Moldova a devenit membru la 10 ianuarie 1994 a Parteneriatului pentru Pace (PpP) – program internaţional în domeniul menţinerii securităţii, fapt ce a permis ţării să desfăşoare o cooperare bilaterală cu statele membre ale NATO şi partenere PpP. Prin semnarea de către Preşedintele ţării a Documentului cadru şi depunerea Documentului corespunzător de prezentare la 16 martie 1994 la Bruxelles, Republica Moldova a aderat la Programul „Parteneriat pentru Pace”. Aderarea RM la PpP poate fi divizată în cîteva etape. Prima o constituie semnarea la 16 martie 1994 a documentului cadru, RM devenind a 12-a ţară semnatară şi a II-a din CSI (după Ucraina). Urmează etapa elaborării documentului de prezentare, în baza căruia a fost elaborat Programul Individual de Parteneriat (PIP), ultima etapă a aderării. PIP a fost elaborat în 1995 şi conţine următoarele domenii de colaborare: controlul asupra armamentelor şi dezarmării, protecţia civilă, prevenirea şi soluţionarea situaţiilor de criză, planificarea şi desfăşurarea în comun a operaţiunilor de menţinere a păcii, pregătirea cadrelor şi alte aspecte de activitate militară. În vederea realizării şi coordonării acestor activităţi, Ministerul Apărării al RM a delegat un ofiţer de legătură la Celula de Coordonare a Parteneriatului, cu sediul la Mons (Belgia).
În anii care au urmat de la crearea programului Parteneriatului pentru Pace (PpP), aliaţii şi partenerii au dezvoltat împreună un set cuprinzător de instrumente pentru a sprijini realizarea scopurilor şi obiectivelor urmărite de PpP şi transformarea ideilor în acţiuni concrete. Setul de instrumente al PpP oferă cadrul necesar atât pentru acţiunile bilaterale, cât şi pentru cele multilaterale, oferind partenerilor programe eficiente şi transparente în sprijinul realizării angajamentelor lor faţă de NATO.
Programul de cooperare creat pe baza Documentului Cadru al Parteneriatului pentru Pace şi a Documentelor Fundamentale ale Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic este deschis tuturor membrilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care pot şi doresc să contribuie la întărirea securităţii spaţiului euro-atlantic. După ce şapte noi membri au aderat la Alianţă în luna martie 2004, aceasta a continuat să lucreze cu 20 de naţiuni partenere.
Cele 26 de ţări participante în prezent la PpP formează un grup divers din punct de vedere geografic, care include state din Europa de Vest, foste republici sovietice din Caucaz, Asia Centrală şi din alte regiuni, precum şi ţări care aspiră la obţinerea statutului de membru al Alianţei. Toate aceste ţări au aspiraţii şi cerinţe de securitate diferite. Drept urmare, setul de instrumente al PpP acoperă o gamă largă de activităţi, care pot fi configurate pentru a răspunde diferitelor dorinţe, ambiţii şi capacităţi ale fiecărui partener.
În total, Parteneriatul pentru Pace oferă Partenerilor ocazia de a coopera în mai mult de 24 de domenii, care includ sprijinul controlului democratic asupra forţelor armate, lupta împotriva terorismului, planificarea urgenţelor civile şi realizarea interoperabilităţii. Partenerii pot alege din mai mult de 1.400 de activităţi individuale specifice, inclusiv vizite ale echipelor de experţi, ateliere de lucru, cursuri şi exerciţii militare.
Naţiunile partenere aleg activităţi individuale pe baza propriilor lor obiective şi abilităţi, pe care le înaintează aliaţilor într-un Document de Prezentare. Apoi este elaborat un Plan Individual al Parteneriatului (PIP) pentru doi ani. Acest document oferă baza cooperării dintre fiecare partener şi NATO şi reflectă scopurile şi ambiţiile pe care partenerii şi le-au fixat în Documentul de Prezentare.
Planul Individual de Acţiune al Parteneriatului (PIAP) merge mai departe decât PIP şi este deschis ţărilor care au voinţa politică şi abilitatea pentru aprofundarea relaţiilor lor cu NATO. Acesta oferă un set sporit de instrumente PpP pentru consilierea şi asigurarea asistenţei partenerilor realizarea reformelor lor interne în domeniul securităţii şi apărării. În luna martie 2004, Georgia a devenit prima ţară care a înaintat la NATO un Document de Prezentare PIAP.
Planul de Acţiune pentru pregătirea în vederea aderării (MAP) reprezintă mijlocul de bază al pregătirii partenerilor care doresc să adere la Alianţă pentru asumarea responsabilităţilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de stat membru al Alianţei. MAP este un program de consiliere, asistenţă şi sprijin practic, care cuprinde întreaga gamă a activităţilor de parteneriat şi este configurat pentru a răspunde nevoilor celor care aspiră la dobândirea calităţii de stat membru al Alianţei. Toţi cei şapte noi membri ai Alianţei – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia – au folosit la maxim acest mijloc pentru a se pregăti în vederea obţinerii statutului de stat membru NATO. Albania, Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei continuă să participe la acest program.
Contribuţiile partenerilor la operaţiunile conduse de NATO sunt semnificative şi au continuat să crească în timp, pe măsură ce partenerii şi-au îmbunătăţit capacitatea de a opera împreună cu aliaţii. În ultimii cinci ani, ţările partenere au contribuit cu mai mult de 15% din forţele dislocate în operaţiunile conduse de NATO în Afganistan şi Balcani.
Procesul de Planificare şi Analiză al Parteneriatului (PARP) reprezintă principalul mijloc al PpP pentru promovarea interoperabilităţii. PARP-ul planifică cerinţele privind interoperabilitatea şi capacităţile pe care participanţii urmează să le îndeplinească şi include un proces extins de analiză pentru măsurarea progresului realizat. Acest proces ajută partenerii să dezvolte capacităţi pentru propria securitate pe care şi le permit şi să ofere forţe cu care să contribuie la operaţiunile conduse de NATO, cum ar fi Forţa de Asistenţă de Securitate din Afganistan, KFOR din Kosovo şi Forţa de Stabilizare din Bosnia-Herţegovina. PARP-ul este de asemenea folosit de către parteneri pentru realizarea unor forţe armate eficiente şi sustenabile pe care şi le permit şi pentru promovarea unei reforme cuprinzătoare a apărării, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea împotriva atacurilor teroriste. Pe parcursul anilor, cerinţele PARP au devenit din ce în ce mai complexe, solicitante şi legate de îmbunătăţirea capacităţilor pe care chiar aliaţii şi le-au fixat. Ca urmare, PARP a început să semene cu procesul Alianţei de planificare a apărării, prin Obiectivele Parteneriatului similare Obiectivelor NATO privind Forţele şi Analiza PARP care reflectă Analiza Anuală a Apărării a NATO.
Planul de Acţiune al Parteneriatului împotriva Terorismului (PAP-T) oferă un cadru în care partenerii pot coopera cu NATO în combaterea ameninţării terorismului. Acesta include dezvoltarea capacităţilor de apărare împotriva atacurilor teroriste, cum ar fi protecţia populaţiei civile împotriva armelor de distrugere în masă. De asemenea, PAP-T cuprinde activităţi de antrenament şi exerciţii în domeniul combaterii terorismului. Totodată, aliaţii şi partenerii s-au angajat în vederea asigurării securităţii fizice şi a distrugerii în siguranţă a muniţiilor excedentare şi a armelor mici şi uşoare, cum ar fi lansatoarele de grenade şi rachetele portabile.
Fondul Mutual al PpP oferă sprijin practic partenerilor în gestionarea consecinţelor rezultate în urma desfăşurării reformei apărării. Proiectele sunt finanţate în mod voluntar şi acoperă arii cum ar fi distrugerea în siguranţă a stocurilor excedentare de mine anti-personal, arme mici şi uşoare şi rachete. Până în prezent, au fost distruse mai mult de două milioane de mine anti-personal, iar aliaţii au donat mai mult de 13 milioane de euro pentru proiecte în Asia Centrală, Europa de Sud-est şi Ucraina. În acest fel, Albania, Moldova şi Tadjikistan au reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile privind Convenţia de la Ottawa, tratatul internaţional din 1997 pentru interzicerea minelor terestre.
Partenerii au participat în peste 90 de cursuri oferite de Colegiul de Apărare al NATO de la Roma, Italia, şi Şcoala Shape din Oberammergau, în Germania. Începând din 1999, zece Centre de Instruire PpP au fost înfiinţate în 5 ţări partenere şi 5 ţări membre NATO. Această reţea NATO şi naţională de instruire oferă cursuri şi material de instruire pentru a sprijini o înţelegere comună a politicii şi procedurilor şi a promova realizarea interoperabilităţii.
Pentru a sprijini acest vast program de cooperare, partenerii sunt reprezentaţi la sediul NATO din Bruxelles de personal civil şi militar. Personalul militar din ţările partenere este de asemenea prezent la două dintre comandamentele strategice ale NATO, Comandamentul Aliat pentru Operaţii din Mons, Belgia, şi Comandamentul Aliat pentru Transformare din Norfolk, Virginia, în Statele Unite. Personalul NATO din Kiev şi Moscova oferă un sprijin suplimentar programelor de cooperare ale Alianţei cu Ucraina şi Rusia. Aliaţii analizează în prezent o serie de opţiuni privind îmbunătăţirea legăturii şi a aranjamentelor de comunicare cu toţi partenerii din Caucaz şi Asia Centrală. În plus, partenerii pot trimite interni pentru a lucra cu personalul internaţional la sediul central al NATO din Bruxelles.
În ceea ce priveşte PpP pentru Ucraina este de notat faptul că o primă vizită a conducerii politice a NATO în Ucraina în martie 2000 a dat un nou impuls Parteneriatului Special care a fost stabilit la Madrid în iulie 1997.
Întâlnirea de la Kiev a Comisiei NATO-Ucraina – prima dată când acest organ care dirijează Parteneriatul s-a întrunit în Ucraina – a constituit prilejul ca cei 19 Aliaţi NATO şi Ucraina analizeze întreaga lor gamă cooperare.
„Prima întâlnire a Comisiei NATO-Ucraina în Kiev… va rămâne în amintirea tuturor participanţilor ca un eveniment istoric, un pas important în aducerea Ucrainei mai aproape de comunitatea naţiunilor euro-atlantice,” a declarat presei Secretarul General al NATO, Lord Robertson, la 1 martie 2000.
Semnarea Cartei privind Parteneriatul Special la Madrid în 1997, care a adus cooperarea dintre NATO şi Ucraina pe un nou plan, recunoaşte oficial importanţa pentru Europa luată în ansamblu a unei Ucraine independentă, stabilă şi democrată.
„O Ucraină încrezătoare în forţele proprii, democrată, reprezintă un avantaj strategic pentru întregul continent. Avem în comun un interes comun de a face Ucraina o ţară puternică, stabilă şi sigură”, a declarat Lord Robertson într-un discurs în faţa academiei diplomatice din Kiev în cadrul unei vizite anterioare pe 27 ianuarie 2000.
Carta urmează linia strategiei declarate a Ucrainei de a spori integrarea în structurile europene şi transatlantice în anii următori.
NATO şi Ucraina sunt de acord să se consulte referitor la dezvoltarea securităţii şi stabilităţii euro-atlantice, ca şi în domenii precum prevenirea conflictelor, managementul situaţiilor de criză, susţinerea păcii şi operaţiuni umanitare.
Măsurile luate de Ucraina în sensul îmbunătăţirii relaţiilor cu vecinii săi, în special cu noile aliate NATO – Polonia şi Ungaria, ca şi cu România şi Rusia, au fost salutate de către aliaţii NATO.
Prin intermediul seminariilor, grupurilor de lucru şi a altor programe de cooperare, Aliaţii NATO şi Ucraina au cooperat în cadrul unor activităţi din domenii precum planificarea urgenţelor civile/pregătirea pentru dezastre, reforma apărării ucrainene, aspecte ştiinţifice, tehnologice, economice de securitate.
Printre etapele concrete în relaţia NATO-Ucraina până în prezent se numără:
• Stabilirea la Kiev a unui Centru de Informare şi Documentare NATO (NIDC) al cărui obiectiv este de a explica poporului ucrainean politica Alianţei şi de a corecta percepţiile eronate remanente din vremurile trecute.
• Un Memorandum de Înţelegere asupra planificării urgenţelor civile încheiat în decembrie 1997, referitor la cooperarea în domeniul pregătirii pentru dezastru şi alte situaţii de urgenţă civilă.
• Stabilirea unui Oficiu de Legătură NATO (NLO) la Kiev care să faciliteze contactele între NATO şi agenţiile civile şi militare implicate în participarea Ucrainei la PpP şi în implementarea Planului de Lucru NUC.
Alte măsuri pozitive luate de Ucraina se referă la aprobarea de către Parlamentul ucrainean pe 1 martie a Acordului privind Statutul Forţelor de Parteneriat pentru Pace (SOFA) şi a protocolului său adiţional, ca şi a Tratatului Cer Deschis. Prima mutare ar trebui să propulseze participarea Ucrainei la PpP, în timp ce a doua reprezintă o contribuţie importantă la transparenţă şi controlul armelor.
Participarea robustă a Ucrainei la PpP, care oferă programe privind activităţi practice legate de apărare, care implică aliaţii şi partenerii NATO, oferă Ucrainei ocazii deosebit de mari de a-şi măsura forţele militare cu cele ale vecinilor săi europeni şi de a-şi defini astfel mai bine rolul său în Europa. În acelaşi timp, Aliaţii vor saluta o implicare crescută a Ucrainei în Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic (CPEA) – “acoperişul” politic al PpP.
Vizita la Kiev a Consiliului Atlanticului de Nord în luna martie, compus din reprezentanţi permanenţi ai ţărilor membre NATO, a fost a 16-a reuniune a Comisiei. Printre alte sesiuni se numără un Summit NATO-Ucraina la nivel de şefi de state şi de guverne ţinut la Washington în aprilie 1999.
Separat de această cooperare comună, Comisia, în cadrul căreia reprezentanţii Aliaţi s-au întâlnit cu Ministrul de Externe Boris Tarasiuk, a analizat situaţia din Balcani. Ucraina a contribuit la efortul internaţional de menţinere a păcii în Bosnia prin IFOR şi ulterior SFOR. Deşi această contribuţie în Bosnia s-a încheiat în prezent, ea oferă trupe şi personal aeronavigant pentru misiunea KFOR de menţinere a păcii condusă de ONU.
Prin intermediul unui grup de lucru comun s-au înregistrat progrese în ajutorarea Ucrainei de a-şi reface forţa sa de apărare, ceea ce va fi în avantajul evoluţiei societăţii în ansamblu. Relaţii civil-militare, calcularea bugetului şi planificarea resurselor au reprezentat subiecte ale unor întruniri fructuoase. De asemenea, s-au ţinut seminarii privind pregătirea personalului militar ucrainean care s-a pensionat, precum şi pe tema diminuării şi conversiei militare.
La Kiev aliaţii NATO şi Ucraina au analizat şi activitatea comună de planificare a urgenţelor civile şi pregătire pentru dezastre – un domeniu important de cooperare şi unul care prezintă avantaje practice directe pentru Ucraina. În acest context, un eveniment deosebit pentru regiunea Transcarpatia a Ucrainei este exerciţiul de ajutor în caz de dezastru din septembrie 2000 care va testa procedurile de asistenţă umanitară în cazul unei noi inundaţii în Ucraina.
Alte domenii importante de cooperare sunt cel ştiinţific, în cadrul căruia NATO a susţinut comunitatea ştiinţifică ucraineană cu fonduri, şi aspectele economice ale securităţii. În acest din urmă context NATO a lansat un program de predare a limbilor străine pentru până la 100 de ofiţeri militari ucraineni.
În Ucraina chiar Centrul NATO de Informare şi Documentare deschis în Kiev în mai 1997 a devenit un punct central în activitatea de informare, explicând publicului ucrainean avantajele Parteneriatului Special cu NATO. Programul cuprinde şi excursii de informare a vizitatorilor ucraineni la Cartierul General al NATO.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
