Cauzele războaielor dintre daci si romani Studierea cauzelor acestor războaie ar părea superflua, având in vedere conflictul perpetuu, de secole, dintre romani si populaţiile transdanubiene. Totuşi, nici una din confruntările anterioare nu a avut amploarea celor doua războaie dacice ale lui Traian si nu au avut scopul – sau un scop atât de clar definit – precum acela al lui Traian: de a transforma Dacia in provincie romana. Încercând a desluşi cauzele acestor războaie, este drept a da mai intai cuvântul celor vechi; din păcate, cunoaştem numai opinia cuceritorilor, chiar si acestea din doua surse depăşind un secol intre ele. Astfel, referindu-se la lipsa de barbatie a lui Domitian, Pliniu cel Tanar afirma despre daci: „Prin urmare au prins curaj, au scuturat jugul si nu mai luptau cu noi pentru libertatea lor, ci pentru supunerea noastră si nu mai încheiau nici măcar un armistiţiu decât pe picior de egalitate si ca sa primească ei condiţiile noastre, trebuia mai intai ca noi sa le primim pe ale lor.” Desigur, autorul roman exagerează mult când afirma ca dacii se războiau cu intenţii anexioniste.
Faptul ca Decebal, diplomat abil, ştiuse sa întoarcă sortii izbânzii in favoarea sa si sa utilizeze ajutoarele romane in scopul întăririi stăpânirii sale, nemulţumeau pe Traian. :”Deoarece, daca un rege barbar a ajuns pana intr-acolo cu neruşinarea si nebunia sa, incat sa merite mania si indignarea ta” , scrie Pliniu cel Tanar.
Mai moderat si mai lucid, Cassius Dio scrie despre Traian:”Cugeta la cele savarsite de acesta si era copleşit cand se gândea la sumele de bani pe care trebuiau sa le plătească in fiecare an.”
Rezulta din aceste texte ca pricipala cauza de îngrijorare era creşterea puterii dacilor. Imperiul avea experienţa grava a prezentei unui vecin puternic la granitile sale orientale: regatul partic, care ameninţa continuu posesiunile romane din Orient.
Celalalt motiv invocat de istoricul antic – sumele de bani anuale plătite ca subsidii –nu poate fi apreciat cu justeţe , data fiind imposibilitatea de a evalua cuantumul acestora. Se poate crede ca, plata acestor subsidii către diferiţi prinţi barbari reprezintă o povara financiara apreciabila, de aceea nu o data imparatii romani au procedat la reducerea lor.
Fara îndoiala, acestea reprezentau motive serioase, iar ele au atârnat mult in cumpăna in propaganda imperiala in jurul problemei dacice. Totodată, atât Augustus, cat si , mai recent, Domitian si-au dat seama de dificultatea cuceririi, dar mai ales a menţinerii unei noi provincii; se ştie doar ca Hadrian, abia urcat pe tron, era hotărât s-o abandoneze. Se pare ca însuşi Traian a ezitat in luarea unei decizii, ca atât mai mult cu cat a avut de înfruntat si opoziţia senatului.
Motivele expuse de autorii antici erau, chiar si numai ele, suficiente pentru a justifica războiul. Dar anexarea Daciei avea in vedere intr-o măsura la fel de însemnata, daca nu chiar mai mare – prada de război si exploatarea bogăţiilor Daciei.
Intr-o măsura, a tras in cumpăna si personalitatea împăratului : militar înnăscut , unul din cei mai de seama comandanţi de oşti pe care i-a dat Roma. Cel puţin in cazul expediţiei contra parţilor, este limpede ca Traian dorea sa imite pe Alexandru Cel Mare, cuceritorul Orientului.
In ceea ce-l priveste pe Decebal, el si-a dat seama, desigur, de schimbarea de orientare in politica romana odată cu urcarea pe tron a lui Traian.
Războiul din anii 101-102
La 25 martie 101, împăratul Traian parasea Roma si se îndrepta spre Moesia Superioara, care reprezintă baza de pornire a operaţiunilor militare.
Pregătirile fuseseră minuţioase si duraseră aproape trei ani. Pentru a facilita concentrarea efectivelor si legăturile cu Panonia , împăratul a întreprins doua lucrări de arta de mare importanta. Pe malul drept al Dunării, in clisura Cazanelor, a pus sa se taie un drum in stanca. De asemenea, pentru a uşura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele (pragurile) de la Porţile de Fier, a pus sa se sape un canal de-a lungul malului drept.
In vederea războiului armata romana era formata din cele 4 legiuni ale Pannoniei, doua ale Moesiei Superioare, trei ale Moesiei Inferioare si alte câteva aduse de pe Rin;in total 13-14 legiuni, numărând peste 70.000 oameni, la care se adăoga un mare număr de unitati auxiliare din armata regulata dar si formaţiuni etnice speciale, recrutate din rândul diferitelor popoare. Operaţiunile de debarcare erau sprijinite de flota dunăreana, classis Flavia Moesica, astfel incit forţa de invazie se ridica la cca. 150.000 de oameni. Unităţile militare erau puse sub comanda unor generali si ofiteri capabili si încercaţi pe câmpul de lupta precum C. Iulius Quadratus Bassus, viitor guvernator al Daciei, P.Aelius Hadrianus (viitorul imparat), ca si o serie de tehnicieni precum gromaticul Balbus.
Armata dacilor era apreciabila ca forta insa numeric abia de trecea de 50.000 de oameni. Cum rezulta de pe Columna, armata lui Decebal era formata dintr-o cavalerie luptând cu arcuri si o pedestrime înarmata cu paloşe, săbii, iar ca stindard aveau vestitul balaur draco.
Decebal a încercat sa coalizeze la cauza antiromana si unele neamuri vecine precum bastarnii si sarmaţii precum si pe Pacorus II regele partilor.
Desfasurarea primul război:
Armata romana a pătruns in Dacia pe un pod de vase, aşa cum se vede intr-o scena de pe Columna lui Traian. Ajuns pe celalalt mal Traian tine sfat de război iar sub comanda sa coloana traversează Banatul spre Tibiscum. O a doua coloana a armatei romane a pătruns in Dacia pe la Dierna (Orsova), a înaintat pe Valea Cernei si a Timisului, întâlnindu-se cu prima coloana la Tibiscum (Jupa, langa Caransebes). Este posibil ca o a treia coloana sa fi pătruns pe la Drobeta, iar de aici a trecut pe sub munţi urcând apoi prin pasul Valcan spre Sarmizegetusa.Patrunzand pe teritoriul Daciei romanii consolidau terenul ocupat contruind castre, drumuri si poduri înaintând fara incidente. Decebal ii aştepta pe romani intr-un loc prielnic pentru a da bătălia, la Tapae. Încleştarea dintre daci si romani a fost crâncena asa cum reiese din scena de pe Columna lui Traian. In fata copleşitoarei forte expediţionare romane, Decebal se hotareste sa se retragă spre cuibul de vulturi din munţi si sa reziste in cetăţile cu ziduri de piatra. Intre timp evenimentele iau o întorsătura noua. In iarna anilor 101-102, Decebal a încercat sa schimbe soarta războiului, organizând o diversiune: invazia dacilor aliaţi cu sarmaţii, roxolanii si burii germanici asupra Dobrogei.
Ei au trecut Dunărea îngheţata apropiindu-se de zidurile fortificaţiei romane ale căror ziduri încearcă sa le spargă cu „berbecii”. Atacul a luat prin surprindere garnizoanele romane invadatorii umplându-se de prazi.
Traian însuşi se îmbarca pe o corabie, plutind pe Dunăre in jos si ii ataca infrangandu-i pe daci si aliaţii lor. Lupta a fost cumplita si a durat pana la căderea nopţii, iar pe locul unde s-a desfăşurat împăratul Traian a întemeiat „Oraşul Victoriei” numit Nicopolis ad Istrum. Decebal a trimis soli, chiar înainte de înfrângere dar tratativele au eşuat. Luptele se reiau, armata romana începe sa urce pe munţi, ocupând cu mari primejdii colina după colina apropiindu-se astfel de capitala dacilor. Traian folosindu-se de o tehnica militara adecvata pentru asedierea si cucerirea cetăţilor, executa o operaţiune de învăluire dinspre sud si sud-est pana când armata sa a ajuns in fata Sarmizegetusei. In urma luptelor dintre daci si romani armata condusa de Traian este victorioasa Dacia fiind invinsa dar nu zdrodita.
Dupa victoria obtinuta, Traian accepta propunerea lui Decebal privind incheierea pacii, pace care impune dacilor conditii foarte grele:
-Decebal trebuie sa cedeze toate teritoriile ocupate de romani in anii 101 – 102 Banat, Tara Hategului, Oltenia, Muntenia, partea
de sud-est a Transilvaniei,Moldova, pana la gura raului
Nistru (Tyras);
-Decebal preda lui Traian armele si masinile de razboi pe care le
capturasera in timpul luptelor si este obligat sa extradeze
specialistii si dezertorii romani;
-Decebal se obliga sa primeasca fugari sud-dunareni si sa nu mai
angajeze militari romani.
Aceasta pace incheiata le-a dat posibiltatea celor doi conducatori sa-si refaca fortele economice si militare in vederea unor alte razboaie.
Astfel Traian si-a intarit linia Dunarii si efectivele militare romane din Dacia, iar intre anii 103 – 105 a ridicat cu ajutorul lui Appolodor din Damasc , podul de piatra de la Drobeta si consolideaza fortificatiile romane de la Resca (Romula) si Drajna de Sus , Barbosi, Capidava.
In acelasi timp Decebal reface acropola de la Costesti, consolideaza cetati din Muntii Sureanu si Trascaului ,primeste noi transfugi romani specializati in fabricarea masinilor de razboi si ii ataca pe iazygi , aliati ai Romei care au anexat vestul Banatului.
Are insa grija sa pedepseasca conducatorii triburilor dacice care se inchinasera lui Traian anterior pacii din anul 102.
O alta grija deosebita o acorda aliantelor cu vecinii germanici potrivnici imparatului roman si cauta sa atraga cit mai multi aliati din sudul Dunarii .
Al doilea razboi dacic al lui Traian.
La 4 iunie 105 Traian parasea Roma indreptandu-se spre Dacia de unde i s-a anuntat ca Decebal nu respecta tratatul incheiat devenind din nou vrajmas, astfel incat porni un nou razboi impotriva Daciei.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
