“Redeschiderea” problemei orientale în 1875-1876.

Redeschiderea problemei orientale în 1875 a fost posibilă datorită nemulţumirii popoarelor din Balcani şi de slăbiciunea Imperiului Otoman. Ca urmare în 1875 începe răscoala din Bosnia şi Herţegovina iar un an mai târziu şi-n Bulgaria. Aceste evenimente au atras atenţia marilor puteri care doreau implicarea în problema existentă şi soluţionarea ei. Austruo-Ungaria era categoric împotriva răscoalelor şi căuta cât mai repede să o înăbuşe. Ea dorea restabilirea statu-quo-ului otoman dar şi să evite răspândirea asemenea evenimente în imperiul său. Rusia se arăta gata să susţină aceste răscoale. Aceasta era cauzată de panslavismul răspândit de aici, de nevoia unei victorii (căci în politica internă existau mari probleme), dar şi de răspândirea influenţelor în Balcani. Franţa după ce era în conflict cu Anglia (din cauza canalului Suez) şi cu Germania (după războiul franco-prusac şi înrăutăţirea relaţiilor franco-germane din 1875) era mai mult de partea Rusiei mai ales că se urmărea o alianţa franco-rusă. Anglia era de părerea că Imperiul Otoman trebuie împărţit între Rusia şi Austruo-Ungaria iar Constantinopolul să fie port liber sub protecţia britanicilor. Germania avea mai multe interese aici, ea dorea să certe Anglia cu Rusia, să evite o apropiere franco-rusă dar şi să evite cearta dintre Austruo-Ungaria şi Rusia care aveau cele mai mari interese în Balcani. Conflictul putea să fie soluţionat la începutul anului 1876 când porţii i se înainta o nota de la 6 mari puteri. La 11.02.1876 otomanii o acceptase însă în mai şi-au schimbat părerea astfel problema orientală prelungindu-se până în 1878. Atunci Serbia, Muntenegru şi România primeau independenţa, Bulgaria era divizată, Bosnia şi Herţegovina era ocupată de Austruo-Ungaria. Anglia primea Ciprul iar Rusia primea doar sudul Basarabiei, Batumul, Karsul şi Ardaganul.