Suveranitatea deplină a unui stat maritim asupra teritoriului său se exercită până la limita exterioară a mării teritoriale, dincolo de care începe marea liberă. Nevoile de securitate ale unor state, sau de realizare a unor interese proprii şi în anumite porţiuni de mare situate dincolo de limita exterioară a mării teritoriale au dus la apariţia şi consacrarea unor zone speciale în care statele sunt îndrituite să exercite anumite atribute ale suveranităţii lor.
Aceste zone sunt: zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă.
Zona contiguă
Este porţiunea din mare care se întinde dincolo de limita exterioară a mării teritoriale până la o distanţă de 24 mile marine de la liniile de bază spre larg, în care statul riveran are anumite drepturi exclusive, precis determinate.
În acest spaţiu statul riveran este îndreptăţit să exercite controlul pentru prevenirea încălcării legilor şi regulamentelor sale din domeniile vamal, fiscal, sanitar şi al regimului de frontieră. Statul riveran poate lua orice măsuri de prevenire şi de sancţionare a încălcării legislaţiei proprii în aceleaşi condiţii ca şi în teritoriul său naţional, dar numai în domeniile menţionate.
Din punct de vedere istoric, la originea zonei contigue stau zonele în care anumite puteri maritime şi-au rezervat încă din secolul al XVIII-lea unele drepturi de control exclusiv în domeniul vamal, apoi şi în alte domenii, pentru protejarea mai bună a intereselor lor, în condiţiile în care marea teritorială nu depăşea 3 km în lărgime.
Platoul continental
Sub aspect geologic platoul continental reprezintă prelungirea în pantă sub apele mării a ţărmului unui stat riveran pâ nă la zona abruptă.
Sub aspect juridic Convenţia asupra dreptului mării din 1982 defineşte platoul continental ca fiind solul şi subsolul spaţiilor submarine care se întinde dincolo de limita exterioară a mării teritoriale de-a lungul prelungirii naturale a teritoriului terestru până la limita exterioară a taluzului continental, sau până la o distanţă de 200 mile marime măsurată de la liniile de bază ale mării teritoriale acolo unde limita exterioară a taluzului continental nu ajunge până la această distanţă.
În situaţia în care taluzul continental se întinde pe distanţe pe distanţe foarte mari, de multe sute de kilometri, aceeaşi convenţie stabileşte că platoul continental nu poate depăşi 350 de mile de la linia de bază sau de 100 km dincolo de punctul în care adâncimea apei atinge 2500 m.
Delimitarea platoului continental se face, în limitele stabilite de convenţia menţionată, de către fiecare stat riveran pentru zona sa.
Între statele vecine sau între ţările situate faţă în faţă delimitarea se face prin acordul părţilor în temeiul dreptului internaţional, cu condiţia ca soluţia la care s-a ajuns să fie echitabilă.
Consacrarea juridică a platoului continental a apărut şi s-a impus după al doilea război mondial, atunci când perfecţionarea mijloacelor tehnice de exploatare a resurselor submarine (flora şi faună, zăcăminte de ţiţei şi gaze sau metalifere) a trezit interesul pentru valorificarea de către statele dezvoltate a unor asemenea resurse.
Regimul juridic al platoului continental s-a conturat la început ca o practică unilaterală a unor state, care a căpătat caracter de cutumă, iar apoi a fost consacrat în cadrul „Convenţiei asupra platoului continental” semnată la Geneva în 1958, de unde a fost preluat în Convenţia asupra dreptului mării din 1982.
Pe platoul continental statul riveran exercită drepturi suverane de explorare şi exploatare a resurselor sale naturale.
Nici un alt stat nu poate dobândi drepturi asupra platoului continental fără consimţământul expres al statului riveran. Totuşi, statul riveran nu poate împiedica un alt stat de a instala şi a utiliza conducte şi cabluri submarine în perimetrul platoului său continental. Traseul acestora se stabileşte, însă, împreună cu statul riveran.
Drepturile statului rinveran în platoul său continental nu depind de ocuparea efectivă sau de vreo declaraţie expresă din partea acestuia.
Drepturile asupra platoului continental nu pot aduce atingere mării libere de deasupra acestuia şi nici spaţiului aerian respectiv, care rămân în afara oricărui drept de suveranitate.
Statul riveran este ţinut să exploateze platoul său continental fără ca prin aceasta să se stânjenească navigaţia liberă sau să se aducă atingeri grave resurselor biologice ale mării.
El poate să construiască sau să implanteze insule artificiale sau alte instalaţii destinate explorării şi exploatării resurselor din zonă şi să stabilească în jurul acestora zone de securitate de până la 500 m, cu condiţia ca ele să nu fie amplasate în locuri ce ar stingheri utilizarea normală a căilor de navigaţie.
Zona economică exclusivă
Conceptul de zonă economică exclusivă este de dată recentă, el apărând după 1946 când unele state sudamericane, interesate în protejarea resurselor lor piscicole, au instituit anumite zone de protejare a pescuitului în dreptul litoralului lor, dincolo de marea teritorială, pe distanţe variabile de până la 200 mile marine în largul oceanului. Asemenea zone au fost ulterior stabilite şi de alte state, în special din Asia şi Africa. Pe cale convenţională acest drept a fost consacrat prin „ Convenţia asupra dreptului mării” din 1982, ca una din cele mai importante noutăţi aduse de această convenţie.
Zona economică exclusivă este o porţiune a mării libere care se întinde spre largul mării pe distanţă de 200 mile marine de la linia de bază de la care se măsoară marea teritorială.
Zona economică exclusivă nu face parte din teritoriul naţional al statului riveran.Ea este supusă jurisdicţiei acestuia numai în ce priveşte unele drepturi economice de exploatare a resurselor.
În zona economică exclusivă statul riveran are drepturi suverane în ce priveşte explorarea şi exploatarea, conservarea şi gestionarea resurselor naturale, biologice şi nebiologice, ale mărilor şi oceanelor.
Liberatea de navigaţie, de survol şi de aşezare a cablurilor şi conductelor submarine, pe care o au toate statele lumii în marea liberă trebuie să fie respectată în acestă zonă.
Statul riveran poate construi şi utiliza în zonă insule artificiale, instalaţii şi lucrări în scop economic şi este singurul în drept să autorizeze şi să reglementeze construirea şi utilizarea unor asemenea instalaţii de către alte state.
El are, de asemenea, dreptul de a desfăşura cercetarea ştiinţifico-marină în zonă şi de a stabili măsurile de conservare a mediului marin, celelalte state având nevoie pentru asemenea activităţi de autorizarea sa.
Statul riveran poate desfăşura în zonă activităţi de pescuit, dar şi alte activităţi de exploatare şi de explorare în zonă în scopuri economice, cum ar fi producerea de curent prin utilizarea apei, a curenţilor marini şi a vântului etc. In privinţa pescuitului, statul riveran poate stabili volumul total al capturilor de peşte, volumul propriei sale capturi şi, prin acorduri cu alte state, cotele de pescuit ale acestora în zonă, acordând în această privinţă un regim preferenţial ţărilor fără litoral şi celor dezavantajate economic, aşa cum se recomandă în cuprinsul Convenţiei din 1982.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
