În urma semnării acordului de alianţă cu Republica Franceză, diplomaţia engleză intenţiona să-l completeze cu un tratat de alianţă cu Imperiul Ţarist. Acest scop era dificil de realizat din cauză că contradicţiile anglo-ruse erau mult mai adânci decât cele anglo-franceze, iar anterior câteva tentative de apropiere anglo-rusă deja au suferit un eşec total. Totuşi, imediat după încheierea războiului ruso-japonez, Marea Britanie a întreprins o serie de paşi pentru a iniţia o colaborare cu Rusia. Astfel, împreună cu Franţa, a acordat, în 1906, un împrumut considerabil pentru Imperiul Ţarist. Revoluţia rusă din 1905 a convins diplomaţia engleză de necesitatea unei colaborări cu Rusia: antagonismul dintre cele două state în Orientul Îndepărtat a fost diminuat într-o anumită măsură de victoria obţinută de Japonia; concurenţa în Orientul Apropiat, de asemenea s-a atenuat puţin din cauză că Rusia şi Marea Britanie aveau acolo un duşman comun-Germania. La fel de fierbinţi rămâneau contradicţiile ruso-britanice din Asia Mijlocie, îndeosebi în Afganistan şi Persia. Deja în timpul conferinţei de la Algessiras diplomaţia britanică a început să cerceteze posibilitatea unui acord anglo-rus. La începutul a.1906, ministru al afacerilor externe al Rusiei a fost numit Izvolskii, care era de orientare antigermană şi care se pronunţa pentru o apropiere de Marea Britanie, deoarece se temea de o nouă ciocnire cu Japonia. El spera, de asemenea că un acord de asemenea gen va permite diplomaţiei ruse să rezolve în favoarea sa probleme strâmtorilor. În martie, 1907, a avut loc vizita flotei ruse în Anglia, în Portsmut. O grupă de ofiţeri ruşi, fiind invitaţi de regele englez, au vizitat Londra. În 1907, contradicţiile ruso-japoneze au înregistrat o nouă acutizare, convingându-l pe Izvolskii de faptul că un acord cu Marea Britanie ar fi cea mai bună metodă de a obţine garanţii împotriva Japoniei. Foreign Office-ul, de asemenea conştientiza necesitatea de a garanta hotarul rus în Orientul Îndepărtat, pentru a putea folosi Rusia împotriva Germaniei. Însă la 30 iulie, 1907 a fost semnat acordul politic ruso-japonez, care ameliora raporturile dintre aceste state. În acelaşi timp a fost semnat şi un acord între Japonia şi Franţa, astfel încât Marea Britanie, Franţa, Japonia şi Rusia au devenit semnatare ale unor acorduri aproape identice. Rămânea doar ca raporturile anglo-ruse să fie reglementate, lucru care avut loc la 31 august 1907. Din partea Imperiului Rus, acordul a fost semnat de Izvolskii, iar din partea Angliei de – A. Nickolson. Acordul făcea referinţă la Afganistan, Tibet şi Persia. Persia a fost împărţită în trei zone: de nord-rusă, de sud-engleză, centrală-neutră. Fiecare parte semnatară se obliga să nu pretindă concesii politice sau comerciale în zona altui stat semnatar al acordului. În zona neutră, fiecare parte îşi păstra dreptul de a obţine concesii, fără a împiedica cealaltă parte să facă acelaşi lucru. Acordul prevedea dreptul de control asupra veniturilor obţinute de guvernul persan în zonele rusă şi engleză. Afganistanul a fost declarat de către Rusia „în afara zonei sale de influenţă” şi se obliga să se consulte cu Marea Britanie de fiecare dată când va avea a anumite contacte politice cu Afganistanul. Şi Rusia şi Marea Britanie se obligau să nu se amestece în afacerile interne ale Tibetului, să nu atenteze la integritatea sa teritorială şi să intre în contact cu autorităţile tibetane, numai prin intermediul guvernului chinez. În ciuda eforturilor depuse de Izvolskii, în conţinutul acordului nu existau menţiuni cu privire la Constantinopol sau strâmtori: Anglia nu oferea Rusiei nici un fel de obligaţii în această privinţă. Importanţa acordului anglo-rus din 1907 constă în faptul că a definitivat procesul de creare a Triplei Înţelegeri, în componenţa Angliei, Franţei şi Rusiei, în opoziţie cu Tripla Alianţă a Germaniei, Austro-ungariei şi Italiei. De asemenea, acest acord a oferit statelor semnatare garanţii în Orientul Îndepărtat, ceea ce avea o importanţă majoră în caz de declanşare a unui război împotriva Germaniei.