Noua criză orientală apăruse de data aceasta spontan şi nu în rezultatul intrigilor marilor puteri. Criza fusese generată de această dată de Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina. În preajma răscoalelor, aici domina o atmosferă destul de tensionată. Erau o serie de motive care menţineau acea stare care apoi a provocat răscoalele: exista acea ,,supărare istorică’’, discriminarea naţională şi religioasă, dar şi exploatarea economică a statelor din Balcani. Cu toate că erau promise anumite reforme în special p/u a uşura viaţa ţăranilor, acestea aşa şi nu au apărut. Principalii moşieri rămâneau să fie otomani, iar cei ce prelucrau pământurile erau băştinaşi. De aici au apărut nemulţumiri şi probleme de ordin naţional şi confesional. Nu doar factorul intern a dus la acele răscoale ci şi poziţia slabă a Imperiului Otoman. Visteria otomană chiar dacă primise un credit de 200 mln lire sterline, oricum era mereu goală. Cei din armată dar şi din aparatul de stat nu primise bani deja câţiva ani. Administraţia şi judecătoria la fel se aflau în haos. Imperiul Otoman slăbise şi mai mult din cauza armatei slabe şi haosului intern. De această situaţie au vrut să profite statele din Balcani care trecuse la nivelul dezvoltării capitaliste şi nu mai doreau să suporte condiţiile otomane. Acum aceste state îşi doreau independenţa care iar fi permis libera dezvoltare. Totuşi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani a întâlnit nemulţumirea marilor puteri din Vest care doreau menţinerea statu-quo-ului. Atât Austruo-Ungaria cât şi Rusia au căutat să profite în urma acestor răscoale. Austruo-Ungaria tindea la o expansiune economică în Balcani dar şi dorea anexarea Bosniei şi Herţegovinei. De asemenea urmărea ca în sudul său să nu existe un stat mare şi puternic. Rusia spera ca sub pretextul apărării slavilor şi creştinilor de aici (ca urmare şi susţinerea răscoalelor) să-şi mărească influenţa în peninsulă.