Caracterizare.
Încheierea unui contract poate fi precedată de un acord prealabil între părţi prin care acestea se obligă să încheie, în viitor, contractul respectiv. Obiectul acordului prealabil îl formează deci numai încheierea ulterioară a contractului.
Beneficiarul acestei promisiuni are drept de a cere încheierea contractului înăuntrul unui anumit termen, iar promitentul este ţinut la o obligaţie de a face (adică de a încheia contractul, la cererea celeilalte părţi).
Pentru ca promisiunea de contract să fie valabilă, trebuie să îndeplinească, în momentul încheierii ei, toate condiţiile generale de validitate ale unui contract şi să cuprindă toate elementele esenţiale ale viitorului contract, aşa încât, prin simpla exercitare a dreptului său, de către beneficiar, contractul propriu-zis să fie încheiat.
În momentul încheierii promisiunii de contract, promitentul trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a se obliga prin contract a cărei încheiere ulterioară o trimite.
Beneficiarul promisiunii trebuie să fie capabil în momentul realizării promisiunii, deoarece numai atunci el se obligă.
Caracterul licit al cauzei şi al obiectului trebuie, de asemenea, apreciat la momentul realizării promisiunii.
Promisiunea de contract dă naştere numai la un drept de creanţă, chiar dacă prin contractul, în vederea căruia s-a făcut promisiunea, s-ar constitui ori s-ar transmite un drept real; constituirea ori transmiterea unui drept real nu se poate realiza decât în momentul perfectării contractului propriu-zis prin realizarea promisiunii. Până atunci nu există decât un drept de creanţă.
Utilizarea practică a promisiunii de vânzare se învederează prin interesul pe care l-ar avea părţile la un moment dat, de a nu încheia, de îndată contractul (de pildă fiindcă nu au autorizaţiile necesare), ci de a-şi rezerva această posibilitate pentru mai târziu.
Uneori promisiunea de contract are un caracter sinalagmatic sau bilateral, în sensul că ambele părţi se obligă de a încheia în viitor, un contract (de pildă, încheierea unui contract pentru vânzarea unui mobil, care nu se poate face decât cu autorizaţia prealabilă a autorităţii respective şi întocmirea unui act autentic). Acordul părţilor de a vinde (şi respectiv de a cumpăra) un asemenea imobil, acord constatat printr-un înscris sub semnătură privată, are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare. Iar dacă totuşi contractul de vânzare nu se va încheia, din vina uneia dintre părţi (care ar refuza să ceară autorizaţia, ori să se înfăţişeze, la întocmirea actului notarial) cealaltă parte poate cere poate cere despăgubirea pentru prejudiciul cauzat, ca la orice obligaţie de a face, căreia nu i s-a dat curs.
Alteori promisiunea de contract se prezintă sub forma stipulării unui drept de preferinţă, în virtutea căruia promitentul se obligă ca în cazul în care va vinde lucrul respectiv, să prefere la preţ egal, pe beneficiarul promisiunii de contract condiţionată, adică sub condiţie prostetativă simplă.
Comparaţia între oferta de a contracta şi promisiunea de contract. Întrucât, atât în cazul promisiunii de contract, cât şi în cazul ofertei de a contracta este vorba de o obligaţie asumată cu privire la încheierea, în viitor, a unui contract, o precizarea a deosebirilor dintre aceste două instituţii juridice se impune.
Oferta este un act juridic unilateral şi îşi păstrează acest caracter până la acceptarea ei de către destinatar, pe când promisiunea de contract – chiar când are caracterul unilateral – constituie un acord de voinţă, deci un act juridic bilateral sau un adevărat contract, la baza căruia se află o ofertă şi o acceptare. Din această cauză oferta poate fi revocată, cât timp nu a fost acceptată, adică atât timp cât se prezintă ca ofertă, în timp ce promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului stipulat, sau prin pierirea lucrului, obiect al contractului promis, devenind caducă.
În afară de aceste situaţii, promisiunea de contract continuă deci să oblige, chiar dacă promitentul a devenit între timp incapabil, şi ea este transmisibilă prin moarte (trece la moştenitori) fie activ fie pasiv – ca orice obligaţie contractuală – cu excepţia cazului în care a fost stipulată.
În sfârşit, numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a lua măsuri conservatorii cu privire la dreptul născut în favoarea sa.