Definiţia discriminării
reprezintă orice deosebire, excludere restricţie sau preferinţă, pe baza de
rasă, naţionalitate, etnie care are ca
scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau
exercitării, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice
domenii ale vieţii publice. Uneori, discriminarea este confundată cu
prejudecata, care se referă mai mult la starea psihologică decât la
comportament. Aceste două noţiuni sunt strâns legate, însă este posibil de a
discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă.
reprezintă orice deosebire, excludere restricţie sau preferinţă, pe baza de
rasă, naţionalitate, etnie care are ca
scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau
exercitării, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice
domenii ale vieţii publice. Uneori, discriminarea este confundată cu
prejudecata, care se referă mai mult la starea psihologică decât la
comportament. Aceste două noţiuni sunt strâns legate, însă este posibil de a
discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă.
Elementele cheie ale discriminării sunt:
1) tratamentul diferit
faţă de persoane aflate în situaţie similar, nu întotdeauna „tratamentul
diferenţiat” constituie o discriminare.
faţă de persoane aflate în situaţie similar, nu întotdeauna „tratamentul
diferenţiat” constituie o discriminare.
2) „în privinţa
drepturilor sau intereselor fundamentale, sau garantate juridic în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului
articolul 7 prevede: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără
nicio deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul
la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta
Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare”. Carta
Naţiunilor Unite [2], în articolele 1, 55 şi 75, stipulează de trei ori
obligativitatea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale
omului fără nicio distincţie de rasă, sex,limbă sau religie. Principiul
nondiscriminării nu are aceeaşi amploare şi acelaşi impact în reglementarea
CEDO ca în instrumenetele ONU de protecţie a drepturilor omului, de la carta
ONU la art. 26 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi
politice,statuează: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio
discriminare, dreptul la o egală protecţie a legii. În acest sens, legea va
interzice orice discriminare şi va garanta tuturor oamenilor protecţie egală şi
efectivă împotriva discriminării de orice fel, ca, de pildă, de rasă, culoare,
sex, limbă, religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională
sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări…”. Principiul
non-discriminării şi al interzicerii arbitrariului a părăsit perimetrul strict
al raporturilor cu autorităţile publice şi a început să intre în viaţa de zi cu
zi, în raporturi juridice caracterizate prin egalitatea juridică a părţilor, în
cele mai frecvente dintre contractele pe care le încheiem (contracte de
vânzare-cumpărare, contracte de locaţiune, contracte de credit bancar etc.) şi
chiar în raporturile sociale extracontractuale (formule de adresare,
comportament, atitudine). Dreptul de a
nu fi supus nici unei discriminări este
derivat din principiul general al egalităţii tuturor
drepturilor sau intereselor fundamentale, sau garantate juridic în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului
articolul 7 prevede: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără
nicio deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul
la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta
Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare”. Carta
Naţiunilor Unite [2], în articolele 1, 55 şi 75, stipulează de trei ori
obligativitatea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale
omului fără nicio distincţie de rasă, sex,limbă sau religie. Principiul
nondiscriminării nu are aceeaşi amploare şi acelaşi impact în reglementarea
CEDO ca în instrumenetele ONU de protecţie a drepturilor omului, de la carta
ONU la art. 26 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi
politice,statuează: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio
discriminare, dreptul la o egală protecţie a legii. În acest sens, legea va
interzice orice discriminare şi va garanta tuturor oamenilor protecţie egală şi
efectivă împotriva discriminării de orice fel, ca, de pildă, de rasă, culoare,
sex, limbă, religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională
sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări…”. Principiul
non-discriminării şi al interzicerii arbitrariului a părăsit perimetrul strict
al raporturilor cu autorităţile publice şi a început să intre în viaţa de zi cu
zi, în raporturi juridice caracterizate prin egalitatea juridică a părţilor, în
cele mai frecvente dintre contractele pe care le încheiem (contracte de
vânzare-cumpărare, contracte de locaţiune, contracte de credit bancar etc.) şi
chiar în raporturile sociale extracontractuale (formule de adresare,
comportament, atitudine). Dreptul de a
nu fi supus nici unei discriminări este
derivat din principiul general al egalităţii tuturor
fiinţelor umane. Articolul
14 al CEDO prevede că drepturile pe care le garantează Conveţia trebuie să fie
respectate fără nici o distincţie bazată special pe sex, rasă culoare, limbă,
religie, opnii politice sau sorice alte opinii, origine socială sau naţională
apartenenţa la o minoritate, avere, naştere sau altă situaţie.
3) „din cauza
apartenenţei persoanelor la anumite grupuri sau categorii, sau posedării unei
caracteristici anume în literature de specialitate este cunoscut ca
discriminarea directă care reprezintă
actele şi faptele de excludere, deosebire, resctricţie sau preferinţe,
întemeiate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteritici genetice,
vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică,
origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă
ori activitate socială, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea
ori înţăturarea recunoşterea folosinţei sau exercitarii drepturilor prevăzute
în legislaţie muncii este interzis. Exemplu: Un barbat si o femeie detin:
pregatire egala; acelasi tip de post; acceasi munca prestata, insa, remuneratia
este diferentiata. Mai multe dispoziţii facilitează acţiunea în justiţie a
victimelor discriminărilor; astfel, conform
dreptului comunitar în materie de discriminare bazată pe sex, din
momentul în care salariul prezintă faptele care prezumă o discriminare,
angajatorului îi încubă obligaţia de a proba că nu a fost o violare a
principiului egalităţii. Pe lângă discriminarea directă mai întâlnim discriminare indirectă şi discriminare
pozitivă. Discriminare indirectă sunt actele şi faptele întemeiate în mod
aparent pe alte criterii decât cele bazate pe sex, orientare sexuală,
caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, culoare, etnie,
religie, opţiunea politică, orgine socială, handicap, situaţie ori activitate
sindicală, dar care produc efectele unei discriminări directe. Exemplu:
Angajatorul insista asupra faptului ca, numai persoanele cu o vechime de 20 de
ani pot promova in cariera. Femeile care au fost in concediu maternal nu pot fi
subiectul unei astfel de oportunitati. Sarcina probei este facsilitată, în
caz de discriminare indirectă fondată pe
sex, în dreptul comunitar astfel că atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o
practică aparent neutră afectează o proporţie net mai ridicată de persoane de
un anumit sex; în acest caz încubă angajatorului obligaţia de a proba că
dispoziţia, criteriul sau practica sunt proprii şi necesare şi pot fi
justificate prin factori obiective independent de sexual persoanelor
respective. Discriminarea pozitivă este
o ruptură a egalităţii de o situaţie
inegalitară preexistentă şi destinată să restabilească egalitatea menţionată.
Neste recunoscur o obligaţie a statelor de a recurge la stfel de măsuri de
discriminări pozitive pentru a repara anumite injustiţii sociale. Discriminare
pozitiva – Exemplu: O societate imobiliaraă poate mări proporţia de
locuinţe, amenajate pentru persoanele cu
handicap.
apartenenţei persoanelor la anumite grupuri sau categorii, sau posedării unei
caracteristici anume în literature de specialitate este cunoscut ca
discriminarea directă care reprezintă
actele şi faptele de excludere, deosebire, resctricţie sau preferinţe,
întemeiate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteritici genetice,
vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică,
origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă
ori activitate socială, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea
ori înţăturarea recunoşterea folosinţei sau exercitarii drepturilor prevăzute
în legislaţie muncii este interzis. Exemplu: Un barbat si o femeie detin:
pregatire egala; acelasi tip de post; acceasi munca prestata, insa, remuneratia
este diferentiata. Mai multe dispoziţii facilitează acţiunea în justiţie a
victimelor discriminărilor; astfel, conform
dreptului comunitar în materie de discriminare bazată pe sex, din
momentul în care salariul prezintă faptele care prezumă o discriminare,
angajatorului îi încubă obligaţia de a proba că nu a fost o violare a
principiului egalităţii. Pe lângă discriminarea directă mai întâlnim discriminare indirectă şi discriminare
pozitivă. Discriminare indirectă sunt actele şi faptele întemeiate în mod
aparent pe alte criterii decât cele bazate pe sex, orientare sexuală,
caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, culoare, etnie,
religie, opţiunea politică, orgine socială, handicap, situaţie ori activitate
sindicală, dar care produc efectele unei discriminări directe. Exemplu:
Angajatorul insista asupra faptului ca, numai persoanele cu o vechime de 20 de
ani pot promova in cariera. Femeile care au fost in concediu maternal nu pot fi
subiectul unei astfel de oportunitati. Sarcina probei este facsilitată, în
caz de discriminare indirectă fondată pe
sex, în dreptul comunitar astfel că atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o
practică aparent neutră afectează o proporţie net mai ridicată de persoane de
un anumit sex; în acest caz încubă angajatorului obligaţia de a proba că
dispoziţia, criteriul sau practica sunt proprii şi necesare şi pot fi
justificate prin factori obiective independent de sexual persoanelor
respective. Discriminarea pozitivă este
o ruptură a egalităţii de o situaţie
inegalitară preexistentă şi destinată să restabilească egalitatea menţionată.
Neste recunoscur o obligaţie a statelor de a recurge la stfel de măsuri de
discriminări pozitive pentru a repara anumite injustiţii sociale. Discriminare
pozitiva – Exemplu: O societate imobiliaraă poate mări proporţia de
locuinţe, amenajate pentru persoanele cu
handicap.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
