Cel mai răspândit sistem scolastic din perioada evului mediu îl constituie, doctrina călugărului dominican italian Toma din Aquino (1225 -1274).
Ridicat la rang de sfânt al bisericii catolice, Toma din Aquino a încercat sa creeze, un fel de enciclopedie a ideologiei medievale dominante, fundamentând dogmele creştine cu ajutorul unui aristotelism falsificat. Toma din Aquino s-a ocupat în operele sale nu numai de filozofie, ci şi de stat, de economie, de drept şi de morală.
Chiar la sfârşitul secolului XIX, din ordinul papei Leon al XIII-lea, doctrina lui Toma din Aquino a fost considerată singura, filozofie autentică a bisericii catolice. Stâlpii Vaticanului şi alţi ideologi ai reacţiunii, întemeiază chiar şi in zilele noastre asociaţii care propagă “neotomismul”, scriu zeci de cărţi şi editează reviste consacrate lui Toma din Aquino, declară ca doctrina sa ar fi în “unison ” cu ştiinţa modernă etc.
Toma din Aquino a lăsat câteva culegeri sistematice, sau ” summe ” cum au fost ele denumite atunci: “summa” este construita ,după o schemă absolut artificială şi pur formală; ea se împarte in sute de probleme, care se împart la rândul lor în “subprobleme”, care formează sute şi mii de secţii şi subsecţii. Fiecare din ele începe cu o anumita formulă verbală stabilită odată pentru totdeauna. Acest întreg sistem încurcat şi greoi abundă în definiţii terminologice formale, argumentări cazuistice, “pro” şi “contra”, în nenumărate referiri la “sfânta scriptură” şi la alte “autorităţi” şi se împleteşte cu lanţuri infinite de silogisme fără conţinut.
Obiectul filozofiei lui Toma, ca şi al Scolasticii în general, îl constituia întreaga totalitate nedivizată a cunoştinţelor. Filozofia scolastica cuprindea, printre altele, şi fizica şi cosmologia. Termenul de “cunoştinţe” este insă valabil într-un sens foarte convenţional pentru aceasta mixtură de fantezii magice şi basme absurde din care ,,ştiinţa” scolastică se compune in proporţie de 9/10.
Filozofia, spunea Toma din Aquino, nu trebuie sa fie în contradicţie au teologia, dar prima este tot atât de inferioară faţă de aceasta din urmă, pe cât raţiunea omeneasca este inferioară “celei divine”. Potrivit spuselor sale, natura a fost creata de dumnezeu din nimic, şi se conduce în permanenţa după poruncile sale. Materia este o posibilitate nedefinita şi pasivă căreia numai forma ideală îi dă o existenţă reală. Natura serveşte ca sprijin al împărăţiei cereşti, divine. Totul în lume este dispus într-o scară, ierarhică care începe în domeniul lucrurilor neînsufleţite şi se înalţă – prin om – până la îngeri, sfinţi şi, în sfârşit până la dumnezeu însuşi. Fiecare treaptă inferioară tinde către cea superioară; întregul sistem tinde în ansamblul său către dumnezeu.
Pentru Toma, ca şi pentru mulţi alţi scolastici, explicaţia oricărui fenomen consta în menţionarea unor “forme” tainice sau “calităţi ascunse” care ar fi compuse în natură. Fierul ar fi maleabil pentru că are o “natură” corespunzătoare. Când se descoperea vreo însuşire noua, scolasticul, fără a cădea pe gânduri şi fără a-şi da osteneala să facă o analiză, inventa câte o noua “calitate ascunsă” sau “natură”. Tocmai în acest spirit a “explicat” un renumit personaj dintr-o piesa a lui Moliere că opiul adoarme pentru ca are o natură adormitoare.
Este absolut evident ca această tautologie împiedica progresul cunoaşterii reale. Dezvoltarea cunoştinţelor ştiinţifice a fost frânată în aceeaşi măsură şi de încercările scolasticilor de a determina locul ,natural” al corpurilor, formele “perfecte” şi “imperfecte” ale ,mişcării. Scolasticii afirmau, de pildă, ca un corp greu ar cădea pentru că locul lui “natural” ar fi în centrul pământului; fumul se ridică în sus pentru că locul lui este cerul, apa urmează pistonul pompei pentru ca natura se teme de vid etc. Potrivit afirmaţiilor lor, mişcarea în cerc este “perfecta”, cea rectilinie este “imperfectă” şi de aceea corpurile cereşti se mişca potrivit legilor obiective iar corpurile de pe pământ se mişca întâmplător.
Toma din Aquino considera ca sistemul geocentric al lui Ptolomeu este echivalent cu o dogmă religioasă. Potrivit concepţiilor scolasticilor, pământul este centrul fix al lumii în jurul căruia se rotesc, fixate pe sfere aparte, soarele, luna şi cele cinci planete. Ca hotar al universului serveşte cea de-a opta sfera a stelelor imobile, reşedinţa sufletelor celor drepţi şi sfinţi, iar dincolo de aceasta se află însuşi dumnezeu. Fiecare dintre sfere are spirite deosebite care le rotesc.
Omul, creat de dumnezeu “după chipul şi asemănarea sa” se afla în centrul cosmosului, pe pământul imobil. Totul din natură este raportat la el – în semn pozitiv sau negativ. Soarele îi dă lumină şi căldură, ploaia vine să umezească arăturile sale, pisicile sânt create pentru a distruge şoarecii. Cutremurele şi furtunile, distrugătoare sânt trimise de dumnezeu ca pedeapsă pentru păcatele oamenilor şi, pentru îndreptarea lor.
Ordinea invariabilă a lumii imobile şi închistate de ierarhia sa rigidă oglindea in mod strălucit structura societăţii feudale. “Ierarhia este forma ideala a feudalităţii…”, – scriau Marx şi Engels. “Prinţul scolasticii şi teologiei” Toma din Aquino binecuvânta orânduirea exploatării şi inegalităţii sociale. El socotea că este un păcat sa te ridici mai sus de starea ta, deoarece împărţirea în stări este stabilită de dumnezeu. Fiind, un monarhist convins, Toma din Aquino îl socotea pe monarh nu numai drept cârmuitor al statului, dar şi drept creatorul acestuia. Puterea monarhului el o deduce din “voinţa lui dumnezeu”.
Totuşi, după Toma din Aquino, puterii laice îi sunt supuse numai corpurile oamenilor şi nu sufletele lor. Puterea suprema, atotcuprinzătoare, aparţine bisericii. Papa de la Roma, povăţuişte Toma din Aquino, este “locţiitorul lui Hristos pe pământ”, căruia trebuie să-i fie supuşi, ca vasali, toţi stăpânitorii din lume. Întrucât dumnezeu este mai presus decât omul, întrucât sufletul este mai perfect decât trupul, puterea spirituală a bisericii se află mai presus de puterea statului pământesc.
Puterea laică trebuie, la cererea bisericii, să pedepsească fără cruţare pe eretici. Toma din Aquino spunea că dacă stăpânitorii laici pedepsesc pe buna dreptate cu moartea pe falsificatorii de monede, ca şi pe alţi răufăcători, este cu atât mai îndreptăţită pedepsirea cu moartea a ereticilor, atunci când sânt demascaţi ca atare.
Scolastica este, în fond, arta sterilă a disputei argumentării şi clasificării. Conţinutul disputei nu-l interesa aproape deloc sau absolut deloc pe scolastic; pentru el are importanţă numai forma exterioară a “definiţiilor”, “distincţiilor”, subordonărilor, subdiviziunilor etc. Scolasticul nu încearcă să găsească ceva nou, pentru el adevărul este tot ce a fost de mult fixat de religie într-o forma absolută şi imuabilă. Scolastica nu se interesează de ştiinţele naturii. Ea este cu desăvârşire ruptă de experienţă. Scolasticii au discutat multă vreme “dacă cârtiţa are ochi sau nu”, şi au făcut-o fără să se gândească măcar să soluţioneze aceasta disputa simplă, cu ajutorul celei mai simple observaţii.
Elementul preferat al lui Tom era argumentarea verbală pură (“verbalismul”); calea lui – deducţia care aşează un silogism peste altul; reazemul lui – pseudoautoritatea.
Ridicând “arta” lui lipsita de orice valoare la un grad de cizelare şi de rafinament din ce in ce mai înalt, fiind un scolastic înrădăcinat scria tratate întregi consacrate, de pildă:” oare îngerii dorm sau nu ?”,”poate oare dumnezeu a tot puternic să creeze o piatră pe care el însuşi să nu o poată ridica?” ect.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
