Dupa 23 aug.1944 a ainc. Acupatia sov.in Rom., inceputul comunizarii pina 30 dec. 1947. După evenimentele de la 23 august 1944, negocierile cu România nu mai aveau sens, pentru că sovieticii ocupaseră ţara cu largul concurs al guvernului improvizat de regele Mihai I, guvern care de fapt nici nu a condus ţara, încă în noaptea de 23/24 august 1944 cei din guvern fugind la Dobriţa, Gorj, de unde s-au întors abia pe 13 septembrie 1944 şi au depus jurământul constituţional. In plan militar fuseseră luate unele măsuri în ceea ce priveşte reducerea efectivelor aflate în zona de operaţii. Lipseau insă garanţiile serioase ale noilor aliaţi, lipseau pregătirile militare. După 23 august 1944, Rom.intra în războiul de coaliţie alături de Naţ. Unite. Delegaţia română a semnat, la Moscova, Conv. de armistiţiu, pe 12 septembrie 1944. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de razboi cu Marea Britanie şi Statele Unite. La putere era înscăunat un nou guvern, format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte atît ţărăniştii, liberalii, social democraţii cît şi comuniştii. La 23 august, România a intrat în sfera de influenţă a URSS. Armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea război mondial.Din aceasta per. s-a declansat sovietizarea si impunerea regimului comunist care, abia in 1989 a cazut. La 26 sept. 1944 publicat proiectul de platforma a unei noi coalitii, denumita Frontul National Democrat ( FND), care isi propunea sa instaureze “ un regim de reala democratie parlamentara”, prin unirea “ tuturor fortelor nationale democratice” din Romania. Platforma prevedea exproprierea mosiilor de peste 50 de hectare, “ conditii omenesti de munca pentru muncitori, functionari, carturari”, “ salariu minimal in raport cu scumpetea”, dreptul de organizare sindicala, “ acordarea de credite ieftine, pe termen lung, sinistratilor nevoiasi pentru refacerea gospodariilor lor”, “ nationalizarea Bancii Nationale si a celor 18 mari banci”, “ controlul tuturor cartelurilor si nationalizarea celor din industria de baza”.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships