După capitularea Franţei şi reducerea capacităţii de ripostă a Marii Britanii, Hitler a avut iluzia că a obţinut “libertatea” de actiune. Ca urmare la 18 septembrie 1940, a fost aprobat planul “Barbarossa” de acţiune în Est. El prevedea distrugerea forţelor sovietice din zonele apusene ale URSS şi cucerirea centrelor vitale. Iniţial invazia a fost planificată pentru “primăvara anului 1941” însă din cauza lui Mussolini care a determinat Germania să intervină în Balcani şi să întârzie aplicarea planului Barbarossa.La 22 iunie 1941, la orele 3.30 s-a declanşat atacul asupra URSS. România şi Finlanda au intrat în război pentru a elibera teritoriile anexate de URSS. Forţele germane deţineau nu numai superioritatea în oameni şi tehnică ci şi o experienţă de război de aproximativ doi ani. În extremitatea nordică unde au acţionat forţe germane şi finlandeze sub comanda feldmareşalului von Lech şi aripa stângă a grupării “Centru” comandate de feldmareşalul von Bock au înaintat în 18 zile si au ajuns aproape de Leningrad. Lovitura principală a fost dată de forţele comandate de von Bock în Bielorusia care până la 9 iulie au reuşit să cucerească Minskul şi cea mai mare parte a teritoriului bielorus. Grupul de armate “Sud” sub comanda feldmareşalului von Rundstedt a acţionat în direcţia Kiev. La aripa de sud a acestui grup au acţionat trupele române sub comanda directă a generalului Ion Antonescu cu misiunea de a elibera Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Prin declanşarea planului “Barbarossa” la 22 iunie A.Hitler a surprins URSS care era gata mai mult de un razboi de ofensiva decit de unul de aparare. Dacă pe plan militar URSS a fost la un pas de catastrofă pe “frontul diplomatic” a repurtat succese. La 22 iunie 1941 premierul britanic W. Churchill a condamnat atacul asupra URSS şi a declarat că o va sprijini în lupta cu Germania. Două zile mai târziu SUA a făcut o declaraţie asemănătoare. Prin negocieri şi tratate bilaterale se vor pune bazele Coaliţiei Naţiunilor Unite. La 12 iulie 1941 la Moscova a fost semnat Acordul sovieto- britanic ce prevedea ajutorul reciproc şi obligaţia că nici una din părţi să nu încheie pace separată cu Germania. La 24 septembrie1941 URSS adera la Carta Atlanticului.Un rol important la avut Conferinţa de la Moscova, 29 sept.- 1 oct 1941 a reprezentanţilor SUA, Marii Britanii şi URSS care a avut loc în momentul în care se afla în plină desfăşurare “Operaţiunea Taifun” pentru ocuparea Moscovei. S-a semnat un acord prin care SUA şi Marea Britanie livrau URSS materiale de război şi mărfuri industriale pentru a face faţă ofensivei germane. Ulterior alianţa dintre cele trei mari puteri a fost completată cu alte acorduri şi înţelegeri stabilite în conferinţe internaţionale. Bătălia pentru Moscova a început în ultimele zile ale lunii septembrie 1941 iar la 7 octombrie trupele sovietice sau retras pe linia Mojask pe care n-au putut-o menţine şi trupele germane ajung în a doua jumătate a lunii noiembrie la numai 25-30 Km de Moscova. La 1 decembrie a început ofensiva generală şi după o zi parte din trupele germane au ajuns până în suburbiile Moscovei unde au fost oprite. În zilele de 5-6 decembrie 1941, trupele sovietice au trecut la contraofensivă zdrobind forţele germane.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships