Relaţiile germano-franceze.

Relaţiile franco-germane la sf sec XIX au fost bazate pe războiul franco-prusac şi pe urmările acestui conflict. Astfel la 6 mai 1871 a început la Frankfurt pe Main negocierile între Favre şi Bismarck cu privire la încheierea tratatului definitiv ca la 10 mai 1871 la Frankfurt să fie încheiată pacea franco-germană. Franţa ceda Germaniei Alsacia şi o parte a Lorenei şi se angajau să achite contribuţia de 5 miliarde de franci. Anume aceste 2 regiuni a constituit cauza principală a urii franceze faţă de germani până la sf I-lui război mondial. Totuşi Bismarck era nevoit să preia aceste regiuni din motive logice. Atât timp cât francezii stăpâneau Alsacia ei dispuneau de o bază p/t a invada Sudul Germaniei unde existau puternice sentimente anti-prusace care reprezenta cel mai vulnerabil punct al Germaniei. Anexarea Alsaciei împingea Franţa dincolo de munţii Vosgi, astfel înafara graniţei de pe Rin mai existau un hotar montan greu de parcurs p/t armata franceză. Prin Lorena se deschidea o cale scurtă spre Paris care îi oferea Germanie să o facă mai vulnerabilă pe Franţa, ca aceasta să nu poată începe un nou război cu vecinul din est. După Pacea de la Frankfurt, unul din scopurile principale ale lui Bismarck deveniseră izolarea Franţei, adică automat şi împiedicarea unei alianţe cu vreo putere care urma să fie Rusia. Pe de cealaltă parte Franţa căuta să-şi recapete repede puterile, autoritatea sa dar şi cele 2 regiunile răpite de germani. P/u a obţine cele propuse, Franţei îi trebuia un aliat puternic, iar pentru perioada dată Rusia era unicul exemplu p/u îndeplinirea planurilor sale. De aici au şi pornit iniţiativele spre o apropiere franco-rusă. Bismarck ere îngrijorat de faptul că Franţa îşi doreşte întărirea şi recăpătarea teritoriilor, de aceia se căuta distrugerea Franţei, ca aceasta să nu-şi poată reveni. Guvernul francez mergea cu paşi concreţi p/u a-şi îndeplini scopul propus: se efectua reforma armată şi se mergea spre o alianţă cu Rusia. Franţa susţinea că nu se poate baza pe Austruo-Ungaria, iar Anglia nu va face niciodată nimic, ca într-adevăr să ajute Franţa. După ce în 1873 se retrag ultimele trupe germane din Franţa şi după ce episcopul din Nanci chema catolicii să se roage la reîntregirea teritoriului francez, relaţiile franco-germane devin foarte tensionate. Franţa ajutată de Rusia, Anglia şi Austruo-Ungaria l-au impus pe Bismarck să înceteze dezvoltarea conflictului care avea pericolulsă se transforme într-un conflict armat. Situaţia totuşi n-a rămas calmă pe mult timp. După ce în 1875 armata franceză se mărea cu 144mii, relaţiile cu Germania se înrăutăţesc din nou. La 4.05.1875 revista Times publica că Germania e gata să treacă hotarul Francez, să ocupe Parisul şi să ceară o contribuţie de 10 mlrd franci. Bismarck totuşi n-a mers la aceasta deoarece era conştient că în conflictul cu Franţa se poate ciocni de ajutorul britanic acordat francezilor (presa de aici critica dur poziţia germană), dar şi de poziţia rusă care era prielnică Franţei. În 1877 Bismarck din nou învinuia Franţa de pregătire de război. Automat Franţa cerea ajutorul rus. La 3.03.1877 generalul Ignatiev sosea la Berlin unde i se propunea ajutor în Asia în schimbul neamestecului în problema franco-germană. Rusia a respins propunerea iar Franţa la rândul său declara neutralitatea în războiul ruso-turc. Începând cu 1877 Gambetta (francez) considera că o alianţă cu Anglia sau Germania ar fi una mai productivă decât cea cu Rusia. Astfel la Congresul de la Berlin Franţa n-a susţinut poziţiile Rusiei. Aceasta poate fi explicată prin faptul că Bismarck susţinea politica colonială franceză sperând că astfel va dispărea revanşismul francez. În 1881 fusese restabilită Alianţa celor 3 Împăraţi. Această restabilire părea să nu afecteze Franţa căci nu se aştepta un conflict franco-german. Totuşi în 1882 se forma Tripla Alianţă care prezenta deja un pericol p/u Franţa. 3 ani după formarea acestei alianţe, Germania şi Franţa aveau relaţii bune în problemele coloniale, însă păstrarea ideii de a se revanşa în faţa germanilor, l-au făcut pe Bismarck să ducă din 1885 din nou o politică agresivă faţă de Franţa. La 28.01.1877 Bismarck declara Franţei că dacă Bulange va fi în fruntea cabinetului de miniştri atunci Germania va porni un război. A urmat ca Franţa cât şi Germania să acorde bani pentru înarmare. De aici creştea importanţa Rusiei, iar Franţa căuta cât mai repede să-şi restabilească relaţiile cu Rusia. Ţariştii au urmat să declare Germaniei că Franţa e în drept să facă orice pe teritoriul său, astfel susţinând poziţia Franţei. Poziţia Rusiei a fost susţinută şi de britanici. În toamna 1887 o dată cu înrăutăţirea relaţiilor germano-ruse, Bismarck a sistat acordarea creditelor p/u Rusia. De acest fapt a profitat Franţa, ce venea ca o salvare p/u ruşi, astfel în 1888 Franţa acorda un credit de 500 mln franci. După demisia lui Bismarck iar apoi şi în urma alianţei militare ruso-franceze ratificate în 1894, nu au mai existat astfel de conflicte franco-germane. Aceasta se datora noii politici germane dar şi noii poziţii şi puteri a Franţei care era ,,generată’’ de Imperiul Rus.