Principiul autodeterminării popoarelor a apărut în Europa în timpul revoluţiilor burgheze din sec 19 ca principiu al naţionalităţilor, după terminarea I-lui război mondial se afirmă ca principiu dreptului popoarelor la autodeterminare. Art.1pct.2 din Carta ONU enunţă că unul din scopurile ONU e de a ,,dezvolta între naţiuni relaţii prieteneşti întemeiate pe principiu egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele..’’. Ulterior principiul a fost reafirmat într-un şir de documente internaţionale: Declaraţia asupra acordării independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale (14.12.1960); Cele 2 Pacte Internaţionale privind drepturile omului 1966; Declaraţia privind principiile de drept internaţional 1970 ş.a. Conţinutul principiului dreptului popoarelor de a dispune de ele însele a fost dezvălui p/u prima dată în declaraţia ONU din 24.10.1970. Potrivit declaraţiei ,,toate popoarele au dreptul de a-şi determina statutul lor politic, în deplină libertate şi fără amestec din afară şi de a realiza dezvoltarea lor economică, socială şi culturală şi orice stat are obligaţia de a respecta acest drept în conformitate cu dispoziţiile Cartei’’. Principiul e îndreptat împotriva colonialismului, atenţia principală fiind acordată aspectului exterior al principiului examinat – eliberare de sub dominaţia străină. Popoarele pot alege unul din următoarele mijloace: crearea unui stat suveran şi independent, libera asociere sau integrarea cu un stat independent sau ascensiunea la un alt statut politic. Orice stat are obligaţia de a se abţine de la recurgerea la orice măsură de constrângere. P/u a evita pericolul exploziei noilor state s-a pus accentul pe principiul intangibilităţii frontierelor moştenite de la fosta metropolă. Dacă statul asigură poporului dreptul de a dispune de el însuşi (dreptul de determinare economică, politic, social) atunci revendicările de dezmembrare a unui stat, venite din partea anumitor categorii ale populaţiei acestuia, sunt ilegale. Conform prevederilor Actului final de la Helsinki 1975, sau Carta de la Paris 1990, minorităţile nu sunt subiecte ale dreptului popoarelor la autodeterminare. Aceste dispoziţii au fost dezvoltate în rezoluţia nr.47/135 a Adunării Generale ONU intitulată ,,Declaraţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice’’(18.12.1982). La fel statele sunt obligate să protejeze minorităţile.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships