Pentru transporturile terestre, progresele s-au facut pe linia modernizarii tehnologiei si sigurantei drumurilor, cu o Decizie Guvernamentala ce aproba treptat Pactul European pentru transportul terestru a bunurulor periculoase precum si in domeniul greutatilor si dimensiunilor ce pot fi transportate.
Pactul de tranzit pentru transportul de bunuri a fost semnat cu Romania in iunie 2001 si ar trebui sa se puna in aplicare pana la inceputul lui 2002. Acesta va avea drept efect cresterea numarului de autorizatii de transport pentru Romania si Uniunea Europeana. Pentru a sprijini dezvoltarea transportului de persoane, Romania a semnat in 2000 Pactul European pentru Transportul Ocazional International de Pasageri (INTERBUS).
Sectorul feroviar este problematic. Desi acesta este liberalizat in totalitate, cele 8 companii regionale de transport au ajuns sa se uneasca din nou cu compania nationala a transportului de calatori.
Traficul naval intern nu a inregistrat progrese in verderea alinierii vaselor de transport romanesti la cerintele tehnice si de securitate ale Uniunii Europene. Acest sector sufera foarte mult de pe urma blocajului pe Dunare.
In sectorul transportului aerian, legislatia corespunde cerintelor europene cu privire la navigatie, echipament, zgomot etc. Romania a devenit membru cu drepturi depline al Autoritatii Aviatice in decembrie 2000.
Privatizarea TAROM, compania nationala de transport, s-a lansat la sfarsitul lui 2000, dar din cauza lipsei de oferte, a esuat. Romania a renuntat atunci la ideea privatizarii si a adoptat o strategie de restructurare a companiei. Daca aceasta va merge bine, TAROM poate deveni profitabil in 2005.
Transportul maritim a cunoscut progrese in ceea ce priveste legislatia si s-au adoptat Ordonante de Guvern referitoare la siguranta pe mare, standardul de antrenere, sistemul de masurare la petroliere, norme metodologice ale tarifului maritim international, poluarea cu petrol etc. Principala problema in acest sector este cea de siguranta si securitate care se afla sub standardele impuse. Numarul de vase aflate sub pavilion romanesc a scazut la 48, din care 14 apartin companiilor de stat.
Planul National de Amenajare a Teritoriului si dezvoltarea conexiunilor cu sistemul european va avea un rol major in relansarea economiei romanesti si asigurarea de noi locuri de munca.
In contextul sprijinului financiar al Uniunii Europene (prin instrumentul de pre-aderare ISPA) si atragerea de resurse private, se au in vedere modernizarea si reabilitarea infrastructurilor de transport. Prioritati in acest domeniu sunt:
a) demararea constructiilor de autostrazi, in scopul integrarii infrastructurii romanesti de transport in Reteaua pan-europeana de transport
b) modernizarea transportului feroviar si rutier, constituirea de poduri si variante de ocolire a aglomerarilor urbane pe traseele pan-europene de transport, in scopul cresterii mobilitatii populatiei, bunurilor si serviciilor.
c) Modificarea actualului sistem de taxe si tarife din domeniul transporturilor feroviare si rutiere in vederea cresterii accesibilitatii serviciilor si a alinierii la standardele europene.
Programul guvernamental urmareste dezvoltarea infrastructurii si a sistenului national de transport. Se doreste organizarea retelelor nationale pentru toate modurile de transport, pentru a se asigura o mai buna acoperire a teritoriului tarii; eliminarea zonelor deficitare din punct de vedere al volumului si calitatii transportului si satisfacerea mai buna a nevoilor de deplasare a cetatenilor; asigurarea cat mai buna a securitatii in transport si a protectiei mediului inconjurator.
Pentru atingerea acestor obiective se va avea in vedere:
– modernizarea si dezvoltarea infrastructurilor de transport (autostrazi, poduri) , alinierea sistemului national de transport la sistemul european
– extinderea finantarilor internationale prin Banca Mondiala sau din surse private
– reorganizarea majora a sistemului de companii si societati de stat din sistemul feroviar, in vederea stoparii pierderilor, reducerea subventiilor
– restructurarea majora a Administratiei Nationale a Drumurilor prin privatizarea activitatilor conexe: reparatii, intretinere, samnalizare; folosirea in mai mare masura a utilajelor executate in Romania
– simularea, incurajarea, consolidarea si liberalizarea pietei interne de transport, in sistem concurential, in special pentru transportul feroviar si aerian.
– asigurarea protectiei si conservarii mediului
Reabilitarea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurilor de transport pentru imbunatatirea transportului de calatori si eficienta transportului de marfa trebuie sa se produca in vederea alinierii sistemului national de transport la sistemul european. Se lucreaza astfel la :
• Programe de transport feroviar – modernizari ale liniilor de cale ferata, reluarea lucrarilor abandonate, reabilitarea si modernizarea metroului Bucuresti si extinderea acestuia
• Programe de transport rutier – simplificarea sistemului de taxe pentru transportatorii rutieri, reabilitarea retelei de drumuri (finalizari ale lucrarilor incepute de reabilitare a unor drumuri, inceperea lucrarilor de reabilitare pentru alte drumuri, amenajari in puncte de control si de trecere a frontierei); punerea in aplicare a programelor de reabilitare si constructie de autostrazi.
• Programe de transport fluvial si pe cai navigabile interioare – lucrari de amenajare a hidrocentralelor, reabilitarea cailor si canalelor navigabile, protectii si consolidari de maluri, amenajari pentru asigurarea navigatiei pe Dunare
• Programe de transport maritim – reabilitarea portului Constanta si modernizarea acestuia
• Programe de transport aerian – aducerea flotei aeriene la standarde internationale, achizitionarea de noi aeronave, modernizarea Aeroprtului International Bucuresti Baneasa si a Aeroportului Bucuresti Otopeni
Strategia de dezvoltare urmareste dezvoltarea si modernizarea mijloacelor si instalatiilor de transport in vederea imbunatatirii calitatii serviciilor, sigurantei circulatiei si securitatii transporturilor in perioada 2002-2004.
Programul de aliniere a sistemului national de transport feroviar la sistemul european urmareste reabilitarea si achizitionarea din industria romaneasca de locomotive in cooperare cu firme de prestigiu din strainatate, modernizarea a 500 vagoane de marfa si a 100 vagoane de calatori, modernizarea de statii feroviare majore, realizarea unui sistem computerizat pentru eliberarea de bilete si pentru rezervarea locurilor.
Programul de aliniere a sistemului de transport national pe Dunare la sistemul european are in vedere modernizarea sistemelor de siguranta a navigatiei pe Dunare si un sistem de supraveghere si management la traficul de nave.
Se doreste de asemenea stimularea, incurajarea, consolidarea si liberalizarea pietei interne de transport feroviar in sistem concurential care se poate realiza prin revizuirea actualei organizari a caii ferate, sprijinirea dezvoltarii activitatii operatorilor de transport feroviar privati si initierea privatizarii societatilor comerciale din SNCFR.
Foarte importanta este asigurarea protectiei sociale a populatiei prin mijloace specifice de transport – se doreste crearea transportului ritier specializat pentru elevi in minimum 120 localitati pe an.
O alta problema importanta este cea a protectiei si conservarii mediului prin diminuarea impactului activitatii sectorului de transport asupra mediului prin extinderea folosirii autovehiculelor cu emisii tratate si zgomot redus.
Programele ISPA
– Instrument for Structural Policies for Pre-Accession – Instrument de pre-aderare ce are sa scop finantarea proiectelor de infrastructura din transport si mediu.
Ministerul Integrarii Europene, coordonatorul national ISPA, a semnat pana in iunie 2000 sase Memoranumuri de finante pentru proiecte care vor fi finantate din bugetul Uniunii Europene pe anul 2001. In valoare de aproximativ 245 milioane euro (prin ISPA se finanteaza cu 183 milioane euro).
Pentru infrastructura de transport se au in vedere
– reabilitara drumului national DN 6, intre Craiova si Drobeta Turnu Severin (valoare totala a proiectului 118 mil euro, iar ISPA contribuie cu 88 mil euro)
– asistenta tehnica pentru proiecte , pregatirea documentatiei de licitare pentru sectiunea Drobeta Turnu Severin-Lugoj a drumului national DN 6 si efectuarea studiilor aferente: faza a II-a Craiova-Lugoj (valoare totala a proiectului 1,5 mil euro, iar ISPA contribuie cu 125 mii euro).
In ceea ce priveste alinierea Romaniei la standardele internationale, exisata proiecte si in domeniul transporturilor. Una dintre initiative apartine RATB-ului, care in octombrie 2001 a inceput lucrarile de construire a unei linii de metrou usor intre Piata Presei si Tudor Vladimirescu. Lucrarile au fost evaluate la 6 milioane euro si trebuie finalizate in cel mult sase luni. Se vor construi trei tronsoane, primele doua sprijinite de CCCF, iar cel de al treilea de compania franceza Travox de Sud.
Toate aceste amenajari vor fi precedate de ample lucrari de infrastructura, care include devierea retelelor subterane, efectuarea de masuri geodezice, montarea caii de rulare, a retelei electrice de tractiune si a sistemului de semnalizare al statiilor. Vor circula 30 de astfel de tramvaie moderne de mare viteza.