Ascensiunea statului brandenburgo-prusian.

Ascensiunea statului Brandemburgo-Prusian se obervă încă în sec 17-18. Evoluţia sa era posibilă prin politica agrară, repartiţia pământurilor şi a armatei mari. Statul prusac şi-a întărit poziţiile sale şi chiar şi-a continuat ascensiunea şi după sec 18. Ceea cе n-au putut face cu forţa armelor, germanii au obţinut prin schimbarea de concepţie a elitei sale şi prin renovarea internă a statului prusian. Unirea spirituală a foit cel mai eficient mijloc de salvare în condiţiile dominaţiei lui Napoleon. În acelaşi timp cu regenerarea spirituală a început renovarea politică, în frunte cu Prusia. Dacă în Confederaţia Rinului continuau concepţiile particulariste, în Prusia situaţia era alta. Se impunea curentul reformator iniţiat de Karl de Stein, un inamic declarat al lui „Kleine Staateri” (particularism princiar), susţinut de regina Luiza. Stein a urmărit să realizeze o participare activă a proprietarilor la treburile politice. EI a început, foarte repede, şi acţiunea de abrogare a supunerii ereditare a ţăranilor. Prin aceasta a lărgit baza demografică a naţiunii. In anul 1808, a acordat comunelor dreptul de autoadministrare. în schimb, a redus numărul dietelor, sporind atribuţiile dietei centrale a Prusiei, iar guvernul era format doar din cinci miniştri. In plan politic însă nu se putea face prea mult. Tocmai de aceea, la 24 februarie 1812, regele Frederic Wilhelm aIII-1еа a încheiat cu Napoleon un tratat care-1 obliga să fie alături de Franţa. Înfrângerea iui Napoleon anula totul. Suna noul ceas pentru naţiunea germană, în centrul careta se afla Prusia. Primul rezultat a fost înregimentarea voluntară a mii de germani. Foarte repede armata prusiana a ajuns la 100 000 de oameni. Al doilea rezultat a fost angajarea Prusiei în lupta antinapoleoniană. Graţie sentimentului de solidaritate, ideea de patrie a căpătat, pentru germani, o formă mai concretă. Prusia, deşi dorea unificarea sub egida ei, s-a limitat doar la crearea Zollverein-ului. Frederic Wilhelm al III-lea, adept al politicii de neprovocare a Austriei, a murit în 1840. Urmaşul său la tron, Frederic Wilhelm al IV-lea, încoronat la 7 iunie 1840, deşi era un inamic al principiilor liberale, nu agrea politica de represiune. Chiar de la început i-a repus în funcţii pe cei maziliţi pentru participarea la acţiuni revoluţionare. Criza din anul 18471-a obligat pe Frederic Wilhelm să reia relaţiile cu adunările parlamentare. Dorinţa lui era de a rezolva problemele economice şi de a obţine libertăţi financiare. Dietele s-au reunit la 3 octombrie 1847. Datorită manevrelor regelui, nu s-a reuşit decât formarea unui sistem complicat care „substituia regimul constituţional unei înţelegeri între guvern şi popor”. Cel puţin aşa se credea. Nemulţumită de această măsură, opoziţia a reacţionat. La sfârşitul anului 1847 era şi mai clar că Prusia şi celelalte state germane mergeau la întâlnire cu revoluţia. Disputa dintre rege şi diete era un prim argument. Realizând Zollverein-ul, Prusia a câştigat prima disputa cu Austria; unitatea economică va fi un suport al unităţii politice. în momentul când soseau veştile despre revoluţia de la Paris din 1848, mai multe condiţii favorizau o deşteptare naţională: dorinţa de a obţine constituţii în fiecare stat, speranţa claselor mijlocii de a schimba poziţia iuncherilor în Prusia, necesitatea de a-i hrăni pe cei fără serviciu şi, visul de a avea o Germanie unificată.