Cercetătorul american M. Kaplan, bazînduse pe teoria generală a sistemelor şi analiza sistematică, el construieste modele teoretice abstracte, menirea acestora fiind intelegerea mai buna a realităţii internaţionale. Reeşind din faptul că analiza sistemelor internaţionale(SI) presupune studierea modalităţilor şi condiţiilor în care aceste sisteme există sau se transformă în sisteme de alt tip, Kaplan îşi pune întrebarea, de ce un sistem sau altul, se dezvoltă, cum el funcţionează, din ce cauză aceste sisteme îşi pierd funcţionalitatea? Kaplan include în SI 6 tipuri de sisteme: 1) “sistemului unicului veto” în care fiecare actor are posibilitatea să blocheze sistemul, folosind anumite surse de şantaj. În acelaş timp fiecare are posibilitatea să opună rezistenţă şantajului dat, necătînd la ceea cît de puternic este statul care-l foloseşte. Orice stat are posibilitatea să se apere de la orice oponent. Situaţia dată se poate crea de ex. în cazul răspîndirii peste tot a armei nucleare. 2) “sistemul balanţei de putere” se caracterizează prin multipolaritate. După Kaplan, în sistemul dat trebuie să existe nu mai putin de 5 superputeri, dacă nr. acestora este m mic de 5 există riscul de transformare a sistemului în bipolar. 3) “Sistemul bipolar flexibil” aici coexistă actorii, statele şi noi tipuri de actori- uniuni şi blocuri de state, actori universali( organizaţii internaţionale). În dependenţă de la organizarea internă a celor 2 blocuri care formează sistemul, există m multe variante a Sistemului bipolar flexibil. El poate fi ierarhirizat şi autoritar, cînd dorinţa liderului coaliţiei se impune aliaţilor săi. Şi ea poate fi neierarhizată, dacă linia blocului se formează prin calea consultaţilor reciproce dintre statele autonome mult unul faţă de altul. 4) “Sistem bipolar aspru” îi este caracteristic aceiaşi configurare, ca şi sistemului precedent, sunt organizate strict în mod ierarhic. Actorul universal joacă un rol destul de redus şi nu este în stare să influienţeze un bloc sau altul. În limita ambelor poluri se efectuiază rezolvarea efectivă a conflictelor, formarea direcţiilor comportamentului diplomatic, folosirea puterii în limite reduse. 5) “Sistemul universal” corespunde federaţiei, presupune că actorul universal ocupă un loc principal, că un loc important săl aibă omogenitatea politică a mediului internaţional şi se bazează pe solidaritatea actorilor naţionali şi actorilor universali. De ex. în cazul în care rolul ONU va creşte în defavoarea suveranităţii statale, ONU ar avea în această situaţie o competenţă în rezolvarea conflictelor şi menţinerea păcii. Aşa sistem presupune prezenţa în domeniile, politic, economic şi administrative a sistemelor dezvoltate de integrare. Un rol deosebit în acest sistem îl are actorul universal care are dreptul să stabilească statutul ţărilor şi să le acorde resurse. Relaţiile Internaţ. Funcţionează în baza condiţiilor, actorului universal îi revine rolul şi el răspunde p/t respectarea acestor condiţii. 6) “Sistemul ierarhic” care presupune o guvernare globală. Statul naţional îşi pierd în acest sistem importanţa sa, devenind simple unităţi teritoriale şi orice iniţiativă din partea lor se interzice. Conceptul lui Kaplan în literature de specialitate este apreciat foarte critic- în primul rind p/t caracterul speculative şi distanţarea de la adevărul real. Dar totodată se mai apreciază, că este o primă încercare de o cercetare serioasă destinată în special p/t problemele SI cu scopul de a depista legile funcţionalităţii sale şi schimbării.Una din principalele ideii pe care se bazează conceptual lui Kaplan este ideea, că rolul de bază p/t a studia regulile,legile SI îl are structura sa, aceasta idee este susţinută de mai mulţi cercetători. Conform acestei idei activitatea necoordonată a statelor conducînduse de ideile şi interesele sale, formează SI specificul căruia este dominarea unui nr. redus de state puternice, şi structura căruia stabileşte comportamentul tuturor actorilor. După spusele lui Kaplan sistemul multipolar conţine un şir de riscuri, de ex. riscul de răspîndire a armei nucleare, dezlănţuirea conflictelor dintre actorii mici. Dar acestea nu se pot compara cu pericolele în sistemul bipolar care este mult mai periculos, deoarece el se caracterizează prin tendinţa ambelor puteri la expansiunea mondială, presupune o luptă permanentă între cele 2 blocuri- sau p/t păstrarea poziţiilor sau p/t reîmpărţirea lumii. Referitor la transformarea SI legea de bază ar fi legea corelaţiei dintre polaritatea şi stabilitatea SI. Kaplan menţionează despre caracterul nestabil ar sistemului bipolar şi flexibil.Dacă el este bazat pe blocuri neierarhizate, atunci acest sistem evoluţionează întrun sistem multipolar. Dacă se îndreaptă spre ierarhia ambelor blocuri, atunci are tendinţa să se transforme sau în sistem bipolar aspru sau în sistem ierarhic internaţional. În sistemul internaţional flexibil există riscul alinierii celor nealiniaţi; riscul supunerii unui bloc altuia; riscul războiului total, care poate duce la un sistem ierarhic sau la anarhie. Disfuncţiile în interiorul blocului se exclude, dar apar contradicţiile între blocuri.Condiţia de bază a stabilităţii sistemului bipolar după Kaplan este echilibrul puterii. Iar dacă apare al 3 bloc acesta poate duce la debalansarea serioasă şi riscul prăbuşirii sistemului.