Summit-ul NATO de la Roma – noiembrie 1991.

Conceptul strategic adoptat de către şefii de stat şi de guvern ai NATO la Roma, in noiembrie 1991, a schiţat o abordare largă a problemei securităţii, bazată pe cooperare şi pe menţinerea unei capacităţi colective de apărare. A reunit elemente politice şi militare ale politicii de securitate a NATO intr-un intreg coerent, stabilind cooperarea cu noi parteneri din Europa Centrală şi de Est, ca parte integrantă a strategiei Alianţei. Conceptul prevedea reducerea numărului de arme nucleare şi schimbări majore in forţele militare integrate in NATO, incluzand reduceri substanţiale ale dimensiunilor şi pregătirii acestora, imbunătăţiri ale mobilităţii, flexibilităţii şi adaptabilităţii in cazul eventualelor incidente şi o folosire mai largă a formaţiunilor multinaţionale. De asemenea, au fost adoptate măsuri de raţionalizare a structurii de comandă a NATO şi de adaptare a măsurilor şi procedeelor de planificare a apărării Alianţei, cu precădere in lumina unor viitoare cerinţe privind rezolvarea situaţiilor de criză şi menţinere a păcii. La intalnirea la nivel inalt de la Roma, conducătorii aliaţi au aprobat, de asemenea, o Declaraţie a Păcii şi Cooperării, care definea viitoarele sarcini şi orientări ale NATO, privitoare la planul instituţional general de securitate europeană, precum şi la dezvoltarea parteneriatului şi cooperării cu ţările din Europa Centrală şi de Est. S-a subliniat sprijinul Alianţei in măsurile adoptate de ţările Europei Centrale şi de Est in aplicarea reformei; s-a oferit asistenţă practică pentru a le ajuta să treacă prin procesul dificil al tranziţiei; au fost invitate să participe la forumurile pe această temă ale Alianţei; şi li s-a oferit experienţa şi cunoştinţele tehnice ale Alianţei in domeniile: politic, militar, economic şi ştiinţific. In acest scop, a fost stabilit un Consiliu de Cooperare Nord- Atlantică (NACC) de supraveghere a dezvoltării viitoare a acestui parteneriat. In urma publicării Declaraţiei de la Roma, măsuri suplimentare de continuare a procesului de adaptare şi transformare a Alianţei au fost luate la intrunirile ministeriale ale miniştrilor de externe şi ai apărării, precum şi de către Consiliul Nord Atlantic in sesiune permanentă. O atenţie aparte necesită sferele de activitate, şi anume: planul instituţional şi politic stabilit in vederea dezvoltării relaţiilor intre NATO şi partenerii săi de cooperare din Europa Centrală şi de Est; dezvoltarea cooperării in sfera apărării şi cea militară; şi rolul NATO in domeniul rezolvării situaţiilor de criză şi al menţinerii păcii. In primul rand, in context instituţional, primul eveniment semnificativ a fost intalnirea inaugurală a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică, care s-a desfăşurat la 20 decembrie 1991, cu participarea miniştrilor de externe sau a reprezentanţilor ţărilor NATO şi ai şase ţări din Europa Centrală şi de Est,

precum şi trei state baltice. Rolul NACC a fost acela de a facilita cooperarea in probleme de securitate şi legate de aceasta, intre ţările participante, la toate nivelele, de a supraveghea procesul de dezvoltare a unor stranse legături instituţionale şi neprotocolare intre acestea. Cele 11 state aflate pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, care formează Comunitatea Statelor Independente (CIS), au devenit participante la acest proces in martie 1992. Georgia şi Albania s-au alăturat procesului in aprilie şi, respectiv, iunie 1992, iar, pană in 1997, cand NACC a fost inlocuit de Consiliul pentru Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC), numărul acestora s-a extins la 22 de parteneri de cooperare ai NACC. Cooperarea NACC a fost implementată pe bază unor planuri de lucru, iniţial stabilite anual, dar, incepand cu anul 1995 şi pană acum, acestea au cuprins perioade de cate doi ani. Consiliul pentru Parteneriat Euro-Atlantic a dus acest proces, practic, un pas mai departe şi a dezvoltat un Plan de acţiune al EAPC (1998-2000) ca bază a viitoarei sale strategii de lucru. In al doilea rand, in domeniile apărării şi cel militar, miniştrii NATO ai apărării s-au intalnit cu partenerii de cooperare pentru prima dată la 1 aprilie 1992, in scopul studierii mijloacelor de imbunătăţire a dialogului şi al promovării cooperării in probleme referitoare la domeniul lor de competenţă. Comitetul Militar s-a intrunit prima dată intr-o sesiune de cooperare, la 10 aprilie 1992. Au avut loc intalniri regulate cu partenerii de cooperare, atat la nivelul miniştrilor apărării, cat şi in forumul Comitetului Militar. In paralel cu aceste intalniri multilaterale, au fost dezvoltate contacte şi cooperări bilaterale intre miniştrii apărării şi la nivel militar. In al treilea rand, pe fondul crizelor din fosta Iugoslavie şi din alte regiuni, atenţia a fost din ce in ce mai mult indreptată către rolul NATO in domeniulrezolvării crizelor şi menţinerii păcii şi in special către sprijinul acordat activităţilor ONU de menţinere a păcii in fosta Iugoslavie.. Consultările şi cooperarea in cadrul NACC au vizat domenii multiple, dar s-au axat in principal pe probleme politice şi de securitate: menţinerea păcii; abordări conceptuale ale controlului armamentului şi dezarmării; probleme de planificare a apărării şi chestiuni militare; concepte democratice ale relaţiilor dintre societatea civilă şi armată; folosirea producţiei de apărare in scopuri civile; cheltuieli de apărare şi bugetare; cooperarea ştiinţifică şi probleme privitoare la mediu şi apărare; difuzarea informaţiilor despre NATO in ţările partenerilor de cooperare; consultări de planificare a strategiilor; şi administrarea traficului aerian civil/militar.