I. Într-o opinie, sistemul izvoarelor Dreptului mediului cuprinde două categorii:
* izvoare ce ţin de regimul de protecţie a naturii (Legea protecţiei mediului);
* izvoare ce se referă la regimul de folosire a resurselor naturale (Codul funciar, Codul apelor etc.)[ V.V.Petrov]
Contra argumente:
normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire la folosirea şi protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prin activitatea umană;
părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altele numai de regimul de folosire a resurselor nu e raţională, deoarece un singur act poate conţine reglementări de ambele tipuri (Codul apelor).
II. Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate în funcţie de domeniul reglementat:
* domeniul folosirii şi protecţiei apelor;
* domeniul folosirii şi protecţiei solului; etc.
III. Conform criteriului forţei juridice a actului normativ, izvoarele formale ale Dreptului mediului pot fi divizate în:
* Constituţia RM, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter general, ce privesc drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în legătură cu protecţia mediului, cît şi obligaţiile statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34, 36(1), 37, 46, 50, 59.)
* Legi generale:
– L protecţiei mediului;
– L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului ş.a.
* Legi specifice:
– C funciar;
– C apelor;
– C silvic ş.a.
Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie considerată izvor al Dreptului mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar avea atribuţii directe în realizarea sarcinii de protecţie şi folosire raţională a componentelor mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul mediului:
– C penal;
– C civil;
– C contravenţii administrative.
* Decretele Preşedintelui RM, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţia mediului.
* Hotărîrile Guvernului RM.
* Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului.
* Actele organelor administraţiei publice locale, cînd acestea impun reglementări privind regimul de folosire şi protecţie a componentelor de mediu pe teritoriul unităţii administrative.
* Tratate şi convenţii internaţionale.
1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul text revizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia – Noiembrie 1997).
2. Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie din 03.03.1973 // în “Tratate internaţionale”, 2001, volumul 28, pag.257.
3. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa din 19.09.79, Berna // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.7
4. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi din 13.11.79, Geneva // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.63.
5. Carta mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.59.
6. Convenţia pentru protecţia stratului de ozon din 22.03.85 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 11, pag.219.
7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din 16.09.87, Montreal // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 11, pag.237.
8. Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 15, pag.97.
9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.39.
10. Acord cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului natural ambiant din 08.02.1992, CSI // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 16, pag.17.
11. Convenţie privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi a lacurilor internaţionale din 17.03.1992, Helsinki // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.65.
12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei din 09.05.92, New York // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.74.
13. Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.101.
14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 11.12.1997.
* izvoare ce ţin de regimul de protecţie a naturii (Legea protecţiei mediului);
* izvoare ce se referă la regimul de folosire a resurselor naturale (Codul funciar, Codul apelor etc.)[ V.V.Petrov]
Contra argumente:
normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire la folosirea şi protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prin activitatea umană;
părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altele numai de regimul de folosire a resurselor nu e raţională, deoarece un singur act poate conţine reglementări de ambele tipuri (Codul apelor).
II. Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate în funcţie de domeniul reglementat:
* domeniul folosirii şi protecţiei apelor;
* domeniul folosirii şi protecţiei solului; etc.
III. Conform criteriului forţei juridice a actului normativ, izvoarele formale ale Dreptului mediului pot fi divizate în:
* Constituţia RM, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter general, ce privesc drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în legătură cu protecţia mediului, cît şi obligaţiile statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34, 36(1), 37, 46, 50, 59.)
* Legi generale:
– L protecţiei mediului;
– L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului ş.a.
* Legi specifice:
– C funciar;
– C apelor;
– C silvic ş.a.
Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie considerată izvor al Dreptului mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar avea atribuţii directe în realizarea sarcinii de protecţie şi folosire raţională a componentelor mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul mediului:
– C penal;
– C civil;
– C contravenţii administrative.
* Decretele Preşedintelui RM, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţia mediului.
* Hotărîrile Guvernului RM.
* Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului.
* Actele organelor administraţiei publice locale, cînd acestea impun reglementări privind regimul de folosire şi protecţie a componentelor de mediu pe teritoriul unităţii administrative.
* Tratate şi convenţii internaţionale.
1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul text revizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia – Noiembrie 1997).
2. Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie din 03.03.1973 // în “Tratate internaţionale”, 2001, volumul 28, pag.257.
3. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa din 19.09.79, Berna // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.7
4. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi din 13.11.79, Geneva // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.63.
5. Carta mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.59.
6. Convenţia pentru protecţia stratului de ozon din 22.03.85 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 11, pag.219.
7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din 16.09.87, Montreal // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 11, pag.237.
8. Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 15, pag.97.
9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.39.
10. Acord cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului natural ambiant din 08.02.1992, CSI // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 16, pag.17.
11. Convenţie privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi a lacurilor internaţionale din 17.03.1992, Helsinki // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.65.
12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei din 09.05.92, New York // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.74.
13. Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 9, pag.101.
14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 11.12.1997.