Comisia Electorală Centrală (CEC)a adoptat o hotărâre prin care a obligat  Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) să plătească 76.000 de lei în bugetul de stat, într-un termen de șase luni. Asta după ce, în timpul campaniei pentru scrutinul prezidențial din 2016, la 14 septembrie 2016 pe contul formațiunii a fost transferată suma de 100.000 de lei, în două tranșe a câte 50.000 de lei.Transferul a fost realizat de către întreprinderea mixtă Moldavian Airlines SRL.

PARTIDUL ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE CALIFICĂ DECIZIA CEC DREPT ÎNCERCARE DE DISCREDITARE A PARTIDULUI

Partidul Acțiune și Solidaritate a luat act de hotărârea de astăzi a Comisiei Electorale Centrale, prin care PAS a fost somat să întoarcă la buget 76 mii de lei. Calificăm această deciziei ca fiind o încercare de discreditare a PAS, or partidul a plătit deja o bună parte din această datorie și, totodată, s-a arătat dispus să întoarcă eșalonat toată suma. Însuși CEC a recunoscut că până în prezent PAS a făcut 8 plăți, adică a dovedit buna sa credință, fapt care excludea necesitatea adoptării unei somații în vederea obligării PAS de a achita suma restantă.
Reamintim că cele 100 de mii de lei pe care PAS i-a acceptat în campania prezidențială și pe care acum trebuie să-i verse în buget provin dintr-o donație transparentă efectuată de o companie cu capital străin. La momentul acceptării acelei donații, nu cunoșteam despre faptul că compania donatoare este cu capital străin.
Această decizie dovedește și faptul că organul electoral suprem aplică deliberat standarde duble. În acest context, amintim faptul că CEC a refuzat să someze Partidul Democrat să întoarcă la buget peste 47 milioane de lei, după ce democrații au încălcat Regulamentul aprobat de CEC și au acceptat donații în numerar peste plafoanele maxime stabilite.
Partidul Acțiune și Solidaritate este unica formațiune politică care urmează un model democratic de finanțare, prin sume mici donate de la mulți cetățeni și unicul partid care publică rapoarte lunare de cheltuieli și venituri.

CEC obligă Partidul Acțiune și Solidaritate să plătească 76.000 de lei în bugetul de stat

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships