Conceptul central ia nastere la sfarsitul anului 1980 in timpul dezvoltarii ingineriei prin achizitionarea unor noi tehnici de informare.Este un raspuns direct la celebra influenta financiara a pietelor financiare dominate pentru prima data de investitorii institutionali.Formularea data de Hamel si Prahalad( 1994)sugereaza ca data initiala este in spiritul intelegerii strategiei voite de firma ,ce trebuie pusa intr-o competenta distincta,idee a lui Selznik(1957).Aceasta competenta este definita de trei atribute :trebuie sa fie extinsa unor piete multiple,trebuie sa fie greu de imitat, si trebuie sa satisfaca carerile diverse ale clientului.
Teoriile fundamentale la acest punct de vedere sunt,multiple,deoarece cunoasterii ii este greu sa imite teoriile evolutioniste ale dezvoltarii firmei.O optiune reala este definita printr-o decizie de investitie ce este caracterizata de incertitudine,pregatirea discreta a sistemului managerial spre a fi exercitat la timpul potrivit,si ireversibilitatea.
Aceste trei elemente sunt cerute impreuna in aplicarea optiunilor reale euristice.O optiune are valoare doar daca exista nesiguranta,prin definirea sursei relevante a nesigurantei care este nu este triviala.Un element important al designului este garantarea discretiei.
Ireversibilitatea este o trasatura usor exagerata si consta in incapacitatea de revizuire a unei investitii sau decizii.Ireversibilitatea este o idee suptila ce poarta notiunea de sageata a timpului.De exemplu,decizia de a face astazi o investitie poarta riscul ca bunurile investite sa poata fi vandute ca discount.De fapt,decizia de scoatere a produsului este probabil cuplata cu realizarile generale cunoscute ale pietei.Un exemplu clasic este categoria BCG a unui produs « caine »divizat,pe care o firma trebuie sa il scoata constientizand ca exista o piata.
Cu toate acestea ,abilitatea de a scoate o performanta este dupa cum afirma Winter in 1987 rareori exercitata fara a se incuraja unele pierderi in investitia originara.In acest context,ireversibilitatea este incapacitatea de a recupera costul investitiilor deja facute pentru produsul divizat.
Conceptul de ireversibilitate este criticat de catre capabilitatile organizationale ca fiind sursa valorii optiunilor reale.Ireversibilitatea nu inseamna ca firmele nu se pot schimba,sau ca transformarea nu ar fi posibila.Inseamna ca beneficiile nete ale transformarii se schimba in concordanta cu valoriile pietei plasate pe valoarea bunurilor transformate.Credinta ca transformarea adesea duce la esec este motivata de costul schimbarii.Dar clar,daca o firma nu are presiuni competitive ,va implementa procesul de transformare.Din aceasta cauza beneficiile transformarii declarate ca si competitori ele insele adopta noi calitati ,si astfel firma infrunta problema ireversibilitatii.O intarziere micsoreaza costul,dar transformarea va venii prea tarziu.
Deoarece timpul este ca o sageata,decizia de intarziere ,producerea de investitii in cunoastere a trebuit sa introduca o noua piata ce are un timp subscris.Valorile acestei decizii vor fi diferite daca vor fi considerate anual ;alte firme l-ar fi putut introduce si rupturile timpurii vor fi disipate.Decand strategia necesita decizia de a investii in capabilitati decat in a sustine strategia unei piete ,de departe aceste investitii demonstreaza ca firma nu are optiunea de a lansa strategia daca piata devine favorabila.Cu toate acestea nu toate capabilitatile sunt ireversibile.Esecul unei firme in investirea informatiilor tehnologice la un moment dat nu exclude contradictiile exterioare ale unor asemenea servicii in viitor.Dar cel mai probabil,oportunitatea de a investii se va diminua in timp,deoarece vin altele sa construiasca sau sa ceara capabilitatile necesare.
Astfel ,ireversibilitatea are rolul ca bunul sa fie « rar » si dificil de replicat intr-un timp util pentru a suporta o strategie intr-un timp particular.Daca, prin aceasta imitatie si substitutie , acest factor va fi mai abundent in viitor si valorile sale vor fi mai putine, valoarea importanta este realizata dar prin investiile curente in exploatarea oportunitatilor trecatoare(3).Dupa Barney(1986) crearea fisurilor este intamplatoare.Daca managerii inteleg valoarea procesului de creatie ,cunoasterea prin imitatie va duce la imediata eroziune a acestor fisuri.Factorul stategic de piata prezent va permite arbitrarea acestor bunuri pentru a garanta o reintoarcere competitiva pe pietele financiare.
Un nucleu(mijloc) competitiv este,in mod constant,un factor rar,asa cum il defineste Barney(1986),care desemneaza optiuni complexe asupra oportunitatilor viitoare .Diferenta importanta dintre aceasta declaratie a resursei de baza a firmei, facuta precipitat, si nucleul(mijloc)competitiv cu insistentele sale tarzii asupra valorii unei resurse deriva din folosirea lor nesigura si viitoare.In sensul in care Barney evaluarile pietei inapoi in identificarea lor ca bunuri unice ,este de observat ca valorile de pe piata sunt folosite ca potentiale bunuri ce pot fi folosite de catre firme.Dierickx si Cool(1989) noteaza ca inferenta lui Barney este incompleta :ca aceste firme trebuie sa aiba informatii diferite ignorand sageata timpului(sau ceea ce numesc ei « intelegerea timpului »).La o patrundere ,plauzibila,interioara este de observat ca firmele difera in setul oportunitatilor lor.In mod constant unele firme vor descoperii proiecte profitabile ,acolo unde « fisurile excesive » castiga in organizare lor, nu capital fizic, ci bunuri.
Aceasta concluzie este destul de banala , cu exceptia punctului important de emphaza unde saracia nucleului(mijlocului) competitiv trebuie sa fie reflectata in echilibrul preturilor financiare.Incercarile pietei de a evalua saracia acestor bunuri ,de a genera bani in momentul de fata si in viitor da firmei pozitionari pe piata.Este o constanta necesara dar nu suficienta.Mai tarziu,acesta saracie este interesata daca concurenta permite firmei sa achizitioneze o pozitie competitiva pe piata.
Unii scriitori reusesc sa faca aceasta informatie impreuna.Spre exemplu :Teece,Pisano si Shuen care scriu : « Definim acela competente ce definesc afacerile fundamentale ale firmelor sa nucleu(centru). Nucleul(centrul) competentelor trebuie sa derive din toate domeniile firmelor respective,produselor si serviciilor…Gradul dupa care un nucleu(mijloc) este distins depinde de cat de bine este inzestrata firna in comparatie cu competitorii sai, si cat de greu le este competitorilor in a raspunde competentelor. » Aceasta informatie ,serioasa este incompleta.In final ei noteaza ca deosebirile depind de nivelul bunurilor si de dificultatea lor in a fi copiate.
Elementul lipsa in aceasta analiza este ,desigur,aluziile lui Barney la factorul de piata lipsa. O firma poate fi inzestrata cu decizii clare dificil pentru concurenta de imitat.Cu toate acestea,intrebarea inportanta este daca aceste bunuri,pe care le putem numii doar generic cunostiintele firmei,nu sunt utile doar aplicatiilor curente ,dar si celor viitoare.Aceasta intrebare nu este raspunsul la notiunea capabilitatilor dinamice ,sau a celor combinate,doar daca criteriul normativ este identificarea si investitia in nucleul(mijlocul) competitiv in vederea folosirii lui viitoare.Acest criteriu,prin definitie,trbuie sa ia in consideratie plata si pozitia firmei .Aceasta obiectie nu este daunatoare ,deoarece este usor de imaginat ca fara disciplina pietei in analize ,potentialii candidati pentru nucleul(mijlocul) competent se vor multiplica rapid.
Mai este inca un mod de gandire asupra acestei probleme,asa cum sugereaza Winter(1987),ca o largire a formularii de-alungul liniilor cotrolului optim.Winter(1987) declara : « Din teoriile evolutionare vine ideea ca o descriere de baza poate include comportamentul organizational al partenerilor sau rutinele ce nu sunt maniabile la schimbarile rapide ,ca si … mai conventionala definire a bunurilor .Pe aceasta ruta o varietate a consideratiilor ce cad sub rubrici ca de exemplu cunoasterea sau competenta pot intra in situatii strategice descriptive ».Aceasta sugestie pare ciudata deoarece controlul optim cere o incredere excesiva in rationalizarea si cunoasterea deciziilor luate,o incredere pe care Nelson si Winter (1982) au criticat-o sever.Cu toate acestea ,nu este o euristica gresita (Winter foloseste acest termen)daca cateva din patrunderile unei capabilitati adegvate sunt specificate corect.O formulare conventionala este descrierea caracteristicilor de baza ,si permiterea luarii deciziei de a face o discretie asupra catorva variabile,e.g.tehnologiile.
Invatarea centrala a unui cadru strategic optim este acela ca nucleul(mijlocul)competitiv nu este simplu,este unic intr-o firma fiind greu de imitat.Nucleul(mijlocul) competitiv este in mod definitiv identificat prin piata evaluarii plasata deasupra bunurilor lipsa.Cu toate acestea,strategia nu a fost in stare de a oferi o euristica care sa ghideze cautarea nucleului(mijlocului) competitiv si dezvoltare sa,deoarece nu relateaza in mod explicit evaluarea bunurilor lipsa prin piata alegerii capabilitatilor.
Teoriile fundamentale la acest punct de vedere sunt,multiple,deoarece cunoasterii ii este greu sa imite teoriile evolutioniste ale dezvoltarii firmei.O optiune reala este definita printr-o decizie de investitie ce este caracterizata de incertitudine,pregatirea discreta a sistemului managerial spre a fi exercitat la timpul potrivit,si ireversibilitatea.
Aceste trei elemente sunt cerute impreuna in aplicarea optiunilor reale euristice.O optiune are valoare doar daca exista nesiguranta,prin definirea sursei relevante a nesigurantei care este nu este triviala.Un element important al designului este garantarea discretiei.
Ireversibilitatea este o trasatura usor exagerata si consta in incapacitatea de revizuire a unei investitii sau decizii.Ireversibilitatea este o idee suptila ce poarta notiunea de sageata a timpului.De exemplu,decizia de a face astazi o investitie poarta riscul ca bunurile investite sa poata fi vandute ca discount.De fapt,decizia de scoatere a produsului este probabil cuplata cu realizarile generale cunoscute ale pietei.Un exemplu clasic este categoria BCG a unui produs « caine »divizat,pe care o firma trebuie sa il scoata constientizand ca exista o piata.
Cu toate acestea ,abilitatea de a scoate o performanta este dupa cum afirma Winter in 1987 rareori exercitata fara a se incuraja unele pierderi in investitia originara.In acest context,ireversibilitatea este incapacitatea de a recupera costul investitiilor deja facute pentru produsul divizat.
Conceptul de ireversibilitate este criticat de catre capabilitatile organizationale ca fiind sursa valorii optiunilor reale.Ireversibilitatea nu inseamna ca firmele nu se pot schimba,sau ca transformarea nu ar fi posibila.Inseamna ca beneficiile nete ale transformarii se schimba in concordanta cu valoriile pietei plasate pe valoarea bunurilor transformate.Credinta ca transformarea adesea duce la esec este motivata de costul schimbarii.Dar clar,daca o firma nu are presiuni competitive ,va implementa procesul de transformare.Din aceasta cauza beneficiile transformarii declarate ca si competitori ele insele adopta noi calitati ,si astfel firma infrunta problema ireversibilitatii.O intarziere micsoreaza costul,dar transformarea va venii prea tarziu.
Deoarece timpul este ca o sageata,decizia de intarziere ,producerea de investitii in cunoastere a trebuit sa introduca o noua piata ce are un timp subscris.Valorile acestei decizii vor fi diferite daca vor fi considerate anual ;alte firme l-ar fi putut introduce si rupturile timpurii vor fi disipate.Decand strategia necesita decizia de a investii in capabilitati decat in a sustine strategia unei piete ,de departe aceste investitii demonstreaza ca firma nu are optiunea de a lansa strategia daca piata devine favorabila.Cu toate acestea nu toate capabilitatile sunt ireversibile.Esecul unei firme in investirea informatiilor tehnologice la un moment dat nu exclude contradictiile exterioare ale unor asemenea servicii in viitor.Dar cel mai probabil,oportunitatea de a investii se va diminua in timp,deoarece vin altele sa construiasca sau sa ceara capabilitatile necesare.
Astfel ,ireversibilitatea are rolul ca bunul sa fie « rar » si dificil de replicat intr-un timp util pentru a suporta o strategie intr-un timp particular.Daca, prin aceasta imitatie si substitutie , acest factor va fi mai abundent in viitor si valorile sale vor fi mai putine, valoarea importanta este realizata dar prin investiile curente in exploatarea oportunitatilor trecatoare(3).Dupa Barney(1986) crearea fisurilor este intamplatoare.Daca managerii inteleg valoarea procesului de creatie ,cunoasterea prin imitatie va duce la imediata eroziune a acestor fisuri.Factorul stategic de piata prezent va permite arbitrarea acestor bunuri pentru a garanta o reintoarcere competitiva pe pietele financiare.
Un nucleu(mijloc) competitiv este,in mod constant,un factor rar,asa cum il defineste Barney(1986),care desemneaza optiuni complexe asupra oportunitatilor viitoare .Diferenta importanta dintre aceasta declaratie a resursei de baza a firmei, facuta precipitat, si nucleul(mijloc)competitiv cu insistentele sale tarzii asupra valorii unei resurse deriva din folosirea lor nesigura si viitoare.In sensul in care Barney evaluarile pietei inapoi in identificarea lor ca bunuri unice ,este de observat ca valorile de pe piata sunt folosite ca potentiale bunuri ce pot fi folosite de catre firme.Dierickx si Cool(1989) noteaza ca inferenta lui Barney este incompleta :ca aceste firme trebuie sa aiba informatii diferite ignorand sageata timpului(sau ceea ce numesc ei « intelegerea timpului »).La o patrundere ,plauzibila,interioara este de observat ca firmele difera in setul oportunitatilor lor.In mod constant unele firme vor descoperii proiecte profitabile ,acolo unde « fisurile excesive » castiga in organizare lor, nu capital fizic, ci bunuri.
Aceasta concluzie este destul de banala , cu exceptia punctului important de emphaza unde saracia nucleului(mijlocului) competitiv trebuie sa fie reflectata in echilibrul preturilor financiare.Incercarile pietei de a evalua saracia acestor bunuri ,de a genera bani in momentul de fata si in viitor da firmei pozitionari pe piata.Este o constanta necesara dar nu suficienta.Mai tarziu,acesta saracie este interesata daca concurenta permite firmei sa achizitioneze o pozitie competitiva pe piata.
Unii scriitori reusesc sa faca aceasta informatie impreuna.Spre exemplu :Teece,Pisano si Shuen care scriu : « Definim acela competente ce definesc afacerile fundamentale ale firmelor sa nucleu(centru). Nucleul(centrul) competentelor trebuie sa derive din toate domeniile firmelor respective,produselor si serviciilor…Gradul dupa care un nucleu(mijloc) este distins depinde de cat de bine este inzestrata firna in comparatie cu competitorii sai, si cat de greu le este competitorilor in a raspunde competentelor. » Aceasta informatie ,serioasa este incompleta.In final ei noteaza ca deosebirile depind de nivelul bunurilor si de dificultatea lor in a fi copiate.
Elementul lipsa in aceasta analiza este ,desigur,aluziile lui Barney la factorul de piata lipsa. O firma poate fi inzestrata cu decizii clare dificil pentru concurenta de imitat.Cu toate acestea,intrebarea inportanta este daca aceste bunuri,pe care le putem numii doar generic cunostiintele firmei,nu sunt utile doar aplicatiilor curente ,dar si celor viitoare.Aceasta intrebare nu este raspunsul la notiunea capabilitatilor dinamice ,sau a celor combinate,doar daca criteriul normativ este identificarea si investitia in nucleul(mijlocul) competitiv in vederea folosirii lui viitoare.Acest criteriu,prin definitie,trbuie sa ia in consideratie plata si pozitia firmei .Aceasta obiectie nu este daunatoare ,deoarece este usor de imaginat ca fara disciplina pietei in analize ,potentialii candidati pentru nucleul(mijlocul) competent se vor multiplica rapid.
Mai este inca un mod de gandire asupra acestei probleme,asa cum sugereaza Winter(1987),ca o largire a formularii de-alungul liniilor cotrolului optim.Winter(1987) declara : « Din teoriile evolutionare vine ideea ca o descriere de baza poate include comportamentul organizational al partenerilor sau rutinele ce nu sunt maniabile la schimbarile rapide ,ca si … mai conventionala definire a bunurilor .Pe aceasta ruta o varietate a consideratiilor ce cad sub rubrici ca de exemplu cunoasterea sau competenta pot intra in situatii strategice descriptive ».Aceasta sugestie pare ciudata deoarece controlul optim cere o incredere excesiva in rationalizarea si cunoasterea deciziilor luate,o incredere pe care Nelson si Winter (1982) au criticat-o sever.Cu toate acestea ,nu este o euristica gresita (Winter foloseste acest termen)daca cateva din patrunderile unei capabilitati adegvate sunt specificate corect.O formulare conventionala este descrierea caracteristicilor de baza ,si permiterea luarii deciziei de a face o discretie asupra catorva variabile,e.g.tehnologiile.
Invatarea centrala a unui cadru strategic optim este acela ca nucleul(mijlocul)competitiv nu este simplu,este unic intr-o firma fiind greu de imitat.Nucleul(mijlocul) competitiv este in mod definitiv identificat prin piata evaluarii plasata deasupra bunurilor lipsa.Cu toate acestea,strategia nu a fost in stare de a oferi o euristica care sa ghideze cautarea nucleului(mijlocului) competitiv si dezvoltare sa,deoarece nu relateaza in mod explicit evaluarea bunurilor lipsa prin piata alegerii capabilitatilor.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
