Banca Centrală Europeană (BCU) reprezintă o instituţie singulară şi complexă.
a) Singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voinţa politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;
b) Complexă datorită faptului că reprezintî vârful sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care influenţează băncile centrale naţionale.
Banca Centrală Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: este o bancă centrală şi o instituţie supranaţională.
Este bancă centrală deoarece:
Ø administrează începând cu 1 ianuarie 1999 siatemul monetar in euro
Ø joacă un rol important în conducerea politicilor economice
Ø se poate implica în menţinerea stabilitîţii preţurilor şi a resurselor umane
Instutuţie supranaţională pentru că:
Ø organizează relaţiile monetare între mai multe ţări cum a făcut şi Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 şi care a supravieţuit până la apariţia euro
Ø este banca centrală a 11 state din Uniunea Europeană
Ø este instanţă federală în UE
Aceasta deţine acelaşi titlu ca şi FED în Statele Unite ale Americii.