Întotdeauna, oamenii s-au strãduit ca din fiecare unitate de muncã, de resurse umane sau de bani ce se cheltuieste, sã asigure o crestere cât mai mare a volumului si a calitãtii productiei, sã obtinã cantitãti sporite de bunuri materiale si servicii, deoarece numai pe o asemenea bazã poate fi asiguratã o crestere economicã intensã, crearea unei economii avansate si implicit conditii în vederea ridicãrii bunãstãrii materiale si spirituale a populatiei
Pentru ca un investitor sã fie eficient, el trebuie sa aibe in vedere ca raportul rezultate — cheltuieli sã fie echilibrat, adicã sã poatã fi sintetizat în urmãtoarele forme de exprimare:
• Maximizarea atragerii populatiei în vârstã aptã de muncã ;
• Maximizarea productivitãtii muncii;
• Maximizarea gradului de utilizare intensivã si extensivã a tuturor capacitãtilor de productie;
• Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;
• Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus ;
• Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite ;
• Realizarea unei calitãti optime în raport cu exigentele consumului intern si extern si cu restrictiile care se ridicã în alocarea si repartizarea resurselor
Având în vedere clasificarea formelor eficientei economice în functie de gradul de cuprindere a indicatorilor ce o exprimã (la nivelul economiei nationale, ramurii, întreprinderii, sectiei) în eficientã sinteticã sau integralã, se considerã cã existã factori propriu-zisi de crestere.