How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)

APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.
Este un izvor nescris al dreptului internaţional, cel mai vechi izvor al dreptului internaţional, ca şi al dreptului în general. Deşi în condiţiile vieţii contemporane marea majoritate a reglementărilor internaţionale sunt consacrate prin tratate, cutuma continuă să fie izvor de drept, în special în acele domenii în care iteresele divergente ale statelor nu au făcut posibilă o codificare a regulilor cutumiare, precum şi în domenii ale practicii relaţiilor dintre state în care nu s-a ajuns la acel stadiu care să impună o reglementare pe cale convenţională.
            În marea lor majoritate normele dreptului internaţional clasic s-au format pe cale cutumiară ( dreptul mării, dreptul diplomatic, legile şi obiceiurile războiului), ele cunoscând ulterior o încorporare în tratate sau o codificare generală.
            Cutuma internaţională este definită ca o practică generală, relativ îngustă şi uniformă, considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie.
            Pentru a ne afla în faţa unei cutume sunt necesare, deci, atât un element de ordin obiectiv(faptic) – un anumit comportament al statelor cu caracter de generalitate şi relativ îndelungat şi uniform, cât şi unul subiectiv (psihologic) – convingerea statelor că regula pe care o respectă a dobândit caracterul unei obligaţii juridice.
            Generalitatea practicii este apreciată în raport cu proporţiile participării statelor la formarea normei cutumiare, chestiune relativă, susceptibilă de interpretări ori de câte ori s-a pus în mod concret problema recunoaşterii unei reguli cutumiare ca normă juridică, pentru că, indiferent de gradul de generalitate al unei practici, regula cutumiară devine obligatorie numai dacă statele o acceptă ca atare şi numai pentru acele state care o acceptă.

            O normă cutumiară universală se formează numai ca rezultat al unei practici care capătă recunoaşterea generală a tuturor statelor, manifestată prin acţiuni sau abstenţiuni.În acest sens, Curtea Internaţională de Justiţie a considerat că este necesară o „perticipare foarte largă şi reprezentativă”, care să includă şi statele cele mai direct interesate (speţa privind delimitarea platoului continental al Mării Nordului, in 1969), făra a fi necesară totalitatea statelor care formează societatea internaţională la un moment dat.
            Unele norme cutumiare se pot forma, însă, şi într-un  spaţiu geografic mai limitat, ca urmare a practicii constante a statelor din zona respectivă, aşa-numitele cutume locale sau regionale (în materie de pescuit, de exemplu).Asemenea cutume se aplică numai între statele care au participat la formarea lor, iar dacă un stat din zonă s-a opus în mod constant la anumite practici cutumiare acestea nu-i sunt opozabile.
            Curtea Internaţională de Justiţie a recunoscut, în cadrul practicii sale de rezolvare a unor litigii, că pot exista şi cutume bilaterale, atunci când se poate proba că între două state a existat o practică îndelungată şi continuă considerată de acestea ca reglementând raporturile dintre ele.Evident, însă, că acea cutumă nu va avea valabilitate decât între cele două state respective.
            Izvor al dreptului internaţional general nu poate să-l constituie însă, decât acele reguli cutumiare în care practica are un caracter de generalitate suficient de mare spre a se impune ca normă de drept internaţional opozabilă tuturor statelor.
            Elementul timp  are, de asemenea, un caracter definitoriu pentru cutuma internaţională care, este o practică repetată şi constantă a statelor şi nu una întâmplătoare, o practică ce durează o anumită perioadă de timp, mai îndelungată sau mai scurtă în raport de împrejurări şi care se manifestă cu o anumită frecvenţă.
            În trecut, crearea unei cutume necesita un timp foarte îndelungat.În condiţiile vieţii contemporane, când ritmul evoluţiei relaţiilor internaţionale s-a accelerat iar nevoile reglementării juridice devin adesea presante, elementul duratei este tot mai mult înlocuit de frecvenţa practicii, durata scurtându-se de la secole la decenii sau chiar la ani, dacă se probează că practica respectivă a fost constantă.
            În acest fel s-a putut constata că în domenii mai noi ale relaţiilor internaţionale, cum sunt dreptul aerian, dreptul cosmic sau dreptul mării, în ultimele decenii s-au format numeroase cutume care în mare parte au fost codificate la scurt timp după apariţia lor.
            Practica generală şi constantă a statelor are valoare de cutumă numai dacă statele îi recunosc o valoare juridică. Deci, dacă ele, statele, respectă o anumită regulă de conduită cu reprezentarea clară că aceasta se impune ca o obligaţie juridică de drept internaţional.
            Este imperativul exprimat prin formula clasică „ opinio iuris sive necessitatis” (convingerea că reprezintă dreptul sau necesitatea).În caz contrar, practica respectivă rămâne o simplă uzanţă, încadrându-se în normele moralei, ale tradiţiei sau ale curtoaziei internaţionale (comitas gentium).
            Recunoaşterea valorii juridice a unei practici de natură cutumiară ridică o problemă importantă şi anume aceea în care se face dovada cutumei.
            Sarcina probaţiunii în dovedirea cutumei este o problemă deosebit de complexă şi de dificilă datorită caracterului adesea imperfect al  normei în cauză, cu multiple variante şi forme de exprimare diverse ce necesită studii comparative complexe pentru dovedirea existenţei înseşi a normei, precum şi a tuturor laturilor caracteristice ale acesteia.
            În faţa organelor judiciare internaţionale sau în raporturile concrete dintre state, sarcina probei revine întotdeauna statului care o invocă fie pentru a revendica un drept, fie pentru a se apăra împotriva unei pretenţii considerată de el ca nefondată.
            În cadrul codificării internaţionale stabilirea elementelor constitutive ale cutumei şi încorporarea acesteia într-un tratat multilateral se face prin negocieri complexe şi anevoioase, în care elementul politic îşi are şi el rolul lui.
            În general, se apreciază că pentru stabilirea existenţei şi conţinutului unei cutume trebuie să se ia în considerare numeroase elemente, cum sunt:
            -actele organelor statului care au atribuţii în domeniul relaţiilor internaţionale (declaraţii de politică externă, note diplomatice, corespondenţa diplomatică, etc.)
            -opiniile exprimate de delegaţii statelor în cadrul unor conferinţe diplomatice sau al unor organizaţii internaţionale;
            -unele acte normative interne care au contingenţă cu problema în cauză ori hotărârile unor organe de jurisdicţie cu incidenţă asupra relaţiilor internaţionale, dacă prezintă uniformitate sau concordanţă în soluţii;
            -dispoziţiile unor tratate internaţionale încheiate de alte state care se referă la norme cutumiare şi care au un conţinut asemănător în ceea ce priveşte configuraţia acestor norme, sau reguli ale unor tratate internaţionale care nu au intrat în vigoare, dar care se aplică de către state în mod tacit.
            Ultimele decenii au scos în evidenţă rolul deosebit al declaraţiilor şi rezoluţiilor unor foruri ale organizaţiilor internaţionale în fixarea unor reguli de drept cutumiar şi în crearea unor noi reguli cutumiare care, pătrunzând în practica relaţiilor internaţionale, au devenit cu timpul norme juridice recunoscute tacit de membrii societăţii internaţionale, unele dintre ele fiind preluate ulterior în tratate internaţionale multilaterale.
            În formarea normelor dreptului internaţional general are loc o strânsă întrepătrundere între cutumă şi tratatul internaţional ca izvoare ale dreptului internaţional.
            O normă care la origine este cutumiară este încorporată într-un tratat de codificare sau o normă de origine convenţională poate fi acceptată de state pe cale cutumiară, tratatele contribuind astfel în mod esenţial la formarea cutumei, ca acte importante ale practicii generalizate.
            În cazul unui tratat la care nu sunt părţi toate statele, tratatul este izvor de drept pentru părţi, iar între celelalte state prevederile sale se pot aplica pe cale cutumiară.

Join Us On Telegram @plopandreicom

Apply any time of year for Internships/ Scholarships

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

Plop Andrei/ #Russia – #Ukraine War: What Will Happen Next?

Plop Andrei/ Lucrarea de master/ – Rolul mass-media în reflectarea conflictelor geopolitice. Studiu de caz: Mass-media în Federaţia Rusă/

Așa erau timpurile! Plop Andrei despre amintiri din copilărie, sport și școală!

Plop Andrei: Update/ De ce are Moldova de o mobilizare generală și de o armată profesionistă! Maia Sandu este AGENTUL de influență al Kremlinului?!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!