Bătălia pentru Anglia, şi eşecul acesteia.

A.Hitler a considerat că după capitularea Franţei, Marea Britanie va cere pace. Potenţialul militar al Angliei era inferior celui german la acea dată însă conducerea germană n-a luat în calcul voinţa politică a guvernului englez şi nici posibilitatea asocierii la potenţialul militar propriu cel al dominioanelor cu imensele lor resurse de materii prime. Anglia mai dispunea de o considerabilă flotă aeriană pe lângă cea navală şi era singura ţară care poseda sistemul de radiolocaţie “Radar”. La 16 iulie Fuhrer-ul a semnat Directiva nr.16 ce prevedea elaborarea şi executarea operaţiunii “Seelowe”( Leul de mare). Se preconiza debarcarea trupelor germane în Anglia pentru ziua de 15 septembrie 1940 şi distrugerea aviaţiei britanice. După respingerea, din nou, de către guvernul britanic, la 8 august 1940, a “ofertei” de pace, Hitler a ordonat începerea operaţiunilor prin bombardarea masivă a oraşelor Londra, Liverpool, Manchester, Bristol, etc. însă n-a obţinut mult râvnita supremaţie aeriană. A fost nevoit astfel la 17 septembrie 1940 să amâne executarea planului de invadare terestră pentru a continua bombardamentele aeriene. Aceste operaţiuni au produs mari pierderi în rândul populaţiei civile şi uriaşe pagube materiale însă n-au putut să schimbe situaţia strategică în favoarea Germaniei. Aviaţia germană s-a dovedit eficace în operaţiuni tactice şi nu strategice, iar descoperirea şi aplicarea radarului a fost decisivă. La 19 octombrie 1940, Hitler a amânat reluarea operaţiunii “Seelove”.