posibile şi toate formele posibile. De la calibrul 60mm folosit împotriva infanteriei la începutul războiului până la giganticul tun al Big Berta-ei, tunul uriaş folosit de germani în ultimii ani ai războiului pentru a bombarda Parisul din spatele liniilor frontului. De la artilerie folosită împotriva infanteriei până la cea folosită împotriva avioanelor şi a tancurilor. Avioanele mai erau folosite şi ele uneori în bombardamente.
Cea mai avansată armă creată şi folosită în acest război rămâne totuşi tancul. Inventat iniţial de aliaţi şi mai apoi copiat de germani, tancul a fost arma care a pus capăt războiului de tranşee. Tancul era folosit ca suport pentru infanterie. S-ar putea asemăna cu un scut mobil pentru soldaţii pe care-i apără. Primul model a fost Matilda creată de englezi. Aceasta era dotată cu două mitraliere laterale care aveau unicul scop de a oferi o oarece pază vehiculului, nu erau folosite pentru a ataca propriuzis, pentru aceasta exista infanteria din spatele tancului. Mai târziu a fost dotat şi cu un mic tun pentru atac. Francezii au fost şi ei rapizi în a-şi copia aliaţii însă modelele lor s-au dovedi a fi ineficiente. Spre exemplu: au avut un tanc dotat doar cu tun. Aceasta permitea scoaterea rapidă din luptă a vehiculului prin avarierea şenilelor prin simplul tir concentrat al unui grup de trei – patru soldaţi sau de focul susţinut al unei mitraliere.
Războiul a impresionat în mare măsură scriitorii vremii. L-am amintit deja pe Iaroslav Hasek. De menţionat este cartea „Nimic nou pe Frontul de Vest” scrisă de Erich Maria Ramarque. Carte care i-a adus faima descriind „aventurile” unui mic grup de soldaţi tineri care s-au înrolat în armată de pe băncile şcolii şi care s-au învăţat cu meseria lor de ucigători de oameni aşa cum s-ar fi învăţat cu oricare altă meserie.
Dintre autorii români trebuie amintiţi Liviu Rebreanu, Camil Petrescu – „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, Alexandru Daia – „Eroi la şaisprezece ani”, carte în care autorul îşi povesteşte întâmplările din tinereţe când făcea parte din grupul de cercetaşi Vulturii Patriei care îndeplineau funcţii de sanitari mesageri şi în unele cazuri spioni pe frontul românesc.
Este războiul un eveniment din care s-au tras unele concluzii? Fără îndoială că da însă dacă ne uităm la viitorul Europei nu putem afirma că au fost cele aşteptate. Fiecare putere pare să-şi fi reţinut greşelile de câmpul de bătălie şi nu marea greşeală de a porni un război. În următorul război care nu are loc la prea mul timp după acesta Europa este din nou pregătită de un conflict mai sălbatic, mai sângeros. Se angajează din nou într-un conflict mai distructiv decât primul, mai sălbatic unde crimele de război se ţin lanţ şi par să facă parte integrantă din peisaj. Fiecare putere evită repetarea erorilor din Primul Război Mondial făcând din Al Doilea o maşină de omorât mai eficientă şi mai precisă. Armele se rafinează şi ele mai tare omul părând să nu mai aibă nici o importanţă. Războiul va devasta din nou Europa şi S.U.A. îşi va mări din nou puterea devenind incontestabil cea mai importantă dintre toate puterile rămase.
Concluziile trase au fost greşite aşadar. Totuşi unele efecte au fost benefice printre care mă refer mai ales la eliberarea naţiunilor şi al puterea prinsă de către noţiunea de autodeterminare a naţiunilor.
Concluzia trasă de noi la sfârşitul acestui referat este că războiul poate porni oricând din orice cauză dacă această nu este rapid rezolvată şi trebuie să fim oricând pregătiţi pentru această rezolvare rapidă.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
