Atitudinea faţă de stat, faţă de puterea oficială în societate a constituit întotdeauna piatra de temelie a oricărui sistem politic. Deosebit de dramatic şi cu cele mai tragice consecinţe acest fenomen s-a manifestat pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, parte componentă a căreia a fost şi Moldova, unde statul avea la baza sa sovietele concepute de Lenin ca nişte organe “atotcuprinzătoare”. Esenţa principală a sistemului sovietic, supranumit de autorităţi “forma organizatorică a dictaturii proletariatului” consta într-un regim rigid de totalitarism politic şi ideologic de comandă şi administrare birocratică a societăţii. Fiind o parte componentă şi indisolubilă a întregului sistem ce domnea în Uniunea Sovietică, sovietele din Moldova au avut întru totul acelaşi caracter. Conţinutul şi esenţa Actelor emise erau în acte peste tot teritoriul controlat de Administraţia sovietică. Factorul determinat consta în caracterul totalitarist al noului sistem politic bazat pe soviete şi închistat “cortinele de fier” ale ideologiei comuniste. Fiind destul de consecvent, partidul comunist a reuşit să monopolizeze puterea politică în stat, devenind un partid nu numai de guvernământ, ci practic şi statal, care a instituit sistemul monopartiinic. Conducerea totală a statului se efectua indirect prin intermediul executivelor sovietelor, a guvernului şi structurilor lui. Deşi organele sovietice erau formal dezintegrate de cele de partid, în realitate ele constituiau un tot întreg, deoarece sovietele erau alcătuite din comunişti. Această situaţie favorabilă acorda partidului de guvernământ posibilitatea de a adopta decizii proprii, fără a-şi asuma o responsabilitate concretă pentru consecinţele lor. Legea fundamentală descria în detaliu principiile constituirii şi funcţionării organelor sovietice, dar totalmente nu făcea nici o referinţă la izvorul puterii de stat – la partidul de stat, forţa principală a statului.
Sovietele, în perioada interbelică se formau în baza unor principii de inegalitate între alegători şi diverse pături sociale, în mod indirect – doar în eşalonul local erau alegeri directe, apoi urmau congresele eşalonate ale diferitor unităţi administrativ-teritoriale. În mod abuziv partidul comunist extindea cota parte a populaţiei lipsite de drepturi politice, inclusiv a dreptului de vot, pe motiv ideologic, se ocupa de atribuirea arbitrată în “clasa exploatatorilor” a comersanţilor, a slujitorilor clerului etc. Aceste manipulări politice permiteau izolarea unui grup considerabil de populaţie, suspectată ostila puterii sovietice. Regimul totalitarist folosea diverse metode în scopuri politice determinate de ideologia dogmatică. Aparatul sovietelor se conducea de principiul că scopul final scuză mijloacele realizării lui. Caracteristic e pentru istoria sovietelor din perioada respectivă era neuniformitatea şi neconsecvenţa în realizarea formulelor teoretice. În practica socială cele mai frecvente erau formele de conducere autoritar-birocratice.
Practic se manifestau vădit contradicţii reale şi neuniformităţi reale ale dezvoltării politice. Fiindcă sovietele reprezentau baza politică a statalităţii existente, esenţa lor în fond rămânea a fi totalitară. Deşi se vorbea permanent despre aceea că eligibilitatea trebuia să fie sursa puterii, că fiecare om are dreptul la opinia proprie, că minoritatea trebuie să se supună majorităţii, în realitate totul era invers. Practica construcţiei şi activităţii nici pe departe nu corespundea acestor declaraţii în conştiinţa socială anume ele au devenit expresie a idealurilor şi normelor democratice.
Într-o asemenea atmosferă contradictorie de falsuri grosolane şi făţărnicie politică, sovietele au devenit nişte simboluri abstracte. Regimul totalitar comunist a legiferat locul şi rolul determinat al partidului comunist în societatea sovietică, incluzând art. 6 în Constituţia U.R.S.S. din 1997. Puterea politică reală aparţinea structurilor partidului comunist. Aceste organisme în centru şi pe teren dirijau toate aspectele procesului formării şi activităţii sovietelor. În acest cop periodic se editau instrucţii cu privire la activitatea sovietelor.
Analiza surselor istorice şi statistice demonstrează că practic activitatea sistemului sovietic de administrare n-a evoluat. Organul suprem al republicii era Sovietul Suprem. El era organul ce emitea legile. Aceste legi mai întâi de toate erau adoptate de Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice, iar mai apoi erau primite “unanim” de către organele legiuitoare ale republicilor unionale “surori”.
Despre ce fel de relaţii se poate de vorbit într-o aşa societate? Principiul de interacţiune între organele administrării publice în perioada sovietică era principiul centralizării totale. Organele administraţiei publice erau aşezate te scară ierarhică şi organele superioare dictau celor aflate pe o scară ierarhică mai inferioară. Sistemul sovietic instituit arbitrar pe verticală (de sus în jos), avea un caracter centralizat până la fanatism. Autoritatea venea întotdeauna exclusiv de sus. Puterea de decizie formal aparţinea guvernului central, însă în realitate monopolul îl deţinea partidul comunist totalitar. Atribuţiile tuturor autorităţilor inferioare erau reduse la minimum şi avea o esenţă pur formală.
De exemplu, în Legea RSSM din 8 decembrie 1971 “Cu privire la sovietul raional de deputaţi ai oamenilor muncii din RSSM”[1], în art. 4 se menţiona că “sovietul raional de deputaţi ai oamenilor muncii coordonează şi controlează activitatea tuturor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, situate pe teritoriul, în domeniul construcţiei de locuinţe şi obiecte comunale, de menire social-culturală şi de trai, producţiei mărfurilor de consum popular şi a materialelor locale de construcţie elaborării şi înfăptuirii măsurilor de amenajare, comerţului şi alimentaţiei publice, al învăţământului public, ocrotirii sănătăţii, culturii şi alte domenii legate de deservirea populaţiei raionului; exercită în limitele drepturilor acordate Sovietului, controlul asupra activităţii colhozurilor şi altor asociaţii cooperatiste, precum şi a colhozurilor, întreprinderilor, instituţiilor şi altor organizaţii de subordonare ierarhic superioare, care se afla pe teritoriul raionului, precum şi controlul asupra respectării legislaţiei de către ele în cazurile necesare prezenta propunerile sale organelor respective ierarhic superioare.
Sovietul raional de deputaţi ai oamenilor muncii, în limitele drepturilor acordate de lege, exercită conducerea activităţii sovietelor săteşti de orăşel şi orăşeneşti de deputaţi ai oamenilor muncii”.
Aceasta se menţionează în lege. În realitate era cu totul altfel: Primul secretar al comitetului raional de partid dicta tuturor întreprinderilor şi organizaţiilor din raion planul de lucru şi tot procesul de activitate. Colhozurilor le indica unde şi ce să semene, ce cultură să cultive. Iar preşedinţii de colhozuri, directorii de întreprinderi erau numaidecât membri de partid şi răspundeau în faţa biroului de partid raional.
În ceea ce priveşte sovietele săteşti ele nu aveau activitate de sine stătătoare şi îndeplineau directive de partid, fără ca să aibă o iniţiativă cât de mică în procesul de activitate. Astfel, pe parcursul anilor 80, în istoria sovietelor nu s-au produs schimbări radicale. Dimpotrivă, înviorarea lor relativă din primul deceniu ce a urmat după moartea lui Stalin a fost stopată definitiv. Stagnarea economică completamente s-a răsfrânt şi asupra raporturilor şi relaţiilor între organele administraţiei publice de diferite niveluri, între autorităţi şi populaţie, căreia îi prestau servicii. Sovietele, de rând cu celelalte verigi ale sistemului politic au rămas încrustate, în viaţa politică predomina conservatismul.
Doar mijlocul anilor 80, când în URSS a început Restructurarea gorbaciovistă, a adus primele schimbări de esenţă. S-a început o mişcare de la democraţia declarativă la cea adevărată, Restructurarea sistemului public a dus la schimbarea formei şi conţinutului sovietelor, la restructurări principale ale sistemului existent. După o perioadă de 7 decenii de situaţie intactă a sovietelor vine perestroica, care a adus începutul unei noi relaţii între organele administraţiei publice. Dar această situaţie legată de psihologia oamenilor nu se schimbă peste noapte. Procesul de democratizare s-a produs acum câţiva ani, iar elementele sovietice mai există şi în prezent. După alegerile din primăvara anului 1990, alegeri democratice, majoritatea deputaţilor care erau din partea Frontului Popular, Sovietul Suprem al RSSM s-a transformat în Parlamentul Republicii Moldova şi sovietele au dispărut de pe arena politică. Sistemul sovietic cu modul său de activitate s-a autolichidat imediat după proclamarea independenţei R. Moldova din 27 august 1991.