Presupune ca bugetul să cuprindă toate veniturile şi cheltuielile publice, deci toate veniturile şi toate cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului şi nu în afara acestuia.
Aplicarea acestui principiu are avantajul că permite cunoaşterea exactă a volumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice, precum şi conexiunile dintre acestea.
Respectarea principiului universalităţii bugetare, permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice. Legătura dintre bugetul instituţiei şi bugetul public reprezintă diferenţa dintre cheltuielile mai mari şi veniturile proprii (mai mici), adică soldul cheltuielilor.
Dificultatea aplicării acestui principiu constă în dimensiunea bugetului brut care cuprinde astfel toate veniturile şi toate cheltuielile bugetare anuale de stat.
În bugetele publice moderne descentralizate, creşterea autonomiei bugetare a comunităţilor locale sau a finanţelor instituţiilor publice speciale face să apară derogări de la aplicarea în formă pură a acestui principiu. Astfel, instituţiile publice care obţin venituri proprii lăsate la dispoziţia lor pentru constituirea fondurilor proprii primesc alocaţii bugetare afectate de aceste venituri ca diferenţă între volumul total al cheltuielilor prevăzute şi veniturile proprii.
Spre deosebire de bugetul brut, bugetul net cuprinde numai soldul rezultat din compensarea veniturilor cu cheltuielile, el constituind suma soldurilor reprezentând vărsăminte din venituri sau acoperirea cheltuielilor.