Lunga domnie a lui Soliman I, numit şi Soliman Magnificul în Occident şi Kanuni(Legiuitorul) de către turci, a fost văzută, atât în răsărit cât şi în apus, ca cel mai înalt punct al realizării otomane. Aproape tot ce se ştie despre primii ani ai vieţii lui Soliman este că s-a născut prin 1494, în vechiul oraş grec al Trebizondului pe coasta anatoliană a Mării Negre, unde a trăit până la 15 ani. A fost singurul fiun supravieţuitor al lui Selim I, ascensiunea lui fiind fiind neobişnuită prin faptul că nu a fost ameninţată. Ca şi în cazul lui Mahomed Cuceritorul, la început au fost făcute previziuni răutăcioase în legătură cu perspectivele şi capacităţile lui Soliman, dar, ca şi Mahomed, el a dovedit că aceste critici au fost greşite. Domnia sa a fost o serie de triumfuri militare, în afară, şi de realizări administrative şi juritice acasă. El a introdus un sistem legal destinat protejării vieţilor, proprietăţii şi onoarei tuturor indivizilor, indiferent de religie. Astfel de legi dădeau o formă oficială a ceea ce ar fi trebuit să fie, dar nu era întotdeauna şi în practică. Toată această muncă în domeniul legilor a adus un mare număr de jurişti în serviciul sultanului, supravegherea lor fiind încredinţată marelui vizir, Lufti Paşa.
Cinci ani, între 1542 şi 1548, Soliman nu a luat parte la campaniile militare. În această perioadă şi-a concentrat atenţia foarte mult, în Istambul, asupra reformelor juritice viitoare. A impus reglementări pentru a se asigura că numai bărbaţii capabili şi învăţaţi vor fi admişi în ulema, şi că ei vor servi onest şi eficient. S-au cerut standarde înalte pentru toate curţile judecătoreşti, deşi insistenţa lui Soliman ca autoritatea judecătorească să vină din legea sultanică la fel de mult ca şi din legea religioasă a oferit, mai târziu în secolul al XVII-lea, unui sultan lipsit de scrupule, pretextul de a cere ca judecătorii să-i îndeplinească întotdeauna dorinţtele.
În aceşti ani a fost promulgat un nou cod de legi, “Codul de legi ai Casei Osman”, care a stabilit reglementări detaliate în diferite domenii, dar, cel mai important a fost posibilitatea de a face donaţii vakif, pe care Mahomed Cuceritorul le abolise.
Luând în considerare toată această mulţime de legi emise în numele său şi, probabil, cu toate că nu este nimic sigur în acest sens, la îndemnul său, nu este surprinzător că Soliman a fost cunoscut drept kanuni, făuritorul de legi. Volumul de legi promulgate în timpul domniei sale a fost cu mult mai mare decât acela al celor date de oricare alt sultan, înainte sau după el. Contemporanii vorbeau despre entuziasmul său pentru justiţie, domnia sa fiind cu siguranţă notabilă prin apariţia unui număr de jurişti extrem de capabili, a căror reputaţie s-a răspândit mult peste graniţele imperiului.
Cu toate acestea, nu tot ceea ce s-a petrecut în timpul donmiei sale a fost bun. Spre sfârşitul domniei, revoltele în rândul populaţiei, lipsa de hrană şi inflaţia au început să se facă simţite, prefigurând problemele secolului următor. Unele din aceste probleme, spre exemplu revoltele populaţiei, erau generale în toată Europa, dar Soliman şi guvernul său pot fi consideraţi direct responsabili pentru unele dificultăţi economice care au apărut în imperiu după 1550. Cheltuielile unui nou şi vast aparat birocratic, războiul oproape continuu şi splendorile curţii şi palatului, toate au contribuit la presiunea asupra economiei otomane. Probabil strălucirea a fost adusă cu un preţ prea mare.
Totuşi trebuie să ne întrebăm dacă reputaţia sa este justificată. Fără eforturile tatălui său Selim I (cel mai subapreciat dintre toţi sultanii), putea Soliman să realizeze ce a realizat? Cuceririle militare ale lui Soliman şi realizările lui în domeniul legilor au fost înfăptuite pe bazele celor întreprinse de tatăl său.
Moartea lui Soliman din 1566, după o domnie de aproape 50 de ani, a fost resimţită ca o mare pierdere.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
