Tratatul de la Versailles.

Tratatul de la Versailles din 1919 este rezultatul negocierilor de 6 luni purtate la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a WWI. Tratatul este urmarea armistiţiului semnat cu luni înainte în pădurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. În mai 1919 a fost elaborate textul tratatului de Pace cu Germania. La 7 mai, delegaţia germană a fost invitată pentru a i se înmîna textul tratatului. După studierea proiectului Tratatului de pace, delegaţia germana a formulat obiecţii, redactate în peste 400 de pagini.Germ.protestau împotriva preconizatelor schimbări teritoriale.Ei cereau mandate p/t fostele lor colonii,precum şi admiterea Germ. în Liga Naţiunilor ş.a. În linii mari proiectul Tr. De pace a ramas neschimbat.Reprezentanţii ţărilor învingătoare au acceptat doar desfăşurarea plebiscitelor în Silezia Superioară, Prusia Orientală şi regiunea carboniferă Saar. La 28 iunie 1919, la Versailles, reprezentanţii Germ. au semnat Tr.de pace. Conform Tr., Fr.şi-a restituit Alsacia şi Lorena, provincii pierdute în războiul cu Germ. din 1870-1871. Hotarul dintre Fr. şi Germ. a fost restabilit aşa cum era în iunie 1870. Regiunea Saar trece sub controlul Societăţii naţiunilor, iar exploatările carbonifere erau preluate de francezi pe o durată de 15 ani, după care soarta regiunii urma să fie determinată prin plebiscite. Dea lungul Rhinului se instituia o zonă demilitarizată cu o lăţ.de 50 de km. În scopul întăririi frontierelor răsăritene, Belgia a primit regiunile germane Eipen, Morone şi Molmedi. Danemarca şi-a recuperate o parte din pămînturile pierdute în 1864(Schleswigul). Germ. recunoştea Statul Polonez, cedîndu-i regiunea Poznan, o parte a Sileziei Superioare, regiuni din Prusia Orientală. Polonia a obţinut acces liber la Marea Baltică. Danzingul a fost declarat “oraş liber” sub controlul Soc.Naţiunilor. Germ. i se lua regiunea Memel, care în 1923, a fost cedat Lituaniei. Conform Tr.de pace, Germ.pierde toate posesiunile sale coloniale; ele au trecut în posesia statelor învingătoare .Un articol special interzice Aus. unirea cu Germ. Tr.de la Versailles stabilea (art.231) că Germ este singura ţară culpabilă de declanşarea războiului şi era obligată să plătească despăgubiri de război. Dar la Conf.de la Paris problema reparaţiilor nu a fost soluţionată. Tratatul prevedea crearea Ligii Naţiunilor, un ţel important p/t W.Wilson. Liga Naţiunilor avea să arbitreze conflictele dintre naţiuni înainte ca ele să fi ajuns la război. Nu toate cele 14 puncte ale preşedintelui Wilson au fost realizate, spre exasperarea atît a germanilor, cît şi a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul naţionalităţilor s-a aplicat inconsecvent, doar atunci cînd convenea aliaţilor victorioşi. În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populaţie germană s-a aplicat principiul istoric, nu cel naţional. Satisfacerea revendicărilor din partea Franţei a fost obiectivul principal în acest tratat. Paradoxal, planul lui Wilson a fost respins mai degrabă în ţara sa, decît în Europa, deşi iniţial fusese acceptat. Culmea ironiei a fost că Senatul american nu a acceptat ca America sa adere la L.Naţ. şi după mai multe dezbateri a respins, în martie 1920, statutul Ligii şi, mai mult decît atît, Tr.de Versailles. La Tratat, desfăşurarea complicată a dezbaterilor, s-au făcut evidente mai ales in jurul controverselor, atunci cind s-a luat in discuţie problemele de bază ale edificiului păcii: Societatea Naţ., securitatea Franţei sau problema Rhenană şi reparaţiile de război, ambele provocînd, în cadru Conferinţei, contradicţii puternice între Aliaţi, răsturnări de situaţii cu repercusiuni ulterioare asupra rel. internaţionale.