Institutia sefului statului constituie una dintre cele mai vechi autoritati politice, ea aparand odata cu statul, cunoscand o evolutie continua, atat in ceea ce priveste forma, structura, cat si preorgativele si atributiile. Orice colectivitate, indiferent de marimea ei, de nivelul sau de organizare si dezvoltare, a avut in fruntea sa un sef, fie ales, fie impus. Astazi aceasta institutie, sub diferite forme, structuri, atribute si prerogative este prezenta in societate. Analiza institutiei sefului statului impune precizarea categoriei de putere careia ii apartine. Includerea acestei institutii in cadrul puterii executive sau legislative tine in mare masura de principiul pe care aceasta se fundamenteaza, al separatiei ei sau al unicitatii. Daca puterea se fundamenteaza pe principiul separatiei, institutia sefului statului apartine sferei executivului, de aceea ea apare sub numele de “seful puterii executive” sau “seful executivului”. Acolo unde insa statul este intemeiat pe principiul unicitatii, aceeasi institutie este apartinatoare categoriei de putere similara cu cea a parlamentului, adica a legislativului.
In decursul vremii, institutia sefului statului a imbracat doua forme de organizare si manifestare: uni-personala (rege, imparat, sultan, domn, principe sau presedinte), de regula numita, dar in vremurile moderne si aleasa; colegiala – aceasta a purtat si poarta diverse denumiri: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul prezidential.
1.Desemnarea, alegerea sefului statului
Desemnarea sau alegerea sefului statului, atributiile si prerogativele acestei institutii tin de o serie de factori:
-natura sistemului politic;
-sistemul constitutional si forma de guvernamant;
-anumite traditii istorice si nationale.
Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al sefului statului determina locul si rolul acestuia in societate in stat. Cuantumul si extensiunea acestei functii este in raport cu celelalte puteri, in principiu cu executivul si legislativul, dar si de categoria puterii in care este incadrata.
Practica social-istorica de pana astazi a relevat patru mari moduri, cai de desemnare a sefului statului:
a) Pe cale ereditara
Este prima si cea mai veche modalitate de desemnare a sefului statului. Ea a fost si este caracteristica regimurilor monarhice, constitutionale.
Dupa anumite reguli constitutionale, monarhul ascede la functia de sef al statului pe cale ereditara ca in Anglia, Olanda, Suedia sau el insusi isi poate desemna un succesor din cadrul casei regale, ca in Spania, Belgia, Maroc, Iordania. Prin aceasta modalitate de desemnare a sefului statului, parlamentul sau alta institutie nu au nici un rol sau unul minor, cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitutionale de desemnare a acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la numirea unui succcesor la tron sau participa la alegerea acestuia.
b) Alegerea de catre parlament
Aceasta modalitate de desemnare a sefului statului este o consecinta, un rezultat al revolutiei burgheze, al luptei acesteia impotriva absolutismului, fiind in acelasi timp si un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei institutii.
In practica politica aceasta modalitate cunoaste doua forme:
-parlamentul desemneaza direct prin votul membrilor sai pe seful statului, de regula pe presedinte, asa cum este situatia in Grecia, Israel, Republica Sud Africana. In acest caz, institutia sefului statului imbraca forma uni-personala;
-parlamentul alege organe colegiale, ca sefi de stat, situatii intalnite in fostele tari socialiste, dar si in state ca Elvetia.
c) Desemnarea sefului de stat de catre un colegiu electoral
In principiu, parlamentul si adunarile landurilor in Germania, adunarile legislative ale statelor federale in India, si adunarile regionale in Italia desemneaza membrii care impreuna formeaza colegiul electoral si care vor desemna pe seful statului.
O situatie mai aparte se petrece in S.U.A. si Coreea de Sud unde membrii colegiului electoral care il vor alege pe presedinte, sunt desemnati prin vot universal.
d)Alegerea sefului statului prin vot universal
Aceasta modalitate de alegere a sefului statului este o consecinta a adancirii democratismului vietii politice, dar si o masura de asigurare a echilibrului intre executiv si legislativ. Alegerea sefului statului prin vot universal ii confera acestuia o sporita autoritate si respect, care se pot materializa prin atributii si prerogative. O asemenea situatie intalnim in Romania, Rusia; Franta, Indonezia, etc.
2. Atributele si prerogativele sefului statului
Problemele rolului si ale atributiilor sefului statului au fost si sunt si astazi viu disputate, ele cuprinzand o plaja larga si variata de opinii si pareri, acestea mergand de la conferirea sefului statului un rol pur decorativ, reprezentativ, pana la acordarea unor importante prerogative executive si legislative. Aceasta mare diversitate de roluri ce sunt atribuite sefului statului sunt determinate de o serie de factori:
-modul de desemnare a sefului statului;
-raportul dintre institutiile fundamentale ale statului, in principiu dintre executiv si legislativ;
-existente sau nu a unor tendinte si optiuni pentru asigurarea unui echilibru intre principalele institutii ale statului, guvern-parlament;
-unele traditii nationale.
In functie de modul cum se exprima si se manifesta in practica rolul si atributiile institutiei sefului statului, se pot distinge trei mari orientari:
a) Sisteme constitutionale unde sefii de state detin si exercita roluri pur decorative, doar de reprezentare. Asemenea functii se intalnesc de regula in monarhiile constitutionale unde sefii statului sunt desemnati ereditar ca in Suedia, Anglia, Japonia, Belgia. De exemplu in Suedia si Japonia monarhii in calitatea lor de sefi de state nu dispun de nici o putere, nu iau decizii, nu participa la luarea deciziilor, nu desemneaza, nu revoca ministri, demnitari. Functiile lor sunt eminamente reprezentative si acestea limitate.
In Japonia atributiile imparatului tin mai mult de domeniul culturii decat de cel politic.
In Marea Britanie regina are functia de reprezentare a statului si de transmitere a mesajului adresat parlamentului la constituirea acestuia si la inceputul fiecarei legislaturi. In aceasta tara, limitarea prerogativelor sefului statului a mers si mai departe, incat acesta chiar daca prin constitutie detine prerogativa promulgarii legii, regina nu s-a mai folosit de aceasta dispozitie din 1707.
Functia de reprezentare a statului o intalnim si in sistemele constitutionale, unde institutia sefului statului este exercitata de presedinte. Asa este situatia in Italia, Israel, Grecia, Germania, de regula acolo unde presedintii sunt desemnati fie de parlament, fie de colegiile electorale. In aceste cazuri, ei se afla sub un permanent control al legislativului avand un rol strict de reprezentare a statului.
b) Sisteme constitutionale unde institutia sefului statului se afla la intersectia executivului si legislativului, rolul acestuia fiind de a asigura un echilibru intre cele doua institutii ale statului, de a limita tendinta uneia dintre ele de a acumula un surplus de functii si de atributii in detrimentul celeilalte. Sunt asa numitele sisteme semiprezidentiale-parlamentare.
Din aceste considerente, seful statului a fost inzestrat cu atributii si prerogative atat in domeniul executivului, cat si al legislativului. (Exemplu executive: reprezentarea statului; desemnarea primului-ministru si a altor demnitari; prezidarea sedintelor guvernului). Legislative: promulgarea legii; dizolvarea parlamentului).
Insa toate aceste prerogative si atribute sunt controlate, impartite fie cu executivul, fie cu legislativul, depinde, de domeniul apartinator functiei. Asemenea situatii se intalnesc in Maroc, Algeria, dar mai ales in fostele tari comuniste din Europa centrala si rasariteana. In aceste societati impunerea sistemului semiprezidential a fost determinata si de alti factori, ca:
-slabiciunea institutiei legislative-parlamentul. In sistemul totalitarist, institutia parlamentului se afla intr-o stare pur formala de functionare si in procesul trecerii la noua situatie cu adevarat functionala, ea nu a putut sa se opuna sistemului semiprezidential;
-slabiciunea parlamentului cumulata cu teama de a nu se crea un vid de putere prin scaderea excesiva a prerogativelor institutiei prezidentiale, a fost un alt factor ce a permis constituirea sistemului semiprezidential;
-implicarea unor viitori sefi de state in revolutiile, antitotalitariste si anticomuniste (Cehia, Croatia, Rusia, Romania), fapt ce i-a impus in viata politica, le-a creat autoritate si credibilitate;
-perpetuarea unor vechi conceptii potrivit carora seful statului ca garant al suveranitatii nationale, al drepturilor si libertatilor cetatenesti si politice, trebuie sa detina anumite prerogative si atribute in stat.
c) Sisteme constitutionale unde seful statului detine multiple si diverse prerogative executive si legislative, fapt ce-l situeaza pe o pozitie privilegiata in stat si societate, egala sau aproape egala cu cea a institutie parlamentare. Cele mai relevante asemenea sisteme sunt din S.U.A., Rusia, Franta, Indonezia, etc.
In Statele Unite presedintele este si seful executivului, el detine si exercita prerogativele unui prim-ministru, cum ar fi formarea echipei guvernamentale, numirea celorlalti demnitari in stat, a ambasadorilor, judecatorilor la Curtea Suprema, reprezentarea statului, incheierea tratatelor, seful suprem al armatei, declararea starii de razboi si pace. Importante prerogative detine presedintele S.U.A. si in domeniul legislativ, initiativa legislativa, dreptul de veto asupra legilor emise de parlament, promulgarea legii, etc.
Practic in S.U.A., institutia prezidentiala se contopeste cu cea executiva, fiind foarte greu de facut o delimitare intre acestea doua. In aceasta societate puterea suprema este detinuta de doua componente: presedintele si guvernul, pe de o parte si Congresul, de cealalta parte.
O situatie apropriata o intalnim si in Franta, unde presedintele prin prerogativele si atributele conferite de Constitutie, face din institutia sefului statului un adevarat arbitru in buna si normala functionare a puterilor publice. Şeful statului este in aceasta societate garantul independentei, suveranitatii si integritatii nationale, al respectarii acordurilor internationale semnate de Franta.
Presedintele numeste si revoca pe primul-ministru si ministrii, prezideaza sedintele Consiliului de Ministri, contrasemneaza ordinele si decretele emise de guvern, numeste demnitari civili si militari in stat, etc. Alaturi de aceste atribute executive, el detine si importante prerogative legislative ca: initiativa legislativa, promulgarea legii, poate dizolva in caz de criza majora, Adunarea nationala.
Şi in societatea ruseasca post revolutionara institutia sefului statului reprezinta prin presedintele ei, o importanta putere in stat. Pe langa atributele de reprezentare a statului, presedintele are un rol decisiv in numirea si revocarea primului -ministru, iar prin intermediul lui a celorlalti membri ai guvernului. In anumite situatii, poate dizolva Duma de stat – parlamentul. Situatii dintre acestea tin de numirea primului-ministru si acceptarea lui de forul legislativ. Daca Duma refuza prin vot de trei ori primul-ministru propus de presedinte, aceasta poate fi dizolvata de seful statului.
Prin prerogativele si atributiile executive si legislative detinute, institutia sefului statului din Rusia se apropie de cea din Franta.
3.Responsabilitatea sefului statului
Raspunderea si responsabilitatea sefului statului este specifica fiecarui sistem constitutional in parte. Ea tine de o serie de factori a caror pondere si valoare poate fi diferita in acest proces:
-modul de desemnare a sefului statului;
-atributiile si prerogativele de care acesta dispune in stat;
-gradul sau de implicare in politica si conducere in societate.
Pe marginea acestei probleme in stiinta politologica si juridica s-au constituit doua mari orientari:
a)seful statului nu trebuie sa raspunda pentru faptele si actele sale. Este o orientare mai veche, traditionala, ea bazandu-se pe imunitatea de care dispune seful statului si pe faptul ca orice act emis de acesta este contrasemnat fie de primul-ministru, fie de ministrul de resort.
b)Porneste de la principiul ca, in fata legii, toti oamenii sunt egali indiferent de statutul si functia lor in societate, ca nimeni nu e mai presus de lege. Este o orientare moderna care-l pune pe seful statului in situatia de cetatean si, ca orice cetatean, el trebuie sa raspunda pentru actele si faptele sale.
Raspunderea sefului statului nu este aceeasi in toate sistemele constitutionale, ea este in functie de rolul si functia exercitata de acesta in viata politica a tarii. Acolo unde seful statului are un rol reprezentativ, decorativ, el nefiind implicat in nici un fel in actul de guvernare, desigur ca si raspunderea acestuia in acest plan este minora sau chiar de loc. Cel mai tipic exemplu este situatia monarhilor constitutionali din Anglia, Belgia, Suedia, Japonia sau a unor presedinti din Germania, Italia, Israel, etc.
Alta este insa situatia atunci cand seful statului in roluri si intensitati diferite este angajat in actul de guvernare, act ce genereaza raspunderea si responsabilitatea politica, civila iar pentru fapte grave, chiar penale. De regula, institutia care-l desemneaza pe seful statului este si aceea in fata careia acesta raspunde (Parlament, Curtea Constitutionala, Curtea Suprema, etc), ea fiind si singura in masura sa judece faptele si actele acestuia.
In situatia in care seful statului este numit de parlament, acesta raspunde pentru faptele sale in fata acestuia, iar parlamentul este cel ce decide masurile ce trebuiesc luate impotriva sefului statului: atentionare, suspendare, revocare sau demitere.
Situatia se complica in cazul cand seful statului este desemnat prin vot universal. In aceasta situatia parlamentul nu este in masura sa ia singur o decizie, intrucat nu el l-a desemnat. In cele mai multe cazuri, parlamentul propune suspendarea sefului statului pentru o perioada limitata de timp, urmand a se organiza un referendum national, iar in functie de rezultatul acestuia, institutia care l-a validat trebuie sa ia hotararea definitiva.
4.Durata mandatului sefului statului
Durata mandatului sefului statului este specifica fiecarui sistem constitutional in parte, ea tinand in mare masura de forma de guvernare.
In situatia monarhilor constitutionali, durata mandatului sefului statului este pe viata. In cazul republicilor prezidentiale sau parlamentare, durata mandatului institutiei sefului statului este de regula corelata cu cea a executivului si legislativului: 4,5 ani sau chiar mai mult 6,7 ani ca in Franta.
In unele sisteme constitutionale S.U.A., Franta, Rusia si chiar Romania in cazuri exceptionale durata mandatului sefului statului poate fi prelungita printr-o lege votata de parlament.
5.Institutia sefului statului in Romania
In Romania, inca din cele mai vechi timpuri a existat si functionat institutia sefului statului. De-a lungul vremii, ea a imbracat diferite forme, de la cea monarhica absolutista din timpul geto-dacilor, domn in perioada feudala, principe si rege in cea moderna si contemporana, pana la forma colegiala 1947-1974 si presedinte, astazi.
Astazi seful statului in Romania este ales pe baza votului universal egal, direct si secret al cetatenilor, in baza unor reguli constitutionale. Poate candida la functia de presedinte orice cetatean care are domiciliul in Romania, are cetatenia romana si dispune de toate drepturile electorale. In alegerile din 2000 pentru a se putea inscrie in cursa prezidentiala, candidatii trebuiau sa dovedeasca ca au o sustinere de cel putin 300.000 de adeziuni.
Pentru desemnarea presedintelui este nevoie de un tur de scrutin, daca se indeplinesc regulile constitutionale sau de doua.
In primul tur de scrutin este declarat castigator candidatul
care a indeplinit urmatoarele conditii:
-la alegeri au participat minim 50,1% din cetateni cu drept de vot inscrisi pe listele electorale;
-este declarat castigator candidatul care a obtinut minim 50,1% din voturile valabil exprimate.
In caz ca nici unul din candidati nu au intrunit conditiile constitutionale, urmeaza sa se desfasoare in termen de 15 zile un nou tur de scrutin la care participa primii doi candidati clasati, in ordinea voturilor obtinute.
Dupa desfasurarea celui de-al doilea tur de scrutin este declarat castigator, candidatul care a obtinut cele mai multe sufragii universale, indiferent de rata participarii la vot. Validarea alegerilor se face de Comisia centrala electorala si Curtea constitutionala.
Intrarea efectiva in functie are loc dupa depunerea juramantului de credinta de catre presedinte in fata parlamentului. Durata mandatului este de 4 ani. In situatii exceptionale, printr-o lege a parlamentului, durata mandatului poate fi prelungita.
Atributele si prerogativele sefului statului din Romania il plaseaza in cadrul sistemelor constitutionale semiprezidentiale. Ele dispun de unele prerogative executive si legislative, cum ar fi:
-desemneaza formal pe primul-ministru, dupa consultari cu liderii formatiunilor parlamentare si acceptul, propunerii fortei politice care detine majoritatea parlamentara;
-in colaborare cu parlamentul si guvernul poate propune demnitari si ambasadori;
-este comandantul suprem al fortelor armate, in calitate de presedinte al Consiliului suprem al apararii;
-din cei noua membrii ai Curtii Constitutionale, alaturi de parlament si guvern, presedintele numeste 3 judecatori;
-poate prezida sedinte ale guvernului;
-primeste ambasadori si scrisorile de acreditare;
-reprezinta statul in relatiile publice si internationale.
In plan legislativ presedintele poate exercita urmatoarele atribute:
-promulga legea in termen de 20 de zile. Poate refuza promulgarea ei, face sugestii si o poate returna spre discutii parlamentului. Parlamentul poate sau nu sa tina cont de sugestiile, propunerile presedintelui, daca este din nou votata, chiar daca acesta refuza promulgarea ei, ea se promulga automat dupa 10 zile;
-poate sugera legislativului sau executivului anumite proiecte legislative, fara a avea insa initiativa legislativa;
-poate media disensiuni, conflicte intre guvern si sindicate, sindicate-parlament;
Pentru faptele si actele sale presedintele Romaniei poarta raspundere si responsabilitate. Raspunderea este in primul rand una politica, intrucat, prin excelenta, aceasta institutie este politica. Pentru incalcarea prevederilor constitutionale, presedintele raspunde civil si penal. Imunitatea presedintelui nu echivaleaza cu lipsa de raspundere a acestuia.
Pentru faptele si actele ce i se imputa presedintele poate da explicatii in fata parlamentului. In caz de fapte grave, parlamentul pentru lua in discutie a propunerii de suspendare a presedintelui, pentru aceasta este necesara o initiativa a cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor. Pentru suspendarea presedintelui este nevoie de o majoritate simpla.
Parlamentul nu poate el decide demiterea sau revocarea presedintelui, pentru ca nu el l-a numit, ci acesta a fost ales prin vot universal. In aceasta situatie, daca parlamentul a votat suspendarea presedintelui, in timp de 30 de zile urmeaza a se desfasura referendum national. In functie si pe baza rezultatului referendumului, Curtea Constitutionala decide, intrucat ea este institutia ce a validat numirea sa.
Sistemul democratic romanesc permite presedintelui ca in cadrul legal-constitutional sa desfasoare si sa exercite un rol important in viata politica a societatii, fara ca aceasta sa diminueze rolul sau statutul legislativului sau executivului.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
