Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare”. Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ – societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis” al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate. Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia fiecare persoana este supusa in exercitarea drepturilor sale unor ingradiri prevazute de lege ,,in scopul recunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor altora si in scopul satisfacerii exigentelor juste, cerute de morala, de ordinea publica si de bunastarea generala intr-o societate democratica”.
De notat ca in lumea contemporana institutia drepturilor omului reprezinta o cerinta majora si ca in timp conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective, in prezent institutia fiind deosebit de complexa. Se poate vorbi chiar de un proces al elaborarii drepturilor omului pe plan international, dat fiind substantialele dezvoltari ale acestora, determinate in principal de adoptarea a numeroase conventii internationale. Se poate aprecia ca institutia are un caracter bivalent, fiind in acelasi timp si o ,,institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale ale unei tari sau alteia, afectand un numar considerabil de ramuri de drept
De subliniat, dincolo de aceste aspecte, cauza lor determinanta, respectiv esenta stiintei drepturilor omului, aceea de a fi ,,ramura speciala a stiintelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni in functie de demnitatea umana, determinand drepturile si facultatile al caror ansamblu este necesar infloririi personalitatii fiecarei fiinte umane”