Reflexul este un răspuns automat, dat la aplicarea unui stimul specific, în mod inconstient. Acţiunea reflexelor este condiţionată de existenţa următoarelor elemente: analizatori, nervi care să transmită informaţia furnizată de analizatori, un aparat specializat care să transforme informaţia într-un răspuns şi muşchi sau glandă care să reacţioneze la stimulul aplicat (de obicei răspunsul se concretizează la un anumit tip de mişcare). Orice răspuns care se încadrează în acest tipar de reacţie automată la un stimul se numeşte reflex.
Acţiunile conştiente nu sunt reflexe, deoarece între aplicarea stimulului şi răspuns intervine o etapă de analiză. O reacţie conştientă poate fi mai puternică decât unele reflexe (putem să ne ţinem mâna pe soba fierbinte, dar numai cu un efort conştient de voinţă). Astfel, reflexele reprezintă un mijloc de protecţie a corpului prin reacţii rapide mai ales la stimuli nocivi. Unele reflexe importante, cum ar fi respiraţia, pot fi împiedicate conştient doar o perioadă scurtă de timp.
Tipuri de reflexe Există o mare varietate de reflexe: unele controlează mişcările muşchilor, altele controlează funcţiile de bază ale corpului sau ne ajută să ne orientăm corect, când stăm în picioare sau aşezaţi.Alte reflexe, mai complexe, reprezintă reacţii bine determinate la anumite situaţii periculoase sau înspăimântătoare.
Ø Reflexe musculare. ( mai sunt denumite şi reflexe
osteotendinoase deoarece sunt declanşate de vibraţiile din tendoane). Când doctorul ne testează reflexele prin lovirea genunchiului cu un ciocănel, vibraţiile provocate sunt simţite de nişte receptori specializaţi în muşchi. Aceştia trimit mesaje la măduva spinării, stimulând celulele nervoase responsabile de controlul muşchilor, iar acestea vor face piciorul să se mişte. Aceste reflexe fac parte dintr-o gamă complexă de mecanisme aflate în măduva spinării, mecanisme care controlează tonusul muscular, astfel încât corpul să fie tot timpul gata de acţiune. Mecanismele din măduva spinării sunt la răndul lor controlate de centrii nervoşi responsabili de mişcare, aflaţi în creier, dar sunt şi în legătură cu receptorii de durere, astfel încât corpul să poată reacţiona rapid la aplicarea unor stimuli dureroşi.
Ø Reflexe de orientare. Dacă ţinem o pisică la un metru şi ceva de
pământ şi o lăsăm să cadă, ea va ateriza întotdeauna în picioare (fără a păţi nimic). În mod similar, dacă alunecăm pe gheaţă, corpul nostru se răsuceşte, încercând să-şi recapete echilibrul, iar mâinile sunt împinse lateral pentru a preveni căderea. Aceste reacţii mai complexe sunt coordonate de componente mai avansate ale sistemului motor. Receptorii din urechea internă monitorizează poziţia noastră în spaţiu. Când începem să cădem, aceşti receptori transmit informaţiile necesare la cerebel., iar acesta alege succesiunea corectă de mişcări, ce trebuie transmisă muşchilor mâinilor şi picioarelor.
Ø Refleze de funcţionare a corpului. Nou- născuţii nu pot controla
conştient eliberarea urinii din vezică. Când vezica este plină, datorită presiunii care se formează în interiorul ei, se transmit semnale la coloana vertebrală pentru ca aceasta să decşanşeze un reflex de golire a vezicii. Reflexele similare coordonează şi celelalte funcţii ale corpului inclusiv respiraţia.
Ø Reflexe de comportament. Acestea sunt cele mai sofisticate reflexe
ale organismului nostru, ele determinând corpul să se comporte într-un mod bine stabilit, când este pus în situaţii extreme. Cel mai bun exemplu îl prezintă reacţia de ,,fugă sau luptă”- un ansamblu de reflexe tipice care apar într-o situaţie de criză. Când, pe neaşteptate, ne trezim faţă în faţă cu un tâlhar, fie fugim, fie decidem să luptăm cu el. Indiferent de decizia creierului, de a fugi sau de a rămâne şi de a lupta, nevoile organismului nu diferă prea mult. În consecinţă, ansamblul de reflexe va regla în mod automat frecvenţa optimă a bătăilor inimii, respiraţia şi activitatea altor părţi ale organismului, astfel încât corpul să fie pregătit indiferent de alegerea făcută. De asemenea, acest ansamblu de reacţii include şi apariţia transpiraţiei, ce permite corpului să piardă căldură în timp ce fuge sau luptă; totodată, tenul devine palid, deoarece o cantitate foarte mare de sânge din epidermă este pompată spre muşchii cei mai importanţi. Aceste reflexe pot apărea chiar şi când ne gândim la ceva înspăimântător.
Ø Reflexe condiţionate. Un reflex condiţionat e produs de un stimul
diferit de cel care-l producea în mod natural, fiind practic asociat noului stimul. Acest tip de reflex a fost ilustat, pentru prima oară, de celebrul psiholog rus Pavlov. De fiecare dată când căţelul supus experimentului era hrănit, suna un clopoţel.Pavlov a observat că reflexul salivar, care se produce ca reflex înnăscut doar la acţiunea hranei, după o perioadă de timp se va produce şi la auzul clopoţelului (fără hrănirea căţelului).
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
