Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva războiului, a violenţei şi forţei ridicate la rangul de normă etică şi politică în stat. În Hotărârea Judecătorească se spune în mod categoric: “În concepţia Tribunalului, renunţarea solemnă la război, ca instrument al politicii naţionale, implică faptul că războiul, astfel conceput, este, în Dreptul Internaţional, nelegitim. Acei care îl pregătesc sau îl conduc, determinând prin aceasta consecinţe inevitabile şi teribile, comit o crimă. Or războiul < pentru reglementarea diferenţelor internaţionale >, războiul folosit de un stat ca < instrument al politicii naţionale > cuprinde în mod sigur războiul de agresiune…”
Folosirea forţei în raporturile dintre state trebuie interzisă pentru totdeauna. Aceasta este una dintre marile probleme imperative ale prezentului, şi Nürnbergul constituie un argument de o uriaşă valoare.
Mai este oare necesar să răscoleşti trecutul? Unul dintre avocaţii criminalilor de război rostea patetic la Nürnberg : “Aici, la Nürnberg, mă gândesc la simplul şi frumosul dicton al evului mediu german : Geschehenes hat keinen Umkehr (Ceea ce s-a petrecut nu se poate schimba).” Cu alte cuvinte : Nu are rost să se mai revină asupra trecutului pentru că tot nu se mai poate face nimic.
Aşa să fie oare ? Oare simpla uitare a unor decenii care au împins omenirea la marginea unei catastrofe totale, ameninţând popoare întregi cu sclavia pentru generaţii şi generaţii, poate ajuta umanitatea în drumul ei spre progres ?
“Conştient de necesitate de a stabili un text autentic al Procesului marilor criminali de război germani, Tribunalul Militar Internaţional a hotărât publicarea dezbaterilor. Această lucrare este editată în cele patru limbi – franceză, engleză, rusă şi germană – folosite în cursul audierilor. Documentele reţinute ca probe sunt reproduse doar în textul lor original.
Primul volum cuprinde documentele oficiale fundamentale, anterioare începerii dezbaterilor, sentinţa Tribunalului, precum şi condamnările care formează concluzia. Volumele următoare sunt consacrate dării de seamă integrale a dezbaterilor, începând cu audierea preliminară, din 14 noiembrie 1945, şi terminând cu audierea finală din 1 octombrie 1946… Dezbaterile Tribunalului Militar Internaţional au fost stenografiate şi au făcut obiectul unei înregistrări sonore…”
Rândurile de mai sus reprezintă cuvântul înainte cuprins în primul din cele 43 de volume cu scoarţe albastre, groase de aproximativ 600 de pagini fiecare. Paginile au ca indice calendarul acelui an în care au fost dezvăluite în faţa istoriei crimele fascismului hitlerist comise împotriva tuturor popoarelor, inclusiv a poporului german, împotriva celor mai sacre idei ale justiţiei şi echităţii umane, ale demnităţii.
Ne aflăm în faţa unui a adevărat document-fluviu. Procesul-verbal complet cuprinde peste 4 000 000 de cuvinte. Traducerea în cele patru limbi a necesitat 6 000 000 de foi de hârtie. O greutate de peste 20 de tone… Acuzarea a prezentat 2 630 documente şi a citat 33 de martori; apărarea, la rândul ei, 2 700 de documente şi 64 de martori.
În cursul celor 403 audieri publice au fost prezentate în plus de către apărare 143 depoziţii în scris. Au mai fost prezentate 1809 depoziţii în scris emanând de la diverşi martori, iar 6 rapoarte au rezumat cuprinsul unui mare număr de alte depoziţii; 38 000 de depoziţii scrise, semnate de 155 000 persoane, au fost prezentate în legătură cu şefii politici, 136 213 cu privire la SS; 10 000 asupra SA-ului, 7 000 asupra SD-ului; 3 000 privitoare la Marele stat-major şi O.K.W.-ul şi 2 000 despre gestapo.
Documentele acuzării au fost descoperite şi prezentate de către fiecare dintre părţi. Cine erau acuzaţii ? Conducătorii fostului Reich hitlerist, ai regimului fascist care a adus moarte şi pustiire atâtor popoare.
Adolf Hitler, fostul cancelar al Reichului, inspiratorul principal al acestei “nopţi negre” de ani de zile, căzută asupra lumii, s-a sustras de la judecată sinucigându-se.
Alţi trei foşti demnitari nazişti – Himmler, Göbbels şi Robert Ley – au procedat la fel.
Toţi ceilalţi conducători nazişti, cu excepţia lui Martin Bormann care a dispărut, au compărut pe banca acuzării.
Îi prezentăm în lumina acuzaţiilor formulate împotriva lor în Actul de acuzare (şedinţa din 20 noiembrie 1945).
Hermann Wilhelm Göring. Conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost şeful suprem al SA, general al SS, membru şi preşedinte al Reichstagului, ministru de interne al Prusiei, şef al poliţiei prusiene şi al poliţiei secrete a Prusiei, şeful Consiliului de stat prusian, directorul planului de patru ani, ministru al Aerului, comandant suprem al forţelor aeriene, preşedintele Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, şeful trustului industrial “Hermann Göring” şi locţiitor numit al lui Hitler.
Profitând de poziţia pe care o deţinea, de influenţa şi de relaţiile de strânsă prietenie cu Hitler, Göring a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor nazişti şi întărirea influenţei lor asupra Germaniei, a favorizat pregătirea militară şi economică a războiului, a participat la alcătuirea planurilor conspiratorilor nazişti de pregătire şi dezlănţuire a unor războaie de agresiune, a unor războaie care au violat tratate, acorduri şi angajamente internaţionale, a autorizat şi a condus direct săvârşirea de crime de război, de crime împotriva umanităţii, de crime împotriva unor persoane şi bunuri.
Joachim von Ribbentrop. Conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost membru al Reichstagului, consilier al lui Hitler pentru problemele de politică externă, reprezentantul partidului hitlerist în chestiunile de politică externă, delegat special al Germaniei hitleriste pentru dezarmare, ambasador extraordinar, ambasador la Londra, organizatorul şi directorul serviciilor Ribbentrop (Dienststelle), ministru de externe al Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, membru al statului-major politic al lui Hitler la Cartierul general, general al SS.
Ribbentrop a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor nazişti, a participat la alcătuirea planului politic şi la pregătirea de către conspiratorii nazişti a războaielor de agresiune, a luat parte la executarea planurilor de politică externă ale naziştilor şi şi-a asumat responsabilitatea executării lor, a autorizat şi a condus direct săvârşirea de crime de război, crime împotriva umanităţii şi, în mod special, de crime împotriva unor persoane şi bunuri în teritoriile ocupate.
Rudolf Hess. Conducător al partidului nazist. Între 1921- 1941 a fost adjunct al lui Hitler, ministru fără portofoliu al Reichului, membru al Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului, membru al Consiliului cabinetului secret, succesor desemnat al lui Hitler, general al SS şi general SA.
Ca şi ceilalţi acuzaţi, Hess a contribuit la ascensiunea la putere a conspiratorilor nazişti şi la consolidarea influenţei lor asupra Germaniei, la pregătirea militară, economică şi psihologică a războiului; a participat de asemenea la celelalte acte criminale ca şi acuzaţii Göring şi Ribbentrop.
Ernst Kaltenbrunner. Conducător al partidului nazist. Între anii 1932 – 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, general de poliţie, secretar de stat al siguranţei austriece, însărcinat cu poliţia austriacă, şeful poliţiei vieneze, şeful serviciului central de siguranţă al Reichului hitlerist, adjunct direct al lui Hitler.
Prin funcţiile şi activitatea sa a contribuit la consolidarea controlului asupra Austriei acaparate de conspiratorii nazişti, a autorizat şi a condus direct săvârşirea de crime de război, crime împotriva umanităţii prin sistemul lagărelor de concentrare.
Alfred Rosenberg. Unul dintre cei mai vechi membri ai partidului nazist (1920 – 1945). A fost conducător (Reichsleiter) al partidului nazist, însărcinat cu problemele de ideologie şi politică externă, şeful cotidianului nazist “Völkischer Beobachter”, şeful serviciilor de politică externă ale partidului, delegat special pentru formarea spirituală şi ideologică a membrilor partidului nazist, ministru pentru teritoriile ocupate din est, general SS şi general SA.
Rosenberg a fost învinovăţit de aceleaşi crime ca şi toţi ceilalţi mari criminali de război.
Hans Frank. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, ministru fără portofoliu, comisar al Reichului pentru justiţie, preşedintele Camerei internaţionale de Drept şi al Academiei germane de drept, şeful administraţiei civile din Lodz, şeful administrativ suprem al districtului militar al Prusiei occidentale, Poznanului, Lodzului şi Cracoviei, guvernator general al teritoriilor poloneze ocupate.
Wilhelm Frick. Membru conducător al partidului nazist. Între anii 1932 – 1945 a fost general al SS, ministru de interne, ministru de interne al Prusiei, conducător al alegerilor din Reich, şeful serviciului central pentru unirea Austriei cu Reichul german, director al oficiului central de încorporare a regiunii sudeţiilor, Memel-ului, Danzig-ului şi a teritoriilor ocupate din Est, director al Biroului central pentru protectoratul Boemiei şi Moraviei, guvernului general pentru Styria inferioară, Carintiei superioare, Norvegiei, Alsaciei şi Lorenei, precum şi al tuturor celorlalte teritorii ocupate, protector al Reichului pentru Boemia şi Moravia.
Robert Ley. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost Reichsleiter, membru al Reichstadului, şeful Frontului german al Muncii, general SA şi coorganizator al Inspecţiei centrale a serviciilor pentru mâna de lucru străină.
Fritz Sauckel. Vechi membru al partidului nazist (1921 – 1945). A ocupat posturile de gauleiter şi Reichsstatthalter (guvernator) al Turingiei, membru al Reichstagului, însărcinat plenipotenţiar pentru mâna de lucru în cadrul planului de patru ani, coorganizator, împreună cu Ley, al Inspecţiei centrale a serviciilor mâinii de lucru străine, general SS şi general SA.
Albert Speer. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932- 1945 a fost Reichsleiter, membru al Reichstagului, ministru al Reichului pentru armament şi muniţii, şeful organizaţiei “Todt”, plenipotenţiar pentru armament în cadrul planului de patru ani şi preşedinte al Consiliului armamentelor.
Walter Funk. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost consilier economic al lui Hitler, deputat naţional-socialist al Reichstagului, directorul presei din guvern, secretar de stat la Ministerul Informaţiilor şi Propagandei, ministru al economiei Reichului, ministru al economiei din Prusia, preşedintele Băncii Reichului, plenipotenţiar pentru economie şi membru al Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului.
Hjalmar Schach. Membru al partidului nazist. În perioada 1932 – 1945 a fost membru al Reichstagului, ministru al economiei Reichului, ministru fără portofoliu şi preşedinte al Băncii Reichului.
Franz von Papen. Între 1932 – 1945 a fost membru al Reichstagului, cancelar al Reichului, vicecancelar sub Hitler, plenipotenţiar special pentru Saar, negociator al Concordatului cu Vaticanul, ambasador la Viena şi ambasador în Turcia.
Gustav Krupp von Bohlen und Halbach. Între 1932 – 1945 a fost conducătorul societăţii generale “Friedrich Krupp”, membru al Consiliului general economic, preşedintele Uniunii industriale germane a Reichului şi şeful grupului de producţie pentru minele de fier şi metale ale ministerului economiei Reichului.
Konstantin von Neurath. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932 – 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, ministru al Reichului, preşedintele Consiliului cabinetului secret, protector al Reichului pentru Boemia şi Moravia.
Baldur von Schirach. Membru conducător al partidului nazist. Între 1924 – 1945 a fost membru al Reichstagului, conducătorul tineretului hitlerist pe lângă statul-major al comandamentului suprem al SA, Reichsleiter al partidului nazist pentru educarea tineretului, conducătorul organizaţiei “Tineretul hitlerist”, comisar pentru apărare al Reichului, Reichsstatthalter şi gauleiter al Vienei.
Arthur Seyss-Inquart. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932 -1945 a fost general SS, consilier de stat în Austria, ministru de interne şi al siguranţei în Austria, cancelar al Austriei, membru al Reichstagului, membru al Cabinetului Reichului, director al Administraţiei civile din Polonia de sud, guvernator general al teritoriilor ocupate în Polonia şi comisar al Reichului pentru Olanda ocupată.
Julius Streicher. Membru conducător al partidului nazist. Între 1932- 1945 a fost membru al Reichstagului, general SA, gauleiter al Fraconiei, editor şi redactor-şef al jurnalului antisemit “Der Stürmer”.
Wilhelm Keitel. Între 1938 – 1945 a fost şeful Înaltului Comandament al Forţelor armate germane, membru al Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului şi feldmareşal.
Alfred Jodl. Între 1932 – 1945 a fost locotenent-colonel în serviciul Wehrmachtului, colonel, şeful serviciului operaţional al OKW, general-maior, şef al statului-major al OKW, general-colonel.
Erich Raeder. Între 1928 – 1945 a fost comandantul suprem al flotei germane, Mare amiral, membru al Consiliului cabinetului secret.
Karl Dönitz. Între 1932 – 1945 a fost comandantul flotei de submarine “Weddigen”, amiral, Mare amiral şi comandant suprem al marinei germane, consilier al lui Hitler şi succesor al lui Hitler în fruntea guvernului german.
Hans Fritzsche. Membru al partidului nazist. Între 1933 – 1945 editor şi redactor-şef al agenţiei oficiale de presă D.N.B., şeful serviciului de informaţii radio şi al serviciului presei metropolitane la Ministerul Propagandei, director în Ministerul Propagandei.
Acuzaţiile formulate împotriva marilor criminali de război ţineau de trei capitole mari cuprinse în statului Tribunalului Militar Internaţional:
Crime împotriva păcii. Ele cuprind: conducerea, pregătirea, declanşarea sau continuarea unui război de agresiune sau a unui război prin violarea tratatelor, asigurărilor sau acordurilor internaţionale, precum şi participarea la elaborarea unui plan concret sau la un complot pentru realizarea unuia din actele de mai sus;
Crime de război. Ele cuprind: violarea legilor şi tradiţiilor de război, asasinarea sau tratament inuman, deportarea pentru muncă forţată sau în orice alt scop populaţiilor civile din teritoriile ocupate, asasinarea sau tratament inuman al prizonierilor de război, al persoanelor aflate pe mare, executarea de ostateci jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motive a oraşelor sau satelor, devastarea nejustificată de necesităţi militare;
Crime împotriva umanutătii. Ele cuprind: asasinarea, exterminarea, aducerea în stare de sclavie, deportarea şi orice alt act inuman comis împotriva oricărei populaţii civile, înainte sau în timp de război, precum şi persecuţii din motive politice, rasiale sau religioase…
Unul din principalele documente revelatoare în această privinţă şi prezentat la Nürnberg este cunoscut sub numele de procesul-verbal Hossbach, datând din 10 noiembrie 1937. El reprezintă stenograma unei reuniuni organizate de Hitler la 5 noiembrie 1937, stenogramă aparţinând adjunctului lui Hitler – colonelul Hossbach.
În seara zilei de 5 noiembrie 1937, Hitler a convocat la Cancelaria Reichului pe ministrul de război von Blomberg, pe comandantul suprem al armatei von Fritsch, pe comandantul suprem al marinei Raeder, pe comandantul suprem al aviaţiei Göring şi pe ministrul de externe von Neurath. Doi dintre aceştia – von Blomberg şi von Fritsch – aveau să dispară între timp de pe scena politică hitleristă.
Este suficientă examinarea cea mai sumară a documentului din 5 noiembrie 1937 pentru a înţelege însemnătatea sa, revelatoare pentru politica de agresiune pe care au desfăşurat-o ulterior hitleriştii. Prima şi cea mai importantă problemă expusă de Hitler a fost cea a “spaţiului vital” (lebensraum), baza geopolitică şi ideologică a agresiunii fasciste:
“Scopul politicii germane este securitatea şi salvarea naţiunii precum şi expansiunea ei. În consecinţă este o problemă de spaţiu. Naţiunea germană care cuprinde 85 000 000 de persoane, în virtutea numărului de indivizi şi densităţii lor, formează un nucleu rasial european omogen, neputându-se găsi ceva asemănător” în nici o altă ţară. Pe de altă parte, avem astfel justificarea, mai mult ca orice altă naţiune, să cerem un spaţiu vital cât mai mare… Viitorul Germaniei depinde deci exclusiv de soluţionarea problemei spaţiului vital.”
Dincolo de divalgaţiile sale general-istorice, Hitler a precizat în ce fel ar fi posibil “cucerirea cea mai mare cu preţul cel mai mic”. El a schiţat planuri concrete de agresiune, fixând chiar unele termene şi priorităţi: “Problema germană nu poate fi soluţionată altfel decât prin forţă, ceea ce niciodată nu s-a făcut fără risc. Bătăliile cu Frederic cel Mare pentru Silezia şi războaiele lui Bismarck împotriva Austriei şi Franţei au însemnat un risc imens, dat totuşi rapiditatea acţiunii prusace în 1870 a împiedicat Austria să participe la război.”
Documentul Hossbach oferă şi alte amănunte asupra întrunirii din 5 noiembrie 1937.
Principalii doi militari – von Blomberg şi von Fritsch, respectiv ministrul de război şi comandantul suprem al armatei – au obiectat împotriva acestor planuri, insistând asupra pericolelor pe care ele le pot implica pentru Germania. Accentul era pus mai ales pe posibilitatea intervenţiei aliaţilor contra Germaniei.
Hitler îşi pusese în gând să se debaraseze de cei doi generali, care nu manifestau nici un fel de entuziasm pentru planurile sale. Scenariul era complet. Göring, care aspira dintotdeauna cu cunoscuta sa grandomanie la postul de comandant suprem al Wehrmachtului, a sesizat nemulţumirea lui Hitler împotriva celor doi generali, în urma reuniunii din 5 noiembrie 1937. Cu ajutorul lui Himmler el pune la cale cele două “afaceri” : “afacerea Blomberg” şi “afacerea Fritsch”. În concepţia sa totul urma să se desfăşoare automat: Hitler în semn de mulţumire îl va numi comandant suprem.
Dar şi Göring avea să fie tras pe sfoară. Hitler încurajase tacit aspiraţiile lui Göring numai pentru a avea în acesta instrumentul necesar. În fond, Hitler avea de gând să numească comandant suprem pe … Hitler însuşi.
La 4 noiembrie 1938, după demisia lui von Blomberg, dar înainte de afacerea von Fritsch, Hitler l-a convocat pe şeful Cancelariei, Heinrich Lammers.
Iată ce a declarat acesta la Nürnberg despre discuţia cu Hitler: “Führerul mi-a spus că ministrul de război von Blomberg a demisionat şi că, cu acestă ocazie, va efectua o serie de schimbări în guvernul Reichului. Apoi führerul mi-a ordonat să elaborez un decret referitor la conducerea Wehrmachtului. Ca directivă führerul mi-a spus: În viitor nu mai vreau să am ministru de război; în viitor nu mai vreau, de asemenea, ca între mine şi comandanţii supremi ai diferitelor armate ale Wehrmachtului să se mai afle şi un comandant suprem şi al Wehrmachtului”…
Planul expus de Hitler, la 5 noiembrie 1937, începuse după câteva luni să fie tradus în viaţă. În martie 1938 fusese invadată Austria. Urma rândul Cehoslovaciei, după cum era pregătit proiectul de cotropire a întregului continent.
La Nürnberg acuzarea a mai prezentat alte două documente semnificative în această privinţă: notele stenografice luate de noul aghiotant al lui Hitler, maiorul Schmundh, la 22 aprilie 1938 şi la 23 mai 1939.
Primul document rezumă întrevederea lui Hitler cu Keitel, dinaintea atacării Cehoslovaciei. Iată cum era abordat aspectul politic al acestei probleme:
Ipoteza unui atac strategic, efectuat prin surprindere într-o lume paşnică, fără nici o cauză sau justificare posibilă a fost înlăturată. Rezultatul ar fi fost o opinie mondială ostilă care ar putea duce la o situaţie critică. O asemenea măsură se justifică doar pentru a elimina ultimul adversar de pe continent.
O acţiune consecutivă unei perioade de tensiuni diplomatice, care să ducă în mod progresiv la o criză şi să se termine printr-un război.
O acţiune-fulger, în urma unui incident (de exemplu asasinarea unui ministru german în corelare cu o demonstraţie antigermană).
Următorul document a fost considerat la Procesul de la Nürnberg ca având o importanţă capitală. El reprezintă o verigă de seamă a complotului nazist şi se plasează, în timp, între München şi atacarea Poloniei.
Documentul reprezintă stenograma conferinţei care a avut loc la 23 mai 1939 în biroul lui Hitler din noua Cancelarie a Reichului. La reuniune au participat, în afară de Hitler, Göring, Raeder, Brauchitsch, Keitel, Milch, Halder, mai mulţi ofiţeri superiori.
Primul obiectiv al declaraţiilor făcute de Hitler a fost reafirmarea teoriei “spaţiului vital” în numele căreia trebuia, de data aceasta, atacată Polonia:
“…Nu este vorba de a scuti Polonia, şi noi am ajuns la hotărârea de a ataca Polonia de îndată ce se va prezenta ocazia (subliniat în originalul documentului) … Nu putem sconta pe repetarea afacerii cehoslovace. Vom ajunge la război. Sarcina noastră este de a izola Polonia. Succesul acestei izolări este decisiv.”
Dar nu era vorba numai despre Polonia. Documentul arată clar:
“Bazele aeriene ale Belgiei şi Olandei trebuie să fie ocupate din punct de vedere militar. Nu trebuie să se facă în nici un fel caz de declaraţiile de neutralitate.”
La 30 august aproape întregul efectiv al armatei germane se afla masat la frontiera poloneză. În vest rămăseseră doar 20 de divizii, respectiv cam aceleaşi efective pe care francezii le aveau plasate de-a lungul liniei Maginot. În plus, din totalul artileriei grele aflate în vest, trei sferturi luase drumul spre frontiera poloneză. În aceeaşi zi se ştia că la 1 septembrie, ora 4,45, fără nici o declaraţie de război, coloanele hitleriste vor invada Polonia.
La 1 septembrie războiul a început. O adevărată “armadă” de 1.500.000 soldaţi hitlerişti ataca din două părţi teritoriul Poloniei. La 3 septembrie Anglia şi Franţa răspundeau prin a declara război Germaniei hitleriste.
Presimţea oare atunci clica hitleristă ce o aşteaptă ?
Complotul nazist se caracteriza nu numai prin elaborarea şi aplicarea unor planuri de agresiune împotriva popoarelor Europei, ci şi printr-un lanţ întreg de măsuri de zdrobire a rezistenţei acestora, de terorizare a populaţiei paşnice. Iată un asemenea exemplu, deloc unic, care făcea parte integrantă din metodele de luptă naziste.
Ordinul de invadare a Belgiei, Olandei şi Luxemburgului fusese dat, chipurile pentru a le salva neutralitatea. Trebuia acum organizată zdrobirea oricărei rezistenţe în faţa înaintării armatei germane, era nevoie de un pretext pentru a lichida forţele lor armate, de a “da o lecţie acestor ţări.”
Dorinţa de a da această “lecţie” izvora din enervarea lui care l-a cuprins pe Hitler (ca şi pe comandanţii militari dealtfel) din cauza rezistenţei înverşunate a armatei olandeze. Armata olandeză apăra aşa-numita “fortăreaţă Olanda” – zonă situată în spatele digurilor şi cuprinzând practic principalele zone: Haga, Amsterdam, Utrecht şi Rotterdam. Trupele germane suferiseră în jurul capitalei câteva înfrângeri. Lucrurile au mers până acolo, încât Hitler a ordonat adunarea unor noi efective în Olanda. În directiva sa, Hitler menţiona: “Forţa de rezistenţă a armatei olandeze s-a dovedit mai puternică decât s-a prevăzut. Raţiuni politice, cât şi militare, impun ca această rezistenţă să fie zdrobită.”
Reţinem termenul -zdrobită-, întrucât el explică multe. Obiectivul ales a fost Rotterdamul. Oraşul, lipsit de apărare, a fost supus unui bombardament sălbatic. La procesul de la Nürnberg, doi dintre autorii principali ai acestei drame, Göring şi feldmareşalul de aviaţie Kesselring, au motivat acest act sălbatic printr-o … “neîntelegere” şi … “nefuncţionare perfectă a mijloacelor tehnice”. Şi aceasta deoarece Rotterdamul a fost bombardat după ce s-au angajat şi erau în curs de terminare tratativele de capitulare între garnizoana oraşului şi reprezentanţii comandamentului hitlerist.
Cum explică Göring bombardamentul Rotterdamului? Motivând totul prin “situaţia precară” a unor trupe germane de lângă Rotterdam şi faptul că “unica soluţie” pentru degajarea lor era un bombardament aerian. Göring a declarat:
“Am ordonat aviaţiei să trimită un grup care s-a îndreptat în trei valuri de câte 25-30 avioane. Când primul val de avioane a sosit deasupra poziţiei, negocierile de capitulare erau în curs. Au fost într-adevăr lansate rachete luminoase roşii. Dar avioanele nu au înţeles semnificaţia acestor semnale şi au început bombardamentul. Îmi aduc perfect aminte – erau 36 de avioane bimotoare care au aruncat în special bombe de 50 de kg… Proporţia distrugerilor s-a datorat nu bombelor ci incendiilor”…
Sfântă contradicţie. Şi elocventă. Pentru Kesselring nu funcţiona legătura prin radio. Pentru Göring o simplă greşeală… omenească: neînţelegerea de semnale. În realitate era vorba de practica obişnuită a hitleriştilor. În urma bombardamentului (“atacul teribil al bombardierelor în picaj” – se lăuda în aceeaşi zi postul de radio Berlin) şi-au găsit moartea 800 de persoane, s-au înregistrat mii de răniţi, iar 78000 de persoane au rămas fără adăpost.
Procesul de la Nürnberg şi-a deschis dezbaterile la 20 noiembrie 1945. La 30 august 1946 începea ultimul său act, prin declaraţiile finale ale Acuzării. A doua zi, acuzaţii au avut dreptul la “ultimul cuvânt”. Timp de câte 20 de minute fiecare dintre criminalii de război au repetat aceleaşi fraze lipsite de sens asupra totalei lor nevinovăţii, erijându-se în simple instrumente ale lui Hitler.
Toată luna septembrie, Tribunalul a deliberat. În şedinţa din 30 septembrie 1946 a început citirea Hotărârii judecătoreşti. Lectura a durat şi a doua zi, la 1 octombrie. 185 de pagini tipărite. Un text de peste 100 000 de cuvinte. Documentul prezintă un mare interes şi şi-a păstrat valoarea incontestabilă până azi.
Încă de la prima secţiune “Regimul nazist în Germania”, Tribunalul îşi păstrează atitudinea:
“Inculparea potrivit căreia acuzaţii au pregătit şi au urmărit războaie de agresiune este de o gravitate capitală. Războiul este un rău ale cărui consecinţe nu se limitează doar la statele beligerante, ci afectează întreaga omenire. A declanşa un război de agresiune nu constituie numai o crimă de ordin internaţional, ci este crima internaţională cea mai mare, care nu diferă de alte crime de război decât prin aceea că le cuprinde pe toate.”
Hotărârea Tribunalului trece în revistă principalele acte ale complotului: anexarea Austriei, cotropirea Cehoslovaciei, atacarea Poloniei, Olandei, Belgiei şi Luxemburgului, Franţei şi Angliei, Danemarcei şi Norvegiei, Iugoslaviei, U.R.S.S. …
În următorul capitol: “Crimele de război şi crimele împotriva umanităţii” se arată:
“Dovezile referitoare la crimele de război sunt copleşitoare atât prin numărul, cât şi prin claritatea lor. Nu este vorba de a le enumera în detaliu sau de a reaminti toate documentele şi mărturiile prezentate în cursul Procesului. Este incontestabil că aceste crime de război au fost comise în proporţii necunoscute în războaiele precedente. Ele au fost perpetuate în toate teritoriile ocupate de Germania hitleristă, precum şi în marea deschisă, şi au fost săvârşite în circumstanţe de o cruzime şi oroare greu de imaginat.”
Verdictul a fost publicat în aceeaşi zi. El consemna într-o primă parte vinovăţiia organizaţiilor acuzate. Tribunalul a declarat criminale următoarele organizaţii ale fascismului hitlerist. conducerea partidului nazist, SS-ul, SD-ul şi gestapoul. Alte trei organisme au fost achitate: SA-ul, Cabinetul Reichului şi Marele stat-major.
Au urmat condamnările principalilor criminali de război:
Herman Göring – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Rudolf Hess – condamnat la închisoare pe viaţă.
Joachim von Ribbentrop – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Wilhelm Keitel – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Ernst Kaltenbrunner – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Alfred Rosenberg – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Hans Frank – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Wilhelm Frick – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Julius Streicher – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Walter Funk – condamnat la închisoare pe viaţă.
Karl Dönitz – condamnat la 10 ani închisoare.
Erich Raeder – condamnat la închisoare pe viaţă.
Baldur von Schirach – condamnat la 20 ani închisoare.
Fritz Sauckel – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Alfred Jodl – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Arthur Seyss-Inquart – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Albert Speer – condamnat la 20 ani închisoare.
Konstantin von Neurath – condamnat la 15 ani închisoare.
Martin Bormann – condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Cortina se lăsase, dar faptele groaznice dezvăluite la Nürnberg nu trebuie uitate niciodată… Iată de ce … Nürnberg
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
