ROLUL PIEŢEI VALUTARE

Factorii care condiţionează dezvoltarea pieţei valutare:
– tendinţa de liberalizare a comerţului mondial – duce la creşterea schimburilor economice dintre state, care determină creşterea rolului pieţelor valutare
– creşterea ponderii creditului internaţional în volumul tranzacţiilor comerciale externe
– creşterea ponderii anumitor valute naţionale în ansamblul schimburilor economice
– creşterea penuriei de lichiditate (mai ales pt ţările în curs de dezvoltare) –este combătută de organismele financiare, acesta fiind rolul lor (acoperirea acestei nevoi permanente de resurse financiare)
Pieţele financiar-valutare internaţionale devin un barometru al schimburilor economice internaţionale.
Introducerea anumitor monede, ca EURO, va produce profunde transformări pe pieţele financiar-valutare şi va exista concurenţă între zona de influenţă a dolarului şi cea a EURO.
Zona EURO are la bază anumite elemente care intervin:
– scăderea riscului valutar
– creşterea lichidităţii internaţionale
– stabilitatea pieţelor financiar-valutare în spaţiul EURO
– simplificarea tranzacţiilor între statele membre sau nemembre ale UE; în aceste condiţii crescând semnificativ influenţa EURO la nivel mondial.
Prin intermediul EURO se urmăreşte ca cele 3 operaţii care ies din sfera operaţiunilor valutare să rămână fără obiect, oferind astfel stabilitate pieţei unice.

Operaţiunile de pe piaţa valutară

1. operaţiuni SPOT – presupun efectuarea vânzării-cumpărării de valută în mod direct sau în termen de maxim 48 ore, astfel încât momentul încheierii tranzacţiei coincide cu momentul formării cursului valutar.
Mecanismul formării cursului valutar are 3 stadii, ducând spre uniformizare:
a. la nivelul fiecărei bănci –pe baza cererii şi ofertei
b. la nivelul pieţei naţionale- prin compensări interbancare
c. la nivelul pieţei internaţionale – între pieţele naţionale,
toate acestea ducând la dinamizarea operaţiunilor de export/import.

2. operaţiuni la termen – presupun încheierea contractului la momentul T0 urmand ca livrarea mărfurilor să se facă după un anumit termen.
Operaţiunile valutare se desfăşoară fie în cadrul băncilor, fie în cadrul burselor de valori, dar nu pot fi concomitente ( dacă bursele de valori sunt deschise, băncile nu fac operaţiuni, dacă în cadrul burselor de valori se negociază valute).
Băncile acţionează în nume propriu sau în numele unui client şi îşi stabilesc un curs valutar propriu care este diferit de cursul valutar rezultat la bursele de valori, ce se stabilesc în funcţie de ordinele date de clienţi.
Totuşi, această diferenţă între cursuri nu poate fi prea mare.
Stabilirea cursului valutar de către o bancă se face în funcţie de următorii factori:
– cursul stabilit în ziua precedentă
– raportul dintre cerere şi ofertă, dintre dispoziţiile de cumpărare şi de vânzare la nivelul băncii în cauză.
– cursurile stabilite de celelalte bănci care acţionează pe piaţa respectivă, precum şi de casele de schimb.
Operaţia de fixare a cursului se numeşte cotaţie, presupunând 2 aspecte: cotaţie de vânzare şi cotaţie de cumpărare, existând o anumită diferenţă între acestea, de regulă, cea de vânzare fiind mai mare decât cea de cumpărare.
Împotriva riscurilor pe care unii clienţi le pot avea în desfăşurarea relaţiilor valutare se poate acţiona prin intermediul operaţiunilor valutare de acoperire la termen denumite HEADGE.

Operaţiunile de tip HEADGING sunt operaţiuni prin care un cumpărător/ bancă se angajează, pe de-o parte să plătească o sumă în valută la un anumit termen, iar pe de altă parte, se împrumută de aceeaşi sumă, în aceeaşi valută, la acelaşi termen de rambursare. În acest mod cumpărătorul de valută se pune la adăpost de eventualul risc al deprecierii valutei respective, pt că la termen, eventuala pierdere se compensează prin câştigul egal obţinut prin împrumut, ceea ce reprezintă un transfer de risc pt banca împrumutătoare.

Operaţiunile de tip SWAP – operaţiuni frecvente între un client şi o bancă sau între două bănci, prin care se incheie concomitent o tranzacţie la vedere şi una la termen, dar în altă valută.
În acest mod se poate schimba termenul, piaţa şi chiar titlul.
Din punct de vedere economic, operaţiunile SWAP presupun o acordare reciprocă de credite în valută cu o dobândă convenită între cei 2 parteneri.
Pe piaţa financiară internaţională au o importanţă deosebită datorită faptului că presupun o foarte importantă mişcare de lichidităţi.

Aspecte ale relaţiilor financiar – valutare

Participarea la schimburile internaţionale presupune utilizarea unor resurse băneşti. Totalitatea schimburilor economice exprimate în unităţi băneşti reprezintă structura relaţiilor financiar- valutare internaţionale.
FUNCŢIILE relaţiilor financiar valutare:
1. contribuţia pe care o au acestea la construcţia circuitului economic mondial. Această construcţie se bazează pe sistemul relaţiilor financiar-valutare.
2. finanţarea internaţională – repartizarea fondurilor băneşti din zonele de acumulare către alte zone care au nevoie de aceste fonduri, conducând la dezvoltarea economică şi socială a acestora. Resursele de finanţare sunt disponibilităţi băneşti ale băncilor, ale caselor de economii, resurse financiare ale altor organisme internaţionale
3. creditarea internaţională- relaţia de creditare internaţională – se constituie şi se repartizează resursele financiare constituite fie în cadrul organismelor financiare internaţionale, fie în cadrul instituţiilor financiare naţionale, fie de la persoane fizice sau juridice. Creditarea internaţională este diferită de finanţarea internaţională, aceasta stabilindu-se pe baza unui acord de credit, apărând obligaţii reciproce pt părţile contractante.
Toate aceste funcţii formează sistemul de relaţii financiar-valutare.
Finanţarea are un spectru mult mai larg şi cuprinzător. Sistemul financiar valutar cuprinde : FMI; BM; Banca Reglementelor Internaţionale; BERD; BIRD, precum şi totalitatea sistemelor financiar- bancare naţionale.