Războiul greco-otoman (1897).

Războiul Greco-Otoman din 1897 mai este numit şi “războiul de 30 de zile” în istoriografia greacă. Condiţiile: Imp. Otoman, conform Congresului de la Berlin (1878), semnase Convenţia de la Haleppa, care cerea implementarea Legii Organice din 1868 semnată de Sultan – acordând insulei Creta un statut de semi-independenţă. Comisarii otomani ignoraseră în numeroase rânduri să-şi îndeplinească această obligaţie, stârnind succesive rebeliuni în 1885, 1888, 1889. În 1894 în calitate de guvernator al insulei a fost numit KaraTeodoris Paşa, care, îndeplinindu-şi cu mare zel obligaţiunile, a stârnit furia populaţiei musulmane a insulei, ceea ce a dus la noi confruntări între comunitatea islamică şi creştină în 1896. între timp, voluntari greci debarcau pe insulă pt a susţine populaţia greacă. Rebeliunea cretană a fost susţinută de societatea naţionalistă Ethniki Etairia, care propunea Greciei oportunitatea de a anexa insula. Şi înainte de 1897 cantităţi mari de arme au fost transmise din Grecia insurgenţilor cretani. La 21 ianuarie flota grecească s-a mobilizat, iar la începutul lui februarie trupele greceşti debarcau pe insulă, declarând Unirea cu Grecia. Însă, luna următoare, puterile europene au impus o blocadă Greciei, pt a preveni transferul asistenţei de pe continent pe insulă. MPs au făcut acest pas pt a preveni situaţia în care conflictul s-ar fi răspândit în Balcani. Opriţi în încercarea lor de a-şi asista compatrioţii în Creta, grecii au trimis o forţă, comandată de Prinţul Constantin, pt a ataca otomanii în Tesalia (în aprilie). Către sf. lui Aprilie însă, grecii, care erau inadecvat pregătiţi de război, au fost împresuraţi de armata otomană, care fusese recent reorganizată sub supraveghere germană. Atunci grecii s-au supus presiunii din partea puterilor europene, retrăgându-şi trupele din Creta, şi au acceptat un armistiţiu pe continent – la 20 mai 1897. Un tratat de pace, semnat la 4 decembrie, a impus Grecia să achite Porţii o indemnizaţie, să accepte o Comisie Financiară Internaţională care va controla finanţele greceşti, şi să cedeze un teritoriu Imperiului Otoman. Ca urmare, trupele otomane au părăsit şi ele Creta, care a devenit un protectorat internaţional, acolo formându-se un guvern autonom sub prinţul Gheorghe, al 2-lea fiu al regelui Greciei (1898). Creta a fost finalmente cedată Greciei prin Tratatul de la Londra -1913- care a finisat cel de-al 2-lea război balcanic. Se poate nota că acesta a fost primul test militar al Greciei, după războiul său de independenţă.