Rolul ONG în relaţiile internaţionale. Corporaţiile Transnaţionale.

In ultimii ani, globalizarea comunicatiilor a incurajat ONG sa faca trecerea “de la local la global”. Aceasta larfire a cimpului de actine a fost dictate de nevoia de a gasi cai mai eficiente de promovare a valorilor si a intereselor specifice fiecarei ONG, iar procesul nu este nici general, nici uniform. In multe cazuri, organizatiile promoveaza o agenda specifica “interna”, ceea ce le ofera mai putine stimulente pentru internationalizarea sau transnationalizarea activitatii. In anumite situatii insa, o ONG deja consolidate pe plan intern poate alege, ulterior, sa formeze o OING sau sa particip in cadrul acesteia. Exista si organizatii care incep prin a se implica in activitati transfrontaliere, abia ulterior descizindu/si sectiuni in strainatate. In fine, unle ONG pot utilize mecanismele create de organizatiile guvernamentale pentru a aincerca sa influenteze politicile publice ale autoritatilor nationale. O alta posibilitate este aceea ca, in contextual demersurilor pe plan intern, o ONG sa solicite sprijinul unor guverne si ONG din strainatate. Prin contrast, alte ONG pot decide inca din start ca ar fi mai eficiente daca ar lua forma unor organizatii transnationale si, in consecinta, isi creeaza sectiuni in mai multe tari. De altfel, accelerarea procesului de “internationalizare” a ONG a fost considrabil favorizata de optiunea OIG de a cfrea mecanisme de consultare institutionalizata cu sectorul neguvernamental. Daca, la nivel global, ONU a conturat un mecanism al politicii globale acre imputerniceste actorii neguvernamentali, un proces similar se manifesta si la nivel regional, cu precadere in Uniunea Europeana. Pe masura ce Comisia Europena sau parlamentul European si/au sporit competentele in diverse arii tematice, era de asteptat ca ONG sa caute inluentarea procesului politic din UE. O companie sau corporatie transnationala (CTN) este acea companie care detine sucursale sau subsidiare in afara tarii de origine. Aceasta exigenta are scopul de a individualiza sfera mai restrinsa a CTN in rapor cu multitudinea de companii care intra in relatie cu actori politici din strainatate – de exemplu, o companie care desfasoara activitati de import-export poate intrprinde activitati transnationale de lobby pe linga guverne straine. Corporatiile transnationale sunt prezente mai vechi pe scena internationala, dar epoca postbelica a marcat cresterea dramatica atit a numaruliu de CTN, cit amai ales a ponderii lor in economia mondiala. Flexilibilitatea sporita a corporatiilor le asigura avantaje in negocierile cu autoritatile birocratyice ale statelor: ele pot transfera usor bani, tehnici de productie si chiar forta de munca inspre state cu regimuri inbestitionale mai favorabile. De mai bine de trei decenii, studiul relatiilor internationale a fost marcat de interferente cu economia politica internationala, iar acest lucru a favorizat, printre altele, si dezvoltarea unui set consistent de teoretizari privind CTN si efectele lor asupra raporturilor internationale. Dincolo de particularitatiele fiecaruia in ceea ce priveste definirea actorilor, se recunoaste capacitatea CTN de a provoca consecinte pe arena internationala. O recunoastere a calitatii lor de actori a venit si din interiorul scolii realiste, cu precadere de la cercetatorii intersati de economia politica internationala. Totusi, realistii au evidentiat faptul ca CTN nu pot fi considerate total autonome in raport cu guvernele statelor de origine. Astfel curentul globalist vede in CTN rivali seriosi ai statelor, daca nu chiar invingatori siguri in acest duel. Modelul “corporatiei dezlantuite” care sfideaza autoritatea etatica si isi impune propriile reguli asupra pietelor si a politicilor economice nationale este un produs de rpim rang al teoretizarilor globaliste. La cealalta extremitate a spectrului, scepticii readuc in atentie argumente in sprijinul tezei ca nu asistam la o schimbare calitattiva in relatiile internationale, iar exagerarea rolului CTN poate conduce la pierderea din vedere a modalitatilor remarcabile prin care statul-natiune se adapteaza, isi extinde competentele si chiar se intareste, in noile conditii globale.