Revoluţia de la 1848 şi consecinţele ei pentru statele germane.

Începând cu 6 martie, se organizau numeroase reuniuni ale tinerilor, studenţilor, muncitorilor, meşteşugarilor, micilor negustori din Berlin. Aceştia cereau egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertăţi politice, convocarea parlamentului german, amnistia deţinuţilor politici. Regele Frederic Wilhelm al IV-lea, susţinut de comandamentul militar prusac, refuză să îndeplinească cerinţele poporului. Ca urmare, la 13 martie s-au produs ciocniri cu armata. Un demonstrant a fost omorât, iar mai mulţi au fost răniţi. În zilele următoare au continuat confruntările cu armata. La 16 martie berlinezii au aflat despre revoluţia din Austria şi căderea lui Metternich. Poporul se pregătea pentru acţiuni hotărâte. Spre dimineaţa zilei de 19 martie devenise clar că oştirile n-au sorţi de izbândă. Atunci regele a publicat un manifest, şi a ordonat armatei să părăsească oraşul, dacă insurgenţii vor pleca de pe baricade. Totodată, a fost emis decretul despre înarmarea detaşamentelor de burghezi. La 22 martie regele a fost nevoit să publice proiectul unei legi ce prevedea libertatea persoanei, a adunărilor, responsabilitatea miniştrilor în faţa Landtag-ului, curtea cu juraţi, inamovibilitatea judecătorilor, desfiinţarea poliţiei şi a jurisdicţiei moşierilor. Ca răspuns, la mitingul de la 23 martie, muncitorii Berlinului au cerut; sufragiul univer­sal, desfiinţarea Adunării stărilor sociale şi convocarea reprezentanţei populare. La 26 martie, muncitorii au organizat un alt miting, la care au formulat noi cerinţe: majorarea salariului şi micşorarea zilei de muncă până la 10 ore. Regele a conştientizat necesitatea de a încheia un compromis cu liberalii. La 29 martie el a format un nou guvern, în frunte cu liderul liberalilor. Problema centrală a revoluţiei era unificarea Germaniei. Cu scopul realizării acestui deziderat, a fost convocată, la 31 martie, Adunarea Reprezentanţilor Statelor Germane, numită Preparlament. Majoritatea deputaţilor acestei adunări au respins propunerea unei grupări radicale de a proclama Germania republică şi au hotărât, în urma unui acord cu monarhii germani şi cu seimul unional, să aleagă Adunarea Constituantă a Germaniei. Revoluţia de la 1848 din Germania s-a îmbinat cu lupta pentru eliberarea naţională a popoarelor asuprite. Ştirea despre revoluţia din februarie din Franţa şi răscoala din Berlin au activizat într-o mare măsură procesele revoluţionare din Silezia şi Poznan, care au avut un larg ecou în Europa în decursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. In primăvara anului 1848 au avut loc alegerile în parlamentul care şi-a deschis lucrările la 18 mai în Frankfurt pe Main. Majoritatea parlamentară o alcătuiau liberalii şi intelectualitatea burgheză. Din 831 de parlamentari numai unul era meşteşugar, iar 4 erau ţărani. În parlament au fost aleşi numai 85 de nobili, dar ei aveau o mare influenţă asupra altor categorii. Un segment important al parlamentarilor reprezenta Prusia – cel mai reacţionar stat german. În organul legislativ activa o grupare însemnată (150 de membri) ce milita pentru republica federală germană. Totuşi, parlamentul admitea păstrarea orânduirii monarhice într-un şir de state. Parlamentul din Frankfurt pe Main trebuia să proclame unificarea şi suveranitatea poporului german, să adopte constituţia şi să formeze guvernul întregii Germanii. Însă prin acţiunile sale acesta a demonstrat că se teme mai mult de masele populare decât de comploturile contrarevoluţionare. Astfel, n-a susţinut lupta voluntarilor din Main, Ulm, Friedberg împotriva oştirilor prusace. În acelaşi timp, parlamentul a luat o poziţie reacţionară faţă de mişcările naţionale din Germania şi Austria. Democraţii revoluţionari cereau restabilirea Poloniei şi independenţa popoarelor slave şi a italienilor din Austria. Liberalii tindeau să menţină în componenţa Germaniei toate teritoriile locuite de alte naţionalităţi. Parlamentul a aprobat astfel represaliile guvernului prusac împotriva polonezilor din Poznan; el a salutat înăbuşirea răscoalei din Praga de către Windischgraetz şi acţiunile sângeroase ale lui Radetzky în Italia. Astfel, parlamentul din Frankfurt a trădat interesele revoluţiei din Schleswig şi Holstein. Numai în toamna anului 1848, când forţele restauratoare au învins în centrele principale ale revoluţiei—Paris, Berlin şi Viena, parlamentul a iniţiat discuţii pe marginea constituţiei, care trebuia să rezolve chestiunea unităţii Germaniei. Acest document, adoptat la 28 martie 1848, recunoştea egalitatea tuturor locuitorilor Germaniei, indiferent de apartenenţa lor la un anumit stat german, desfiinţa păturile sociale şi toate titlurile nobiliare, introducea serviciul militar obligatoriu pentru toţi cetăţenii, proclama inalienabilitatea personalităţii şi a locuinţei, anula pedeapsa cu moartea în timp de pace, pedepsele corporale, decreta libertatea presei şi a adunărilor.