Probabil descrierea acestui cadru ar trebui începută cu dezintegrarea sistemului bismarkian după retragerea sa de la putere în GER. În ultimul său an la cârma Imperiului principala sarcină se punea de a reînnoi sau nu Tratatul de Reasigurare germano-rus. Existau m/multe argumente pro şi contra, iar Ţarul optase “pentru”. Dar răspunsul germanilor a fost un refuz. Această decizie a încoronat şi aşa grelele relaţii germano-ruse dinainte d 1890, o consecinţă a faptului că Parisul preluase rolul Berlinului de finanţare a RU. FR era nerăbdătoare d a ieşi din izolareaîn care o încătuşase Bismark. Dar FR şi RU aveau puţine interese comune. RU era la fel de neinteresată d revanşismul franceu pe cât FR era de expansiunea Central-Asiatică a RU, urmată de fricţiuni ruso-britanice. Ţinta rivalităţii franceze până la 1904, era, de altfel, tot Anglia, dar aceasta era concentrată pe Africa, unde RU nu prea avea interese. Unicul punct comun al legăturii franco-ruse era frica ambelor de GER, care în cazul RU putea reieşi din Alianţa austro-germană. Conecţiunea franco-rusă a început cu o serie de împrumuturi, chiar de la 1888. următorul pas a fost procurarea de cătreRU a unui stoc de armament francez – 1889, urmat de discuţii/negocieri militare, elaborarea unui plan de colaborare în acest domeniu. Ţarul era puţin atras de această republică, dar a subsemnat rezultatele negocierilor militare, în timp ce francezii aveau neînţelegeri: considerând că alianţa e fără dimensiune politică, nu necesită o ratificare în Parlament. Dar din 1893 putem vorbi deja d existenţa unei alianţe franco-ruse.La fel ca multe alte acte din această perioadă, alianţa era defensivă, iar conţinutul – secret. Dar situaţia în această eră era foarte schimbătoare, şi ţintele rivalităţilor europene s-au transferat înafara Europei. Ruşii au fost chiar mulţumiţi de fricţiunile franco-britanice în 1893 în Asia de SE. Dar acestea s-au aplanat, formând Siamul(Thailanda) drept stat-tampon independent între zonele lor de influenţă. Cea m/importantă turnură/schimbare diplomatică la înc.XX a fost cea din relaţiile anglo-franceze. Fashoda l-a convins pe Delcasse (PM) că FR are nevoie de eliminarea rivalităţii tradiţionale cu Anglia. În această misiune a fost susţinut cu agilitate de Paul Cambon, ambasadorul său la Londra. Acesta a găsit urechi receptive şi în M.Brit. Spre deosebire de germani, francezii nu au insistat asupra unor obligaţii politice din partea Angliei. Discuţiile anglo-franceze au rezultat în Antanta Cordială (Înţelegere C.) în 1904. Prin aceasta, FR cădea de-acord să renunţe la pretenţiile asupra EGY, iar M.Brit în schimb sancţiona ambiţiile FR în Maroc; plus un număr de neînţelegeri minore au fost aplanate. Înţelegerea nu conţinea careva aluzii la o alianţă, era un document public cu clauze secrete ataşate. Importanţa acestui act în 1904 era inapreciabilă, putând fi şi un flirt de moment. Dar evenimentele următoare au dovedit contrariul – făcând din ea începutul unui nou capitol în afacerile europene. Britanicii şi francezii au continuat să aibă multe diferenţe, dar ceea ce a dat soliditate Antantei a fost faptul fundamental că cele 2 state s-au văzut plasate într-o poziţie similar defensivă vis-a-vis de puterile în ascensiune. Iar la direct vorbind, seriozitatea uniunii acestor state membre ale 3ENT s-a dovedit anume în situaţiile de criză –“prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte” – în I criză marocană, când provocarea înscenată de GER nu a reuşit să rupă legătura franco-britanică, ci, din contra, acestea s-au ţinut tari împreună, ba, mai mult, RU aflându-se în tabăra anti-germană, se apropie şi de Anglia, pt ca în 2 ani să se alăture Antantei. Şi într-a doua criză marocană liantul franco-britano-rus s-a dovedit rezistent provocărilor germane. Despre aderarea RU: RU era îngrijorată de construcţia liniei ferate Baghdadiene, şi, încă m/mult – de primele infiltrări germane în Persia (Iran). Se temea d o colaborare anglo-germană în Or.Mijl din contul său, şi au decis încheierea unui compromis cu ambele ţări. Izvolskii –noul MAE rus după 1906, constată că RU are nevoie d un teritoriu neutru la hotarul său caucazian, şi în schimbul acestuia ar fi admis şi construcţia căii ferate şi ar fi mers la compromis pt împărţirea sferelor d influenţă în Persia. În acest fel, în 1906 ruşii anulează convenţiile anti-britanice încheiate cu FR în 1900 şi 1901, apoi negociază alianţa cu M.Brit, fără a o îndrepta împotriva GER. Înţelegerea practic se referea doar la Persia. Izvolskii a ridicat problema deschiderii Strâmtorilor(neavând nici flotă la M.Neagră), dar Graz a declarat că „această înţelegere va avea un efect aşa de binefăcător asupra o.p., că această întrebare va fi foarte uşor de rezolvat la următoarea reuniune”. În Anglia Antanta a prmit o reacţie negativă de la cercurile radicaliste, care nu priveau cu ochi buni nici RU nici FR. O mică sciziune între cele 3 a putut fi observată la sfârşitul celui de-al 2a război balcanic, atunci când s-a dovedit că RU susţinea BUL, iar FR şi M.Brit susţinuseră recuperarea de către Imp.Otoman Adrianopolului ocupat de bulgari.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
