Înfrângerea lui Napoleon a adus la a doua restabilire a Bourbonilor. La 8 iulie 1815 Ludovic al XVIII-lea a intrat în Paris. Cu sosirea lui Ludovic în ţară s-a desfăşurat “terrorul alb” erau arestaţi peste 70 de mii de oameni, au fost ucişi aproape toţi ofiţerii lui Napoleon. Dar reîntoarcerea lui Ludovic al XVIII-lea nu însemna restabilirea monarhiei. Congresul de la Viena a hotărât ca în Franţa să rămână regimul întărit pe timpul lui Napoleon, fiindcă restabilirea monarhiei putea provoca noul val de revoluţii. Noua constituţie numită “Carta anului 1814” a stabilit regimul monarhiei constituţionale. Regelui îi aparţinea puterea executivă. Această constituţie limita puterea monarhului prin corpul legislativ format din doua camere: Camera aristocratică superioară, numită de împărat şi Camera inferioară, aleasă pe baza cenzului de avere. Dreptul de vot îl aveau numai bărbaţii care au împlinit 30 de ani şi ce plateau nu mai putin de 300 franci impozite directe pe an. Pentru a avea dreptul de a fi ales în deputaţi trebuia cenzul de vârstă de 40 de ani şi plătirea anuală nu mai puţin de 1000 franci impozite directe. Principala putere în ţară o aveau moşierii şi un mic cerc de burghezie bogată. Cu începutul cârmuirii lui Ludovic al XVIII-lea a revenit pacea, au fost regulate divergenţele cu ţările coalite. Succesul guvernării sale Ludovic se datorea alegerii reuşite a ministrilor. Deosebit de strălucitor era contele Rişile, talentat politic şi administrator. Ludovic al XVIII-lea a murit în anul 1824 şi în locul lui a venit fratele lui mai mic ducele d’Artua sub numele de Carl al X-lea. Cu fiecare an Carl al X-lea tot mai mult se întorcea la orânduirea feudală. La alegerile din 1827 şi 1830 opoziţia liberală de două ori a susţinut victorie. O nemulţumire deosebită a provocat ceea că în 1829 capul guvernului a devenit prietenul regelui contele Juli de Polgneac. Criza politică se înteţea. În aşa situaţie Carl a XI-lea a semnat 4 ordonanţe prin care se dizolva Camera Deputaţilor, dreptul de vot l-au primit numai moşierii mari, se lichida libertatea presei. În aşa situaţie pe 26 iulie a izbucnit răscoala. Răsculanţii triumfau timp de “3 zile glorioase”. Carl al X-lea a semnat detronarea sa şi a fugit în Anglia. Puterea a luat-o burghezia liberală. A fost format guvernul provizoriu, care pe 9 august l-a proclamat rege pe Ludovic Filip din dinastia Orleans, instaurând monarhia burgheza. Noua Constituţie numită “ Carta anului 1830” declara că regele guvernează conform invitaţiei poporului, era proclamată libertatea cuvântului, presei, întrunirilor; erau micşorate cenzurile de avere şi vârsta. Numarul electoratului s-a mărit pânî la 250 de mii de oameni. Monarhia din iulie a reînceput ceea ce a început încă în prezenta lui Carl al X-lea – cucerirea Algirului, care în 1847 a devenit colonie a Franţei. Din cauza salariului mic, condiţiilor de trai mizerabile izbucneau răscoalele muncitoreşti. În anii ’40 ai secolului al XIX-ela Lui-Filip nu mai ascundea dragostea faţă de putere. După revoluţia din iulie 1830 trăsătura caracteristică a Franţei consta în dominaţia politică a bancherilor şi lipsa drepturilor democratice. Răscoala a izbucnit pe 22 februarie 1848, în rezultatul căreia răsculanţii au ocupat palatul regal, iar Ludovic Filip a fugit în Anglia. După câştigul revoluţiei a fost format guvernul provizoriu în frunte cu poetul Lamartin ce a ocupat postul de ministru al afacerilor externe. Guvernul provizoriu a proclamat Franţa republică, a lichidat titlurile nobile, a proclamat libertatea presei, întrunirilor publice, a fost introdus votul universal pentru bărbaţii ce au împlinit 21 de ani. A fost organizată Comisia Guvernamentală pentru muncitori în frunte cu socialistul Louis Blanc şi muncitorul Alexandre Alber, s-au înfiinţat Ateliere naţionale, unde munceau peste 100 de mii de foşti şomeri. La 23 aprilie au început alegerile în Adunarea Constituţionala, care a fost convocată la 4 mai alcătuită din republicanii moderaţi şi mai ales, conservatorii. Adunarea Constituţională a înlocuit guvernul provizoriu cu Comisia Executivă din care socialiştii nu mai făceau parte. Ministrul de război a fost numit generalul Cavaignac, care a suprimat crud mişcarea de eliberare naţională din Algir. “Comisia pentru muncitori” era desfiinţată, cluburile democratice şi Atelierele Naţionale – închise. Toate acestea au provocat răscoala pe 22 iunie 1848 care era înăbuşită de generalul Cavaignac.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
