In relatiile lui cu Bosnia si Hertegovina din secolul al 19-lea, guvernul ottoman a intimpinat multe dintre problemele existente si in perioada anterioara. Evenimentele din Bosnia si Hertegovina erau strins legate intre ele. In toate regiunile acestea notabilii locali erau foarte nemultumiti de incercarile portii de a centraliza administratiile si de asi impune autoritatea in zonele respective. Musulmanii din Bosnia si Hertegovina unde rebeliunile locale au fost zdrobite,erau tot mai dezamagiti de guvernul ottoman. Bosnia si Hertegovina ramineau printre cele mai inapoiate zone ale peninsulei. Bosnia si Hertegovina se aflau printre primele obiective ale programului national sirb. Taranii erau nemultumiti in special de conditiile detinerii pamintului din cadrul agalîkurilor si de obligatiile sub forma de munca din beilîcuri. Ei erau lezati si de taxele mari cuvenite statului si de abuzurile celor care aveau monopolul perceperii impozitelor. Situatia din agricultura Imperiului Otoman devenise prin deceniul al 8 preocuparea marilor puteri. Consulii de pe tot cuprinsul Balcanilor intocmeau rapoarte periodice in privinta aceasta. Unele grupuri de tărani trimiteau de asemenea petitii continînd nemultumirile lor nu numai Portii, ci si reprezentantilor străini. Orice răzvrătire majoră devenea automat o chestiune de interes European. In Tratatul de la Paris din 1856, puterile europene se declarau garante si protectoare ale crestinilor, dar ce insemna aceasta nu fusese niciodata specificat cu precizie. Ele aveau intr-adevar unele drepturi in a intervene in favoarea crestinilor din Balcani in caz ca se iveau situatii extreme de periculoase sau erau comise atrocitati. In vara anului 1875 a izbucnit o revolta in Hertegovina, care s-a raspindit imediat in Bosnia. Rebeliunile din Bosnia si Hertegovina au dus la instalarea aceluias gen de situatie care avusese anterior drept rezultat declansarea conflictului. Cauza fundamentala era situatia din agricultura si relatiile tensionate dintre tarani si mosieri si sa nu uitam ca ambele grupuri erau slavi de sud ca limba si originea etnica, dar deosebiti prin religie. Miscarea era in primul rind de natura sociala si economica, nu nationala. Rebelii aveau o pozitie foarte puternica. Ei erau spijiniti de triburile inarmate din muntii care locuiau in tinuturile adiacente Muntenegrului si erau luptatori experimentati, plus ca au primit ajutor si din Dalmatia. Poarte era deci nevoita sa inabuse o rebeliune intr-o regiune unde operatiunile militare anterioare fusesera costisitoare si nepractice. Acest eveniment va readuce in discutie Chestiune Orientala si va avea drept urmare un alt razboi ruso-turc.