Cererea şi oferta de monedă.

Oferta monetară (M=MS) reprezintă cantitatea de bani existentă în circulaţie într-o anumită perioadă de timp.
Reglarea ofertei monetare se face de către BNM prin două modalităţi:
emisiunea sau retragerea din numerar a banilor lichizi;
crearea sau retragerea de către bănci a unei cantităţi de bani scipturali (decont).
Emisiunea de bani are loc în următoarele situaţii:
-creşterea cantităţii de bunuri şi servicii (valoarea bunurilor şi serviciilor = M);
-pentru acoperirea deficitului bugetar;
-pentru stimularea cererii agregate;
-pentru oferirea de monedă naţională în schimbul celei străine.
Retragerea de bani are loc la: reducerea de bunuri şi servicii; cînd există excedent; cînd se oferă monedă străină în schimbul celei naţionale. BNM poate influenţa asupra masei monetare influenţînd asupra bazei monetare, adică asupra
rezervei. Mai întîi de toate banca influenţează asupra B pe baza schimbării obligaţiunilor băncii faţă de populaţie şi faţă de sistemul bancar. Mai apoi se influeţează asupra modificării M prin procesul multiplicării în sistemul bancar.
Oferta monetară poate fi influenţată de instrumentele politicii monetar – creditare, influenţînd asupra B sau/şi asupra multiplicatorului monetar.
Instrumentele politicii monetar – creditare, prin intermediul cărora BNM efectuează reglementarea indirectă a ofertei monetar creditare:
schimbarea ratei de refinanţare (rata scontului – rata cu care BNM acordă credite băncilor comerciale); schimbarea ratei rezervelor obligatorii, obligaţiunele pe piaţa deschisă – open market (vînzarea sau cumpărarea hîrtiilor de valoarea de stat); rata dobînzii.
BNM nu poate însă în totalitatea controla masa monetară deoarece:
-băncile comerciale îşi determină singure rezervele excedentare influenţînd astfel asupra ratei rezervelor obligarorii şi asupra multiplicatorului;
-BNM nu poate determina singură care va fi mărimea creditelor acordate de către băncile populaţiei;
-coeficientul depunerilor este determinat de comportamentul populaţiei.
Cererea de bani. Teoria preferinţei pentru lichiditate.
Teoria clasică a cererii de bani menţionează că principalul factor care influenţează asupra acesteia este venitul. Conform teoriei cantitative a banilor (M *V=P*Q), dacă V (viteza de rotaţie a monedei) este constantă, atunci modificarea M trebuie să determine schimbarea proporţională a PIB. Deoarece PIB se modifică lent în urma modificării factorilor de producţie, modificarea PIB real determina în principal modificarea nivelului preţului, adică schimbarea cantităţii de bani în circulaţie va influenţa, în primul rînd, asupra mărimilor nominale (P) şi nu va influenţa asupra mărimilor reale. Această teorie este numită neutralitatea banilor.
Velocitatea banilor reprezintă viteza de circulaţie a banilor.
Monetariştii utilizează această concepţie pentru a arăta dependenţa între M şi nivelul preţurilor în perioada îndelungată.
Pentru a evita inflaţia statul trebuie să menţină modificarea M la nivelul bunurilor de modificare a PIB. Ecuaţia cererii de bani este L=k*I-h*r, adică L depininde direct de nivelul venitului (I) şi indirect de rata dobînzii (r).
Keynisiştii menţionează că principalul factor de influenţă a cererii de bani este rata dobînzii. Teoria keyniseană privind cererea de bani este reprezentată de teoria cerinţei pentru lichiditate. Conform acestei teorii există 3 mobiluri care domină populaţia să prefere bani lichizi:
Mobilul tranzacţiilor – stă la baza cererii pentru bani pentru efectuarea tranzacţiilor curente personale sau de afaceri. Are legătura cu funcţia banilor ca mijloc de plată şi mijloc de schimb.
Mobilul precauţiilor – este legat de necesitatea de a dispune în orice moment de lichidităţi pentru situaţii neprevăzute.
Mobilul speculaţiei – este legat de funcţia banilor de acumulare a avuţiei, este legat de cumpărarea unor active financiare şi de obţinerea de venit în urma vînzării acestora la un preţ mai înalt.
Modelul Boumol-Tobin. Acest model arată că cererea de bani depinde de venitul presupus pe acţiuni,nivelul aştepat al inflaţiei şi nivelul bogăţiei reale. Modelul dat permite de a determina ce sumă în mediu, pentru o anumită perioadă, agentul economic o poate păstra sub formă de numerar în dependenţă de factorii numiţi.
Există 3 factori care influenţează L:
I. nivelul venitului;
II. rata dobînzii ;
III. viteza de circulaţie a banilor.
Modificarea ratei dobînzii va determina o deplasare de-a lungul curbei L .(1)

Creşterea venitului deplasează curba cererii în sus în dreapta .(2)