La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, trupele sovietice au ocupat Nordul peninsulei Coreea (până la paralela 38), iar cele americane Sudul ei. În 1948 La 15 august a fost proclamată Republica Coreea (partea de Sud), iar la 9 septembrie acelaşi an, Republica Populară Democrată Coreeană (partea de Nord). În 1949 în coreea de Nord se instaurează regimul comunist. Pe de cealaltă parte Sudul era susţinut activ de către SUA. La 25 iunie 1950, armata nord-coreeana a invadat Coreea de Sud. Consiliul de Securitate al ONU a mandatat 16 state, sub egida Naţiunilor Unite, să intervină în conflict(majoritatea ostaşilor ce luptau sub egida ONU erau americani şi duceaupolitica statului său). Acest caz s-a întâmplat datorită faptului că URSS-ul se retrase la moment din ONU. Coreea de Nord se bucura de sprijinul Chinei (“voluntari” chinezi au luptat alături de trupele nord-coreene) şi al Uniunii Sovietice — principalul aliat care asigura consilieri de război, piloţi, precum şi armament şi muniţie. După ce Aliaţii au avansat două propuneri de încetare a focului, eşuate însă (decembrie 1950 şi ianuarie1951), în iulie 1951 URSS-ul s-a arătat dispus să negocieze. În octombrie 1952Comandamentul ONU a făcut o ultimă ofertă de pace şi odată cu respingerea ei de către comunişti, s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioadă nedefinită. Un factor decisiv în reluarea negocierilor de pace a fost, după toate probabilităţile, decesul lui Stalin din 5 martie 1953. Prezent la Moscova pentru funeralii, Zhou En-lai a sugerat reaşezarea la masa tratativelor şi constatându-se acordul tuturor părţilor implicate, negocierile au fost reluate. , negocierile au fost împovărate de intensitatea bombardamentelor americane, precum şi de puternica ofensivă finală a armatei chineze. Până la urmă comuniştii au renunţat la cererea lor privind repatrierea forţată a prizonierilor şi acordul de încetare a focului a fost semnat la 25 iulie 1953. În urma războiului au murit circa2,5 mln de oameni, s-au creat 2 corei influenţate, dictate şi conduse de 2 curente contradictorii, China şi-a demonstrat forţa sa de putere mondială iar paralela 38 a rămas să despartă Coreea în 2 lumi.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships