COMUNICAREA INFORMALĂ – FORMĂ NATURALĂ DE EXPRIMARE

Comunicarea informală este un drept dobândit prin naştere. Întotdeauna când oamenii se adună în grupuri discuţiile se vor dezvolta ca expresie a motivaţiei lor naturale de a comunica.
Comunicarea informală este şi un exerciţiu al libertărţii de exprimare.
Folosind o metodă sau alta de transmitere a mesajelor, comunicarea informală va exista întotdeauna.
Firmele de afaceri nu pot desfiinţa comunicarea neoficială dintre oameni şi nici nu o pot determina. Pur şi simplu comunicarea există.
Ceea ce interesează, din pespectiva managementului, este corectitudinea mesajelor şi a ideilor vehiculate şi, prin aceasta, influenţa exercitată asupra oamenilor, asupra atiudinii lor, asupra comportamentului lor, asupra acţiunilor acestora, asupra productivităţii lor în muncă.
Cercetări speciale, efectuate cu privire la corectitudinea informaţiilor vehiculate în comunicarea informală, au arătat că peste ¾ din acestea, în condiţii normale de muncă, sunt adevărate.
Totuşi, comunicarea informală poate crea tendinţa de producere a unor confuzii mai mari decât o sugerează ponderea relativ redusă ( ¼ ) de informaţii greşite pe care le poartă.
Comunicarea informală poate fi amplificată de anumite cauze, cum ar fi:
• inseuritatea şi sensibilizarea oamenilor, din diferite motive, cu privire la o anumită situaţie;
• implicarea prietenilor şi cunoştinţelor în diverse evenimente şi situaţii;
• noutatea informaţiilor;
• natura muncii care permite conversaţia;
• postul ocupat de persoana ce furnizează informaţiile dorite de alţii;
• personalitatea interlocutorului, etc.