Plictisit, Franz Iosif acceptă căsătoria .În 1914 în Austro-Ungaria domnea un împărat în vârstă de 84 ani, Franz Iosif. Această lungă, prea lungă domnie fusese presărată de numeroase drame familiale. Din 1896, urmaşul la tron era arhiducele Franz Ferdinand. La drept vorbind, în copilărie, acest nepot nu fusese deloc pregătit pentru o asemenea eventualitate. Fusese crescut în tradiţionalismul cel mai îngust, nu i se cultivase nici cea mai mică preocupare spirituală. Avea un caracter dintre cele mai rele. Generalul Conrad von Hotzendorf relata că, pe când era foarte tânăr, arhiducele îi spusese într-o zi : “Când o să fiu comandant şef am să fac tot ce vreau, iar dacă cineva îmi va sta împotrivă, o să-l împuşc. ” În 1895 a cunoscut-o pe Sofia Chotek, doamnă de onoare a arhiducesei Isabela, provenită dintr-o familie modestă, şi a îndrăgit-o. Împăratul a fost informat imediat. Pe loc, a emis o părere-verdict : domnişoara Chotek nu putea fi o soţie acceptată pentru moştenitorul tronului. Franz Ferdinand a anunţat, pe un ton liniştit, că va aştepta moartea împăratului, şi apoi se va căsători cu Sofia. În cele din urmă, Franz Iosif acceptă căsătoria, cu condiţia ca Ferdinand să renunţe la orice speranţă de moştenire pentru copiii lui şi ai Sofiei.
Un tunel de agenţi, călăuze şi ştafete
Pentru a înţelege desfăşurarea evenimentelor trebuie să-l părăsim pe arhiduce şi să păşim pe urmele celui care, la Sarajevo, va trage asupra lui, Gacrilo Princip.
S-a născut în 1894, într-o familie săracă. În timpul frecventării şcolii din Sarajevo, în 1913 a aderat la grupul secret “Tinerii bosniaci”, intelectuali hotărâţi să-şi consacre toate eforturile eliberării, prin orice mijloace, a Bosniei de austrieci.
Princip se împrieteneşte cu Danilo Ilici, un învăţător, şi el membru al organizaţiei “Tinerii bosniaci”, care se gândise să-l ucidă pe guvernatorul Bosniei, generalul Potiorek. Manifestând vehement împotriva autorităţilor din Sarajevo, Princip este exmatriculat şi, în aceeaşi zi, porneşte spre Belgrad, pe jos, oraşul care pentru el reprezintă libertatea. Acolo se înscrie la liceu. Intră în legătură cu alţi patrioţi sârbi, întărindu-şi convingerea că datoria unui bosniac este să-l izgonească pe invadator, să lupte împotriva lui. Între Bosnia şi Serbia există un “tunel” – o reţea de agenţi , de călăuze, de ştafete.
Devenind membru al unei alte societăţi secrete, “Mâna Neagră”, Princip îl cunoaşte pe cel mai zelos animator al ei : colonelul Dimitrievici, numit şi colonelul Apis, un organizator de mare valoare. Tot la Belgrad, Princip îşi va reîntâlni o cunoştinţă, pe muncitorul tipograf Ceabrinovici, care împărtăşeşte aceleaşi convingeri.
În Martie 1914, Princip îi dezvăluie lui Ceabrinovici că este hotărât să-l ucidă pe arhiduce. Câteva zile mai târziu, Ceabrinovici află de la prietenii de aşteptata vizită a lui Franz Ferdinand în Bosnia. Îl informează pe Princip. Cei doi hotărăsc pe loc să-l ucidă pe arhiduce şi să acţioneze împreună. Recrutează şi pe un alt tânăr, Grabez, bosniac şi el, coleg de cameră cu Princip.
Princip este de neînduplecat. . .
Important acum este să găsească arme. Şase bombe şi patru revolvere sunt procurate de la un anume Ciganovici. De îndată ce intră în posesia lor, Princip îi scrie lui Danilo Ilici, la Sarajevo, o scrisoare codificată, cerându-i să recruteze şi alţi comjuraţi. Grabez, care pleacă în Bosnia, este însărcinat să-i explice lui Ilici motivul pentru care i se cer aceşti voluntari. În cele din urmă, el va recruta trei.
La 28 Mai 1914, Princip, Ceabrinovici şi Grabez părăaesc Belgradul. Au bani, arme şi cianură : s-a prevăzut că, dacă vor constata că sunt în pericol de a fi prinşi, se vor omorî. Mai întâi călătoresc cu vaporul pe Sava, după care sunt preluaâi de “tunel”. Ceabrinovici, certat cu ceilalţi, îşi continuă drumul singur. Princip şi Grabez sunt conduşi, din releu în releu, până la destinaţia stabilită. La 4 iunie, cei trei conjuraţi se regăsesc la Sarajevo. Ceabrinovici îi informează pe ceilalţi că Franz Ferdinand va fi în oraş la 28 iunie.
În umbră, se pregăteşte atentatul. În cursul nopţii de 26-27 iunie, conjuraţii discută până la ora trei dimineaţa. Se stabilesc punctele cele mai propice pentru atentat. În privinţa itinerarului pe care îl va urma arhiducele, conjuraţii nu au nici cea mai mică îndoială. Traseul exact este indicat în ziare. Ilici consideră că locul cel mai potrivit ar fi cheiul Appel, care duce de la gară la Primărie.
Cortegiul urmează să treacă pe acolo de două ori. Conjuraţii hotărăsc să plaseze pe chei şase conspiratori, împărţiţi în grupuri de câte doi. Fiecare grup va trebui să atace simultan. Dacă unul îşi va rata ţinta, va acţiona grupul următor. Se precizează locul exact, rezervat fiecăruia. În după-amiaza de 27 iunie, între orele 3 şi 4, se distribuie armele celor mai tineri. Fiecare primeşte o bombă şi un revolver. Seara, Ilici va da o ultimă bombă unui alt voluntar.
A doua zo, încă de la ora 9, Princip, având asupra lui bomba şi revolverul, se duce pe cheiul Appel. Ceilalţi îşi ocupă poziţiile. Nu s-au luat multe măsuri de securitate. Pe aprcurs, n-au fost plasaţi decât 120 de poliţişti.
. . . dar ratează deocamdată
Este ora 10 dimineaţa. Împreună cu Sofia, Franz Ferdinand soseşt în gara de la Sarajevo. În gară, oaspeţii sunt primiţi de generalul Potiorek. Arhiducele, soţia lui şi suita lor se îndreaptă imediat apre cele şase automobile care-i aşteaptă. În primul iau loc şeful poliţiştilor însărcinaţi cu paza personală a arhiducelui, precum şi trei ofiţeri din poliţia locală. În al doilea, primarul oraşului şi şeful poliţiei oraşului. În al treilea, se instalează arhiducele şi ducesa. Arhiducele stă pe banca din spate, în stânga ducesei. Generalul Potiorek foloseşte strapontinul din faţa lui Franz Ferdinand, iar locotenent-colonelul Harrach se urcă lângă şofer. Urmează încă trei automobile, care transportă suita arhiducelui.
Vremea este splendidă : un soare torid. Din mulţime se aud aclamaţii, în care predomină urarea tradiţională : “Zivio!”(Trăiască). Pe tot traseul, perechea imperială este aplaudată, i se aruncă flori. Această călătorie atât de controversată pare să fie, totuşi, un succes.
Ucigaşii aşteaptă. Arhiducele va defila printre două rânduri de conspiratori. Iată maşina. Văzând-o apropiindu-se, primul voluntar ezită, căci dintr-o dată un jandarm s-a plasat în spatele lui. Arhiducele este salvat! Al doilea ezită şi el : nu i s-a spus că ducesa va fi şi ea acolo. Are dreptul să ucidă o femeie? Arhiducele este salvat a doua oară! Maşina a trecut. Nimeni n-a tras. Nimeni nu şi-a lansat bomba.
Acum, cortegiul trece prin faţa lui Ceabrinovici. Dintre toţi conspiratorii, era singurul care nu inspira o încredere totală. Princip însuşi îl găsea prea uşuratic. Dar Ceabrinovici, liniştit, îl întreabă pe poliţist : “În care maşină e arhiducele?” ¤ “Într-a treia”.
Cu acelaşi uimitor sânge rece, el scoate din buzunar o grenadă de mână şi loveşte detonatorul de un felinar apropiat. Ştie că sunt necesare 12 secunde. Aşteaptă cât trebuie. După care, cu o mână sigură, lansează grenada în direcţia maşinii arhiducelui.
Şoferul, un ceh, vede un obiect negru zburând în direcţia lui. Instantaneu, sub impulsul unui impuls excelent, accelerează. N-au lipsit decât câţiva centimetri : grenada cade pe capotă, alunecă pe şosea şi explodează sub roata stângă din spate a automobilului următor, rănind vreo douăsprezece persoane. Pavajul este desfundat, geamurile caselor învecinate făcute ţăndări. Doi sau trei stâlpi de electricitate se prăvălesc pe şosea sau pe acoperişurile caselor din apropiere.
Un ordin urlat de Franz Ferdinand opreşte brusc maşina. Această greşeală s-ar putea dovedi fatală. Moştenitorul tronului se ridică în picioare pe scara maşinii, pentru a înţelege mai bine ce s-a petrecut. Pe un ton imperativ, îi cere lui Harrach să se intereseze de răniţi, pe lângă care se agită deja doctorul Fisher. Abia atunci observă Franz Ferdinand că Sofia este rănită la gât. Nu-i decât o zgârietură şi ea se străduieşte să-l liniştească. Dar el se înfurie. Urlă : “La primărie! Cu viteză maximă!”.
Între timp, Ceabrinovici înghite capsula de cianură pe care o avea la el. Apoi se aruncă în râu, de pe la 7-8 metri. Poliţiştii se reped după el, îl ajung, îl găsesc nevătămat şi îl prind. El strigă : “Sunt un erou sârb!”. În timp ce este dus, aşteaptă moartea pe care ar fi trebuit să i-o provoace cianura. În zadar. Otrava nu are nici un efect.
Când s-a oprit automobilul arhiducelui, Princip nu era departe. De ce nu a tras? Nu l-a recunoscut pe Franz Ferdinand şi s-a întrebat : în ce maşină este oare arhiducele? Dar n-a avut timp să rezolve problema : automobilul a demarat în viteză. Princip şi-a ratat lovitura.
Patru ani de suferinţe
La Primărie aşteaptă primarul, înconjurat de consilierii municipali. De îndată ce-l vede pe arhiduce, primarul îşi începe discursul, pregătit de mult şi care urmează să marcheze momentul suprem din viaţa lui.
Furios, arhiducele îl întrerupe : “Domnule primar, la ce bun acest discurs? Vin la Sarajevo într-o vizită prietenească şi mi se lansează o bombă! E nedemn. . .
Cu gura căscată, nefericitul primar parcă fusese lovit de trăsnet. Ducesa face un pas înainte, şopteşte câteva cuvinte la urechea lui Franz Ferdinand. Acesta pare să şovăie, apoi zice mai calm : “Acum vă puteţi continua discursul”. Primarul se supune cât poate mai bine. Ajunge, în fine, la capătul încercării. Conform programului, arhiducele trebuie să-i răspundă. Îl caută pe şambelanul care urma să-i predea textul alocuţiunii. Nu e acolo, pentru simplul motiv că se afla în maşina sub care explodase grenada! Trec minute lungi de aşteptare. Cu sufletul la gură, apare în fine şambelanul. Arhiducele îi smulge hârtiile şi tresare : foile sunt mânjite cu sângele ofiţerilor răniţi.
Franz Ferdinand citeşte textul pregătit şi, ajuns la concluzie, improvizează. Mai adaugă, în sârbo-croată, o frază pe care a învăţat-o pe dinafară : “Vă rog să transmiteţi urările mele cele mai sincere populaţiei acestei frumoase capitale şi vă asigur de bunăvoinţa mea inalterabilă. “
Puţin mai târziu, arhiducele îl va întreba pe Potiorek : “Credeţi că nu vor mai avea loc atentate împotriva mea?”. Guvernatorul exclamă : “Orice pericol a trecut!”.
Sugerează totuşi o modificare a itinerarului anunţat. Programul vizitei oficiale prevede ca arhiducele să meargă la Muzeu, unde îl aşteaptă membri ai guvernului. Pentru aceasta trebuie să treacă pe strada Franz Iosif, deosebit de îngustă. Potiorek preconizează acelaşi parcurs ca la sosire, de-a lungul cheiului Appel, care trebuie să fie pustiu acum. Astfel se va îndepărta orice risc.
Arhiducele acceptă, exprimându-şi doar dorinţa de a trece pe la spitalul militar,să-i salute pe ofiţerii răniţi.
Este ora 10.45 când cortegiul părăseşte Primăria. Ca la venire, arhiducele şi soţia sa se urcă în al treilea automobil. Locotenent-colonelul Harrach stă în picioare pe scara maşinii, de partea fluviului.
Automobilele trec în viteză pe cheiul Appel. Şoferul arhiducelui constată că, contrar instrucţiunilor primite, primele două automobile cotesc la dreapta şi intră în strada Franz Iosif. De ce această mişcare greşită? Dintr-o eroare? Trebuie să credem că a fost intenţionată? Nimeni n-a aflat vreodată. Şoferul arhiducelui e pe punctul de a-i urma, pe când Potiorek strigă : “Stai!N-ai luat-o bine. Trebuie să mergem pe cheiul Appel!”
Şoferul frânează brusc. Opreşte maşina în faţa unei măcelării, lângă trotuar, unde mai este adunată o mică mulţime. Şi în aceasta se află Princip. El înaintează. Va spune că la început intenţiona să lanseze bomba. Dar, în mijlocul mulţimii, cum s-o scoată din buzunar, fără să fie văzut? Ia deci revolverul. Îl îndreaptă asupra maşinii. Nici măcar nu ocheşte. Va mărturisi că, în momentul în care a tras, a întors capul. Un poliţist îi vede gestul, se repede. Primeşte în genunchi o lovitură de picior, care îl dezechilibrează : a intervenit un complice. Princip apasă pe trăgaci.
Îngrozit, Potiorek îi vede pe arhiduce şi pe soţia sa clătinându-se pe banchetă. Guvernatorul strigă şoferului să pornească. Automobilul aleargă în mare viteză. Cu batista lui, Harrach şterge sângele care se prelinge de pe buzele arhiducelui.
Ducesa a fost lovită de un glonţ care, traversând peretele maşinii, i-a intrat în partea dreaptă a corpului. În ce-l priveşte pe arhiduce, glonţul a străpuns gulerul mantalei, a secţionat vena jugulară şi s-a fixat în coloana vertebrală.
Dar Princip?Mulţimea furioasă s-a năpustit asupra lui, l-a bătut, l-a aruncat la pământ, l-a călcat în picioare. Poliţiştii l-au lovit cu sabia. E rănit grav. Pierde sânge din abundenţă. Cei din jurul lui sunt convinşi că nu va supravieţui. Se înşeală.
Toţi conjuraţii, cu excepţia unuia, vor fi arestaţi. Princip, Ceabrinovici şi Grabez au împlinit 20 de ani. Datorită vârstei lor, nu vor fi condamnaţi decât la 20 de ani de închisoare. În schimb, cinci dintre complicii lor, printre care Danilo Ilici, sunt destinaţi spânzurătorii. Alţii vor îndeplini lungi sentinţe de închisoare.
Princip, Ceabrinovici şi Grabez vor fi aruncaţi într-o fortăreaţă. Sunt legaţi în lanţuri, stau într-un frig cumplit, abia primesc de mânacre. Ceabrinovici va muri primul, în 1916. Doi ani mai târziu, Grabez şi Princip, roşi de tuberculoză, îl vor urma în mormânt.
Când, în noua Europă, va fi creată Iugoslavia – visul vieţii lor! – trupurile vor fi căutate şi înmormântate cu mare cinste, iar ei vor fi preamăriţi ca eroii unităţii naţionale.
Astăzi încă, la Sarajevo, o dală încastrată în trotuar, chiar acolo unde stătea Princip când a tras, poartă, gravate în granit amprentele încălţămintei lui. Într-o lungă inscripţie cu litere chirilice, o placă evocă împrejurările atentatului.
De îndată ce află evenimentul, Austria adresează Serbiei ultimatumul. Serbia intră în război. Începe apoi jocul implacabil al alianţelor. Patru ani de război. Şi de înfiorătoare suferinţe.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
